Art.1.
Se aprobă Concepția de reformă a Procuraturii (prezentată în anexă).
Lege nr. 122 din 03.07.2014
În conformitate cu Strategia de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011–2016, aprobată prin Legea nr. 231 din 25 noiembrie 2011, și cu Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011–2016, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 6 din 16 februarie 2012, în scopul edificării unui sistem al organelor Procuraturii accesibil și eficient, profesionist şi responsabil față de societate, conform cu standardele europene, care să asigure supremația legii şi respectarea drepturilor omului, şi în vederea asigurării încrederii societății în actul de justiție,
Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
Se aprobă Concepția de reformă a Procuraturii (prezentată în anexă).
Pentru implementarea Concepției de reformă a Procuraturii, Grupul de lucru pentru definitivarea Concepției de reformare a Procuraturii şi elaborarea proiectelor de acte normative ce vizează reformarea activității Procuraturii, format în baza Dispoziției Președintelui Parlamentului DDP/C1 nr. 2 din 15 ianuarie 2014, va elabora şi iniția procedura de adoptare a: a) proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Constituției Republicii Moldova; b) proiectului de lege cu privire la Procuratură; c) proiectelor de lege pentru modificarea și completarea actelor legislative în vigoare ce vizează activitatea Procuraturii.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI IGOR CORMAN
Chișinău, 3 iulie 2014.
Nr. 122.
Anexă
Acest document reprezintă baza conceptuală pentru elaborarea unor proiecte de legi în scopul realizării şi promovării reformei Procuraturii prin consolidarea profesionalismului şi a independenţei instituției.
La 25 noiembrie 2011, Parlamentul Republicii Moldova, prin Legea nr. 231, a adoptat Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011–2016, al cărei obiectiv general este edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului şi să contribuie la asigurarea încrederii societăţii în actul de justiţie. Atingerea acestui obiectiv este imposibilă fără implementarea acţiunilor prevăzute în direcţia strategică 2.2 din pilonul II al Strategiei „Consolidarea profesionalismului şi a independenţei procuraturii”.
Prin adoptarea Strategiei a fost recunoscută existenţa mai multor probleme care afectează activitatea sistemului organelor Procuraturii. În consecinţă, s-a constatat necesitatea efectuării unor intervenţii orientate spre:
În vederea realizării obiectivelor trasate de Strategie, precum şi a acţiunilor prevăzute în direcţia strategică 2.2 din Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, Grupul de lucru pentru elaborarea proiectelor de legi cu privire la activitatea sistemului organelor Procuraturii, constituit prin Ordinul comun al ministrului justiţiei şi Procurorului General nr. 307/46 din 11 iulie 2013, şi Grupul de lucru pentru definitivarea Concepţiei de reformare a Procuraturii şi elaborarea proiectelor de acte normative ce vizează reformarea activităţii Procuraturii, format prin Dispoziţia Preşedintelui Parlamentului DDP/C1 nr. 2 din 15 ianuarie 2014, au elaborat şi definitivat prezenta concepţie, care vine cu soluţii la problemele identificate în documentele de politici menţionate, dar şi la alte probleme vizînd activitatea Procuraturii.
Concepţia de reformă a Procuraturii se fundamentează pe următoarele principii şi scopuri:
Prezenta concepție va fi structurată după cum urmează:
A. LOCUL ŞI ROLUL PROCURATURII
I. Locul Procuraturii în sistemul de drept
II. Numirea Procurorului General
B. ORGANIZAREA ŞI ACTIVITATEA SISTEMULUI ORGANELOR PROCURATURII
C. INDEPENDENŢA FUNCŢIONALĂ ŞI RĂSPUNDEREA PROCURORILOR
I. Adunarea generală a procurorilor şi Consiliul Superior al Procurorilor
VII. Urmărirea penală a procurorilor
D. GARANŢIILE SOCIALE ALE PROCURORILOR
O premisă acceptată pe plan internaţional ca element necesar al unui sistem juridic efectiv şi eficient, statuată temeinic în Ghidul ONU cu privire la rolul procurorilor, adoptat în anul 1990, şi Recomandarea Consiliului Europei privind rolul procuraturii în sistemul de justiţie penală, adoptată în anul 2000, este un serviciu al Procuraturii funcţional, independent, autonom şi transparent. Astfel de garanţii ca independenţa şi autonomia nu sînt date procurorilor în propriul lor interes, ci sînt acordate în interesul supremaţiei legii şi al celor ce caută şi doresc înfăptuirea justiţiei[1].
I. Locul Procuraturii în sistemul de drept
Probleme identificate:
– caracterul echivoc al legislaţiei în vigoare care reglementează locul Procuraturii în sistemul organelor de drept şi rolul acesteia;
– reglementarea insuficient de clară a activităţii Procuraturii, fapt care generează un proces incoerent de aplicare a legislaţiei;
– Procuratura nu este percepută ca o instituţie totalmente depolitizată, iar legislaţia nu oferă garanţii incontestabile pentru exercitarea independentă şi imparţială a atribuţiilor acesteia.
Context
Încă în anul 2008, Iniţiativa pentru Supremaţia Legii a Asociaţiei Avocaţilor Americani (ABA/ROLI) a menţionat într-un raport al său că „există o încredere publică minimă referitor la faptul că Procuratura este capabilă din punct de vedere politic să cerceteze şi să urmărească penal încălcările drepturilor omului şi infracţiunile comise de oficiali”[3]. Interviurile realizate de Fundaţia Soros–Moldova în anul 2009 au arătat că mai puţin de jumătate dintre moldovenii intervievaţi au fost pregătiţi să accepte ideea că Procuratura ca instituţie aduce învinuiri întemeiate şi corecte. Doar 45% au fost de acord cu afirmaţia că procurorii aduc învinuiri întemeiate. Persoanele intervievate au fost, de asemenea, întrebate: „Cît de bine procurorii îşi fac munca?”. Media evaluării a fost de 3,1 din 5, un pic mai ridicată decît în cazul ofiţerilor de urmărire penală[4].
Soluţii
– menţinerea Procuraturii în cadrul autorităţii judecătoreşti şi asigurarea independenţei acesteia faţă de Executiv şi Legislativ, prin modificarea modalităţii de numire a Procurorului General, pentru a reduce la minim implicarea politicului în activitatea Procuraturii, a clarifica locul Procuraturii în sistemul autorităților statului şi a contribui la o coerenţă a procesului legislativ ce ţine de activitatea Procuraturii.
II. Numirea Procurorului General
Probleme identificate:
– modalitatea de selecție şi numire în funcţie a Procurorului General este insuficient reglementată, ceea ce duce la interpretări discreţionare, afectează încrederea în Procuratură şi alimentează suspiciuni de politizare a acestei instituţii importante a statului de drept.
Context
Soluţii
„(1) Procurorul General se numeşte în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, conform prevederilor legale, pentru un mandat de 7 ani, fără drept de a fi numit din nou în această funcţie.”
– aplicarea unei sancţiuni contravenţionale prin care este privat de dreptul de a deţine această funcţie;
– aplicarea de către Colegiul disciplinar a sancţiunii disciplinare de demitere din funcţie. În acest caz, demiterea se va face de către Preşedintele Republicii Moldova, la sesizarea Consiliului Superior al Procurorilor.
Referitor la profilul candidatului la funcţia de Procuror General, în textul Legii cu privire la Procuratură este necesar să se indice în mod expres condiţia că candidatul trebuie să aibă 15 ani de activitate corespunzătoare realizării sarcinilor Procuraturii.
O alternativă la aceasta ar fi deţinerea unei experiențe de 10 ani de activitate în domeniul dreptului, dintre care 5 ani în funcţia de procuror.
III. Competenţa Procuraturii. Atribuțiile Procuraturii în domeniul
procedurilor civile. Atribuțiile Procuraturii în alte domenii
Probleme identificate:
– existenţa reminiscenţelor de supraveghere generală în activitatea Procuraturii, generate inclusiv de unele prevederi ale Constituţiei şi ale legislaţiei în vigoare;
– pierderea actualităţii unora dintre atribuțiile Procuraturii prevăzute de legislaţia în vigoare ca urmare a preluării lor de către alte instituţii;
– reglementări echivoce ale unor atribuții ale procurorului în cadrul procedurii penale, precum şi în alte domenii.
Context
Primele două dintre aceste atribuţii sînt problematice.
Soluţii
Astfel, pentru respectarea principiului previzibilității normei juridice şi a desfășurării procesului penal într-un termen rezonabil, precum şi pentru garantarea aplicării altor principii ale procesului penal, Codul de procedură penală urmează să suporte modificări în urma cărora legea va statua în mod clar subiecții, condițiile şi temeiurile de retragere şi transmitere a unui dosar penal de la un procuror la altul, precum şi de la un organ de urmărire penală la altul.
De asemenea, urmează să fie stabilită transpunerea adecvată în Codul de procedură penală a atribuțiilor procurorului prevăzute de Codul de procedură civilă în vederea intentării acţiunii în interesul statului sau al persoanelor cu capacitatea de exerciţiu limitată.
37. Atribuțiile procurorului în procedura contravenţională urmează a fi examinate suplimentar, pentru a analiza posibilitatea revizuirii (concretizării) acestora: excluderea dreptului de verificare a acţiunilor agentului constatator (art. 386 alin. (2) lit. e) din Codul contravențional); revizuirea normei de la art. 386 alin. (2) lit. f) şi a celei de la art. 386 alin. (3) din Codul contravențional în sensul reglementării clare a dreptului de contestare a unei decizii a agentului constatator doar în cazul în care există o bănuială rezonabilă că fapta care a stat la baza cauzei contravenţionale constituie infracţiune; în cazul refuzului de începere a urmăririi penale sau al încetării urmăririi penale pe motiv că fapta care a fost obiectul cauzei penale constituie contravenţie (în sensul că termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere contravenţională începe să curgă din momentul emiterii hotărîrii privind refuzul începerii sau privind încetarea urmăririi penale, dar nu mai mult de un an de la comiterea faptei); revizuirea listei contravenţiilor a căror constatare/examinare este dată în competenţa exclusivă a procurorului (faptele recalificate din infracţiuni în contravenţii; faptele comise de angajaţii organelor de poliţie şi ai organelor de urmărire penală în exerciţiul funcţiei etc.).
38. Procuratura va continua să examineze petiţii şi adresări oficiale, reieşind din noile sale competenţe.
39. Pentru a eficientiza modificările expuse mai sus se propune revizuirea normei de la art. 124 alin. (1) din Constituţie după cum urmează:
„(1) În interesul general al societăţii, în condiţiile legii, Procuratura contribuie la respectarea legalităţii în cauzele penale, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea (acuzarea de stat) în instanţele judecătoreşti.”
IV. Bugetul Procuraturii
Probleme identificate:
– avînd în vedere funcţiile Procuraturii, menţinerea unui mecanism tipizat de formare şi executare a bugetului Procuraturii poate afecta independenţa acesteia;
– existenţa ambiguităţilor în procedura de elaborare şi prezentare spre aprobare a bugetului organelor Procuraturii;
– lipsa unor criterii obiective şi transparente în elaborarea bugetului Procuraturii, fundamentate pe evaluarea necesităţilor de ordin organizatoric, administrativ, tehnico-material şi informaţional şi pe performanţă; finanţarea insuficientă a organelor Procuraturii;
– gestionarea financiară inadecvată a organelor Procuraturii.
Context
40. Constituţia, la art. 124 şi 125, nu prevede reglementări privind aprobarea bugetului Procuraturii şi nu stabileşte în mod expres organul competent pentru elaborarea şi prezentarea în Parlament a proiectului de buget al Procuraturii. Astfel, la art. 124 din Constituţie, în care se stabilesc atribuţiile şi structura Procuraturii, nu sînt indicate atribuțiile acesteia cu specific financiar.
41. În prezent, nu există proceduri care să coreleze bugetele operaţionale ale organelor Procuraturii cu volumul de lucru pe care acestea îl execută. Bugetul Procuraturii se bazează pe modele de cheltuieli din trecut şi pe necesităţi curente, nefiind adaptate la schimbările din sistem, nici raportate la volumul de muncă al procurorilor sau la necesităţile modernizării activităţii acestora.
Soluţii
– proiectul de buget, elaborat de Procuratura Generală cu participarea Consiliului Superior al Procurorilor, incluzînd bugetul Consiliului Superior al Procurorilor aprobat de acesta, este transmis Parlamentului spre aprobare;
– Parlamentul discută şi aprobă bugetul Procuraturii, pe care îl include ulterior în bugetul de stat pentru anul respectiv.
Această procedură ar reduce influenţa Ministerului Finanţelor asupra acestui proces, care pînă acum a determinat finanţarea insuficientă a Procuraturii. Un mecanism similar se aplică deja în cazul bugetului instanţelor judecătoreşti.
Bugetul de ansamblu al Procuraturii trebuie să acopere necesităţile acesteia.
I. Structura sistemului organelor Procuraturii, inclusiv a Procuraturii Generale. Specializarea procurorilor
Probleme identificate:
– actuala structură a Procuraturii nu permite desfăşurarea unei activităţi de maximă eficiență şi calitate, de asemenea contravine principiului distribuirii clare a funcţiilor şi folosirii optime a resurselor umane.
Context
a) Procuratura Generală, prin încadrarea în componenţa sa a unor subdiviziuni ce nu sînt implicate nemijlocit în implementarea politicilor (Direcţia exercitare şi conducere a urmăririi şi Direcţia investigaţii generale), îşi pierde statutul firesc pe care ar trebui să-l aibă – cel de organ coordonator al implementării politicilor şi de supraveghere a activității Procuraturii;
b) în structura organelor Procuraturii pot fi identificate unele procuraturi specializate care nu îşi justifică existenţa datorită volumului de muncă insuficient (de exemplu: procuratura militară, procuratura de transport etc.) sau din cauza posibilității de preluare a funcţiilor acestora de către alte organe ale Procuraturii (procuraturile de pe lîngă curţile de apel).
Soluţii
– Procuratura Generală;
– procuraturile specializate, conducerea cărora se subordonează direct Procurorului General (acestea vor fi create în funcţie de necesităţile existente şi vor avea competenţă pe întreg teritoriul ţării);
– procuraturile teritoriale.
– Procuratura Generală (în condiţiile implementării celor prevăzute la pct. 57);
– procuraturile specializate, conducerea cărora se subordonează direct Procurorului General;
– procuraturile teritoriale.
– atribuțiile actuale ale procuraturii municipale (Chişinău) în raport cu atribuțiile procuraturilor de sector;
– competenţa teritorială a procurorilor în raport cu cea a judecătoriilor de sector din municipiul Chişinău;
– optimizarea resurselor Procuraturii (resurse umane, financiare, administrative);
– asigurarea realizării funcţiilor Procuraturii ce vizează activitatea inspectoratelor poliţiei de sector.
Avînd în vedere specificul investigaţiilor date în competenţa lor, aceste procuraturi ar trebui să aibă ofiţeri de urmărire penală şi ofițeri de investigații care activează constant şi care se subordonează funcţional procurorului-şef al procuraturii specializate. Ofiţerii de urmărire penală şi ofițerii de investigații ar putea fi detaşaţi la procuratura specializată de la alte instituţii pentru o perioadă mai lungă (cîțiva ani), fiind selectaţi în mod individual la propunerea procurorului-şef al procuraturii specializate, prin ordinul Procurorului General.
Lichidarea procuraturilor militare ar putea să se realizeze, spre exemplu, într-o perioadă de 3 ani, perioadă care să permită consolidarea capacităţilor procuraturilor de sector sau ale organelor specializate din cadrul Forţelor Armate, în vederea preluării şi realizării eficiente a actualelor atribuţii ale procuraturilor militare.
II. Activitatea Procuraturii ca organ administrativ
Probleme identificate:
– structura actuală a Procuraturii creează dificultăţi în gestionarea sistemului organelor Procuraturii, deoarece toate atribuţiile de management sînt date în competenţa Procurorului General;
– coraportul dintre procurori, procurori-şefi şi personalul auxiliar al Procuraturii este neproporţional.
Context şi soluţii
III. Evaluarea instituţională a Procuraturii
Probleme identificate:
– resursele instituţiei Procuraturii, prin numărul de procurori, resursele sale financiare şi administrative, sînt limitate. Luînd în considerare faptul că Procuratura în general este reactivă la cazurile furnizate de poliţie sau la cele în care se autosesizează, se constată absenţa unei abordări strategice active;
– actualmente, stabilirea priorităţilor nu se face în mod sistemic şi, în mare măsură, depinde de statistica colectată chiar de Procuratură, totuși, cazurile examinate de către aceasta reprezintă doar o parte a realităţii infracţionale;
– în prezent, eficienţa activităţii Procuraturii este evaluată mai puţin eficace sau, uneori, evaluarea nu este realizată;
– Procuratura are o imagine prejudiciată de neîncrederea din partea subiecţilor afectaţi de activitatea acestei instituţii, dar şi de neîncrederea din partea societăţii în ansamblu.
Context
Soluţii
etapa 1 – colectarea datelor şi a informaţiilor privind incidenţa crimei, rezultatele curmării crimelor şi percepţia diferitelor categorii de persoane privind nevoile de intervenţie. Datele şi percepţiile urmează să fie evaluate la nivel naţional pentru unele categorii de fenomene şi în mod specific pentru unele regiuni şi urmează să fie colectate de poliţie, Procuratură, de către unele instituţii specializate la solicitarea autorităţilor;
etapa 2 – efectuarea analizei în baza datelor şi a informaţiilor, a discuţiilor publice, analiza tendinţelor, identificarea cauzelor şi a consecinţelor negative;
etapa 3 – stabilirea priorităţilor instituţionale pentru o perioadă de 2–3 ani sub formă de obiective, cu specificarea indicatorilor de evaluare. Priorităţile pot avea cel puţin 2 dimensiuni: naţională şi specific geografică;
etapa 4 – implementarea priorităţilor stabilite, inclusiv planificarea alocării resurselor necesare (umane, tehnice şi financiare, ajustări organizaţionale etc.), totodată, evaluarea anuală periodică a obiectivelor și posibila lor ajustare.
În cele mai multe instituţii performante, acest sistem este creat pe infrastructura de tehnologii moderne IT, aşadar parcursul dosarului în cadrul instituţiei este pasibil monitorizării interne cu respectarea confidenţialităţii.
Corectitudinea sistemului este asigurată inclusiv prin subordonarea directă a subdiviziunii responsabile de gestionarea sistemului conducerii Procuraturii. Sistemul de monitorizare va genera indicatorii cantitativi cu identificarea factorilor de risc pentru parcursul dosarului. Sistemul de monitorizare ar permite, eventual, captarea informaţiilor privind acţiunile şi solicitările procurorului responsabil de dosar, dar şi toate demersurile relevante, inclusiv ordonanţele, contestaţiile etc.
Aceste informații ar include, de regulă:
a) obiectivele generale[13], inclusiv principiile etice de activitate[14]; politica de sprijinire a victimelor, a martorilor[15];
b) obiectivele strategice şi cele anuale[16] (pentru 3–4 ani) şi modalităţile concrete de realizare a acestora cu ajutorul planurilor anuale[17], inclusiv a celor actualizate[18]; ghidurile metodologice şi cerinţele pentru punerea în aplicare a strategiilor de investigare pe cazuri şi situaţii generice[19].
I. Adunarea generală a procurorilor şi
Consiliul Superior al Procurorilor
Probleme identificate:
– nu este clar reglementat rolul şi locul Adunării generale a procurorilor şi al Consiliului Superior al Procurorilor ca organe de autoadministrare ale Procuraturii;
– nu este clar delimitat rolul Consiliului Superior al Procurorilor de cel al Colegiului Procuraturii;
– funcţiile Consiliului Superior al Procurorilor sînt prea puţine pentru a-i asigura independenţa;
– Consiliul Superior al Procurorilor nu este asigurat din punct de vedere financiar şi administrativ.
Context
Soluţii
a) alegerea, din rîndul procurorilor, a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, ai Colegiului selecţie şi carieră, ai Colegiului de evaluare şi ai Colegiului disciplinar. Membrii colegiilor nu pot fi revocaţi, însă în cazul unor situații de incompatibilitate, mandatul lor încetează prin efectul legii;
b) audierea raportului despre activitatea Procuraturii, prezentat de către Procurorul General, şi a raportului despre activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, prezentat de către preşedintele acestuia;
c) aprobarea priorităţilor privind activitatea Procuraturii pentru anul următor (priorităţile se prezintă de către Procurorul General după consultarea acestora cu Consiliul Superior al Procurorilor);
d) discutarea propunerilor procurorilor vizavi de priorităţile şi/sau rapoartele Procurorului General şi ale Consiliului Superior al Procurorilor. Procurorul General şi Consiliul Superior al Procurorilor sînt obligaţi, în termen de 30 de zile de la şedinţa Adunării generale, să examineze propunerile și întrebările formulate în Adunarea generală şi să ia decizii cu privire la acestea;
e) aprobarea Codului de etică al procurorilor, elaborat de către Consiliul Superior al Procurorilor;
f) adoptarea şi modificarea regulamentului Adunării generale a procurorilor, elaborat de Consiliul Superior al Procurorilor.
a) organizează concursul pentru funcţia de Procuror General şi propune Preşedintelui Republicii Moldova un candidat la această funcţie;
b) elaborează şi aprobă regulamentele privind procedura de selecție şi cariera procurorilor şi privind funcţionarea colegiilor Consiliului Superior al Procurorilor;
c) aprobă regulamentul privind activitatea sa;
d) elaborează proiectul de regulament al Adunării generale a procurorilor, care se adoptă de către Adunare;
e) selectează şi numeşte pe membrii colegiilor Consiliului Superior al Procurorilor din rîndul societăţii civile;
f) examinează contestaţiile formulate împotriva hotărîrilor colegiilor;
g) înaintează Procurorului General propuneri de numire, promovare, detaşare, suspendare (în condiţiile unei urmăriri penale în derulare) sau de eliberare din funcţie a procurorilor. Procurorul General poate refuza motivat candidatura prezentată de Consiliul Superior al Procurorilor. În cazul în care candidatura este prezentată în mod repetat, cu votul unui anumit procent al membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, aceasta devine obligatorie pentru Procurorul General;
h) desemnează procurorii din cadrul Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei;
i) aprobă strategia de formare iniţială şi continuă a procurorilor, își prezintă avizul asupra planului de acţiuni pentru implementarea acestei strategii;
j) participă la elaborarea planurilor de dezvoltare strategică a Procuraturii;
k) examinează şi își prezintă opinia privind regulamentul de organizare a concursului de admitere la Institutul Naţional al Justiţiei, privind programele didactice şi planurile de învăţămînt pentru cursurile de formare iniţială şi continuă în cadrul Institutului, privind regulamentul de organizare a concursului pentru suplinirea posturilor didactice, precum şi privind componenţa comisiilor pentru examenele de admitere şi de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei;
l) stabileşte numărul de locuri scoase la concurs pentru instruirea iniţială a procurorilor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei;
m) examinează adresările cetăţenilor și ale procurorilor privind problemele date în competenţa sa;
n) elaborează proiectul Codului de etică a procurorilor, precum şi modificările la acesta, şi le propune spre aprobare Adunării generale a procurorilor;
o) aprobă proiectul bugetului său, pe care îl propune spre aprobare Parlamentului;
p) participă la elaborarea proiectului bugetului Procuraturii şi îl avizează.
a) Colegiul de selecţie şi carieră;
b) Colegiul de evaluare;
c) Colegiul disciplinar.
Competenţele colegiilor vor fi reglementate separat într-un proiect de lege şi în regulamentele acestora, aprobate de Consiliul Superior al Procurorilor.
a) 3 membri de drept: Procurorul General, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei;
b) 6 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor să fie aleşi dintre procurorii în funcţie, în cadrul Adunării generale, prin vot secret, direct şi liber exprimat, după cum urmează:
– 2 membri din rîndul procurorilor Procuraturii Generale;
– 4 membri din rîndul procurorilor de la procuraturile teritoriale şi de la cele specializate;
c) 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor să fie aleşi prin concurs, din rîndul societăţii civile/mediului academic şi să fie numiţi printr-o hotărîre a Parlamentului.
II. Subordonarea ierarhică a procurorilor
Probleme identificate:
– independenţa funcţională insuficientă a procurorilor față de procurorii-şefi la examinarea unor cauze penale concrete;
– există mai mulţi procurori ierarhic superiori pentru un procuror ierarhic inferior;
– nu există o delimitare între „subordonarea administrativă” şi „subordonarea procesuală”;
– lipsa unei reglementări detaliate a treptelor de control ierarhic în procedura penală.
Context
Soluţii
„371) procuror ierarhic superior – procurorul teritorial sau adjunctul acestuia – pentru procurorii din procuratura teritorială; procurorul specializat sau adjuncţii acestuia – pentru procurorii din procuratura specializată; procurorul municipiului Chişinău sau adjuncţii acestuia – pentru procurorii din procuratura municipiului Chişinău; procurorul UTA Găgăuzia sau adjuncţii acestuia – pentru procurorii din procuratura UTA Găgăuzia şi din alte procuraturi ale UTA Găgăuzia; procurorul teritorial şi procurorul specializat – pentru adjuncții lor; şefii subdiviziunilor Procuraturii Generale – pentru procurorii din cadrul subdiviziunilor Procuraturii Generale şi pentru procurorii-şefi din alte procuraturi, pe domeniul de activitate al subdiviziunii; Procurorul General sau adjuncţii Procurorului General – pentru toţi procurorii; Procurorul General – pentru adjuncţii săi;”.
– pct. 4) va avea următorul cuprins:
„4) admiterii unei plîngeri cu privire la acţiunile sau inacţiunile procurorului;”;
– după pct. 4) se introduce pct. 5) cu următorul cuprins:
„5) admiterii unei cereri de abţinere sau de recuzare.”
III. Gradele speciale ale procurorilor
Probleme identificate:
– gradele existente induc percepţia unei „militarizări” a instituţiei şi a absenţei independenţei procurorului;
– gradele procurorilor nu se acordă în funcție de pregătirea profesională, ci de vechimea în muncă.
Context
Soluţii
IV. Admiterea în profesia de procuror şi cariera procurorului
Probleme identificate:
– mecanismul actual de admitere în profesia de procuror nu este suficient reglementat şi se bazează doar pe evaluarea cunoştinţelor teoretice, fără a include alte criterii importante de identificare a celor mai buni candidaţi pentru funcţia de procuror;
– mecanisme diferite de admitere în profesie pentru diferite categorii de candidaţi (absolvenţii Institutului Național al Justiției şi candidaţii cu experienţă în alte profesii).
Context
– pentru candidaţii cu vechime în muncă (presupune susţinerea examenului de capacitate în faţa Colegiului de calificare al Consiliului Superior al Procurorilor;
– pentru absolvenţii Institutului Naţional al Justiţiei (fără examen de capacitate, doar în baza actului de absolvire).
Soluţii
Nota maximă pentru cunoştinţele teoretice, pusă de comisia de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei, va constitui un anumit procentaj (50%) din numărul total de puncte obţinute în concurs. Celelalte puncte vor fi acordate de către Colegiul de selecţie şi carieră.
Tematica (formularea) testelor pentru evaluarea teoretică urmează a fi decisă cu participarea Consiliului Superior al Procurorilor (trebuie reglementat în mod expres şi faptul că alcătuirea programei de studiu pentru audienţii Institutului Național al Justiției se va face de asemenea cu participarea Consiliului Superior al Procurorilor).
V. Evaluarea performanţei procurorilor
Probleme identificate:
– evaluarea activităţii procurorului este formală, criteriile de evaluare sînt orientate spre cunoştinţele teoretice şi nu acoperă alte aspecte ale activităţii şi conduitei procurorului;
– evaluarea activităţii procurorului nu este coroborată cu mecanismul de ridicare a calificării şi avansare a acestuia în carieră;
– mecanismul de evaluare existent nu permite identificarea problemelor în activitatea procurorului şi soluţionarea acestora, deoarece probabilitatea caracterului subiectiv al acestui mecanism și lipsa transparenţei lui pot fi instrumente de influenţare a procurorului, afectînd independenţa acestuia.
Context
Soluţii
VI. Răspunderea disciplinară a procurorilor. Inspecţia procurorilor
Probleme identificate:
– actualmente nu este reglementat suficient de clar modul de iniţiere a procedurii disciplinare împotriva procurorului şi efectuarea anchetei de serviciu;
– lipsa unor reprezentanţi ai societăţii civile în componenţa Colegiului disciplinar determină o insuficientă asigurare a transparenţei în activitatea acestuia;
– existenţa posibilităţii de evitare a răspunderii disciplinare a procurorului prin eliberarea sa din funcţie la proprie iniţiativă.
Context
Colegiul disciplinar se formează din 9 membri: 3 membri sînt aleşi de procurorii Procuraturii Generale din rîndul lor, 6 membri sînt aleşi de procurorii procuraturilor teritoriale şi ai celor specializate din rîndul lor (de remarcat faptul că în componenţa colegiului nu este niciun reprezentant din afara sistemului organelor Procuraturii).
Dreptul de a iniția o procedură disciplinară împotriva unui procuror îl are orice membru al Consiliului Superior al Procurorilor, procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, procurorii teritoriali şi procurorii specializaţi.
Procedura disciplinară în privinţa membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, a membrilor Colegiului de calificare şi a membrilor Colegiului disciplinar se intentează la iniţiativa a cel puţin 4 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor.
Soluţii
Plîngerile prin care se invocă abateri disciplinare, recepţionate de către Consiliul Superior al Procurorilor, precum şi cele recepţionate de către Procurorul General, se transmit direct la Inspecţia procurorilor. Inspecţia examinează plîngerea, colectează informaţiile pe marginea cazului respectiv şi ia o decizie motivată privind:
a) transmiterea materialelor şi a unui raport pe marginea cazului respectiv Colegiului disciplinar dacă identifică un temei de tragere la răspundere disciplinară;
b) încetarea procedurii disciplinare dacă nu identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară.
Aceasta poate fi contestată la Consiliul Superior al Procurorilor, atît pe fond, cît şi pe procedură. Urmează să fie reglementate în mod expres soluţiile care pot fi date de către Consiliul Superior al Procurorilor ca urmare a examinării contestaţiilor.
Procedura în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor se desfăşoară cu participarea ambelor părţi. Decizia Consiliului Superior al Procurorilor poate fi contestată în instanţa de judecată, atît pe probleme de fond, cît şi pe probleme de procedură.
Deciziile Colegiului disciplinar nu se validează de către Consiliul Superior al Procurorilor.
Inspecţia procurorilor va avea în competenţă examinarea cererilor şi adresărilor privind abaterile disciplinare, sesizarea Colegiului disciplinar în vederea sancţionării disciplinare, precum şi atribuţii ale actualei Secţii securitate internă a Procuraturii Generale, inclusiv aspecte legate de etică şi integritate.
Inspecţia procurorilor este în subordinea Procurorului General.
a) termenul de prescripţie pentru depunerea sesizării privind abaterea disciplinară:
– în cazul încălcărilor legate de activitatea procesuală – termenul de prescripţie va fi de 6 luni din ziua în care a devenit definitiv şi irevocabil actul din care rezultă fapta, dar nu va depăși 3 ani de la data comiterii ei;
– în cazul altor abateri decît cele legate de activitatea procesuală – termenul rămîne să fie de 6 luni din ziua comiterii faptei;
b) termenele de tragere la răspundere disciplinară indicate mai sus curg pînă la depunerea sesizării;
c) abrogarea lit. b) de la art. 61 din Legea cu privire la Procuratură, deoarece o prevedere similară, în cazul judecătorilor, a fost declarată neconstituţională[30].
VII. Urmărirea penală a procurorilor
Probleme identificate:
– prevederile legale privind pornirea urmăririi penale împotriva Procurorului General nu sînt suficient de explicite şi necesită să fie clarificate.
Context
Soluţii
I. Salarizarea procurorilor
Probleme identificate:
– salariile actuale ale procurorilor nu corespund în mod vădit cu sarcinile puse în faţa acestora, nu contribuie la atragerea celor mai bune cadre în Procuratură, nu asigură un nivel de trai decent şi comportă riscuri sporite de corupţie.
Context
Soluţii
II. Dreptul la pensie al procurorilor şi alte garanţii ale procurorilor
Probleme identificate:
– sistemul actual de pensionare a procurorilor determină un exod al cadrelor experimentate din Procuratură;
– unele dintre garanţiile procurorilor (cum ar fi dreptul de port-armă) şi-au pierdut actualitatea, în timp ce practica de realizare a altora (dreptul la concediu) este neclară.
Context
Soluţii
[1] Liniile directoare europene privind etica şi conduita procurorilor „Liniile directoare de la Budapesta”, adoptate la Conferinţa procurorilor generali din Europa la 31 mai 2005.
[2] Recomandarea Rec (2000)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procuraturii în sistemul de justiție penală, Memorandumul explicativ, p.11.
[3] Indicatorii reformei în Procuratură, Asociaţia Avocaţilor Americani/Iniţiativa pentru Supremaţia Legii, iunie 2008, p. 44.
[4] Fundaţia Soros–Moldova, Performanţele justiţiei penale prin prisma drepturilor omului, noiembrie 2009, p.40–41.
[5] Indicatorii reformei în Procuratură, Asociaţia Avocaţilor Americani/Iniţiativa pentru Supremaţia Legii, iunie 2008, p. 24.
[6] Raportul Comisiei de la Veneţia privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar, decembrie 2010, partea a doua, CDL-AD(2010)040, pct. 35.
[7] Raportul Comisiei de la Veneţia privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar, decembrie 2010, partea a doua, CDL-AD(2010)040, pct. 37.
[8] Raportul Comisiei de la Veneţia privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar, decembrie 2010, partea a doua, CDL-AD(2010)040, pct. 86.25.
[9] Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, ODIHR și Misiunea OSCE în Moldova, 2009, Recomandarea 1, pct. 4.1.
[10]Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 83.
[11]Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremației legii și administrării justiției pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 84.
[12] În Anglia este folosit sistemul COMPASS încă din anul 2002; acesta exercită toate funcţiile menţionate şi reduce per ansamblu costurile de gestionare a cazurilor, permite formularea mai bună a strategiilor de investigare pe cazuri generice, uniformizarea politicii instituţionale şi cultivă încrederea populaţiei. Un sistem similar funcţionează în Suedia – BRADIS. Un alt sistem similar este cunoscut în Olanda – POLARIS. COMPASS a fost treptat extins şi integrat cu sistemele similare ale instanţelor judecătoreşti. În general, sistemele de gestionare electronică a cazurilor au dat rezultate de reducere a timpului, ridicare a eficienţei și a calităţii, de cultivare a încrederii în administrarea justiţiei.
[13] Exemplu de obiective şi misiune din Anglia: http://www.cps.gov.uk/about/
Exemplu de misiune şi obiective strategice din Japonia:
http://www.kensatsu.go.jp/oshirase/img/kensatsu_no_rinen_english.pdf
[14] Exemplu de principii etice din SUA: http://www.kitsapgov.com/pros/Quest_for_Justice_2008.pdf
[20] Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 81.
[21]Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, ODHIR şi Misiunea OSCE în Moldova, 2009.
[22] Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 80.
[23] Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind controlul constituţionalităţii unor legi de modificare a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plăţi sociale pentru unele categorii de salariaţi (Sesizările 34a/2010, 36a/2010, 19a/2011, 23a/2011), pct. 93.
[24] Liniile directoare privind rolul procurorilor (Preambul), adoptate la Congresul al VIII-lea al Naţiunilor Unite pentru prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor, Havana, 1990.
[25] Raportul de evaluare a Consiliului Superior al Procurorilor, ODHIR şi Misiunea OSCE în Moldova, 2009.
[26] Recomandarea Rec(2000)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procuraturii în sistemul de justiţie penală, pct. 5.
[27] Liniile directoare privind rolul procurorilor, adoptate la Congresul al VIII-lea al Naţiunilor Unite pentru prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor, Havana, 1990, pct. 21.
[28] Recomandarea Rec(2000)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procuraturii în sistemul de justiţie penală, pct. 5.
[29] Suplimentar, a se vedea legislația ce reglementează subiectul respectiv pentru judecători, în special cazurile în care cererea poate fi refuzată din start.
[30] Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 28 din 14 decembrie 2010 pentru controlul constituționalității prevederilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului” în redacția Legii nr. 247-XVI din 21 iulie 2006 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
[31] Raportul Comisiei Europene „Evaluarea supremaţiei legii şi administrării justiţiei pentru programarea sectorială extinsă în Moldova”, septembrie 2011, pct. 85.