Textul legii Caută

Lege nr. 183 din 24.08.2026

privind recunoașterea calificărilor profesionale

Adoptat
24.08.2026
Publicat
18.09.2026 în Monitorul Oficial Nr. 462-465 art. 483
În vigoare din
01.01.2030
Statut
În vigoare
Emitent
Parlamentul
Sursa
pagina actului în registru, PDF
Date pentru agenți
JSON

Mai jos este versiunea care, potrivit Registrului, se aplică din 01.01.2030. La 17.11.2026, data preluării textelor din Registru, actul încă nu se aplica; statutul de mai sus este cel dat de Registru. Stabilit automat după datele versiunilor din Registru, fără verificare juridică.

UE

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege transpune:

– art. 1–4, 4a, 4f, 5–19, 21, 21a, 22, 23, 23a, 24–33, 33a, 33b, 34–43, 43a, 43b, 44-49, 49a, 49b, 50–55, 55a, 56, 56a, 57, 57a, 57b, 59–61 și anexele I, IV, V–VII din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005, nr. CELEX: 32005L0036, astfel cum a fost modificată prin Directiva delegată (UE) 2024/782 a Comisiei din 4 martie 2024;

– art. 1–11 din Directiva (UE) 2018/958 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 iunie 2018 privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 173/25 din 9 iulie 2018, nr. CELEX: 32018L0958.

TITLUL I DISPOZIȚII GENERALE

1

Articolul 1. Obiectul de reglementare

(1) Prezenta lege stabilește condițiile și procedura de recunoaștere a calificărilor profesionale dobândite în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene (în continuare – UE), în unul dintre statele Spațiului Economic European (în continuare – SEE), în Confederația Elvețiană și în statele terțe, în scopul accesului la profesiile reglementate în Republica Moldova și al exercitării acestora, condițiile și procedura de acordare a accesului parțial la exercitarea unei profesii reglementate și de recunoaștere a unui stagiu profesional dobândit într-un stat membru al UE, al SEE și în Confederația Elvețiană (în continuare – stat membru).

(2) Prezenta lege stabilește normele privind efectuarea testului de proporționalitate în conformitate cu art. 69 în vederea garantării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

2

Articolul 2. Domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege se aplică următoarelor categorii de cetățeni, care au dobândit calificări profesionale în unul dintre statele prevăzute la art. 1 alin. (1) și care doresc să exercite o profesie reglementată în Republica Moldova, în calitate de salariați sau lucrători independenți, după cum urmează:

1) cetățeni ai Republicii Moldova;

2) cetățeni ai unui stat membru;

3) soți ai unor cetățeni ai Republicii Moldova, precum și descendenți și ascendenți în linie directă, aflați în întreținerea unui cetățean al Republicii Moldova, indiferent de cetățenia acestora;

4) membri de familie ai unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la pct. 2), după cum urmează:

a) copiii minori necăsătoriți, rezultați din căsătorie ori din afara căsătoriei, precum și copii adoptați de ambii soți sau numai de unul dintre ei, copiii încredințați ambilor soți ori numai unuia dintre ei prin decizia unei autorități competente din statul de origine, cu condiția ca acești copii să fie în mod efectiv în grija oricăruia dintre soți;

b) copiii majori necăsătoriți ai titularului dreptului de ședere sau ai soțului ori soției acestuia în cazul în care aceștia nu se pot întreține singuri din motive medicale;

c) părinții aflați la întreținerea titularului dreptului de ședere sau a soțului ori soției acestuia;

d) persoanele asupra cărora este instituită tutela sau curatela;

5) cetățeni ai statelor terțe, solicitanți sau beneficiari ai dreptului de ședere ori ai unei forme de protecție în Republica Moldova;

6) beneficiari ai statutului de rezident acordat de unul dintre statele membre.

(2) Prezenta lege se aplică și cetățenilor statelor membre care au urmat un stagiu profesional în afara statului membru de origine.

(3) Prezenta lege se aplică, de asemenea, pentru atestarea, de către autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1, a unui titlu de calificare obținut în Republica Moldova, după caz completat cu o experiență profesională sau cu o formare profesională reglementată, în vederea accesului la o profesie reglementată ori a exercitării acesteia într-un stat membru sau terț.

(4) Prezenta lege se aplică cetățenilor prevăzuți la alin. (1) și în situația în care aceștia sunt titulari ai unui titlu de calificare obținut pe teritoriul unui stat terț, îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 alin. (3) și intenționează să exercite în Republica Moldova o profesie reglementată în sensul art. 3 alin. (1) pct. 12.

(5) Testul de proporționalitate efectuat în conformitate cu art. 69 se aplică prevederilor legislative, de reglementare sau administrative prevăzute la art. 1 alin. (2) care restricționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia ori una dintre formele de exercitare a acesteia, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale și activitățile profesionale permise în temeiul unor astfel de titluri, reglementate de prezenta lege.

(6) Prin derogare de la art. 1 alin. (2), testul de proporționalitate se aplică și prevederilor legislative, de reglementare sau administrative noi sau modificate care restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, după adoptare. În cadrul acestei evaluări se ține seama atât de obiectivul urmărit la momentul adoptării prevederilor respective, cât și de efectele acestora, evaluate după adoptare, precum și de evoluțiile constante în domeniul profesiei reglementate după adoptarea măsurii.

(7) Prezenta lege nu se aplică în cazul:

a) recunoașterii unei anumite profesii reglementate pentru care se prevăd alte dispoziții specifice referitoare în mod direct la recunoașterea calificărilor profesionale într-un instrument distinct de drept UE;

b) recunoașterii calificărilor profesionale ale navigatorilor, notarilor și activităților notariale;

c) recunoașterii unei anumite profesii, în cazul în care, printr-un act separat al UE, sunt stabilite cerințe specifice privind reglementarea acesteia, care nu lasă la alegerea statelor membre modul exact în care acestea urmează a fi transpuse.

3

Articolul 3. Noțiuni

(1) În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni semnifică:

1. activități rezervate – formă de reglementare a unei profesii în cadrul căreia accesul la o activitate profesională sau la o grupă de activități profesionale este rezervat, în mod direct sau indirect, în temeiul unor prevederi legislative, de reglementare sau administrative, membrilor unei profesii reglementate, care dețin o anumită calificare profesională, inclusiv în cazul în care activitatea este partajată cu alte profesii reglementate;

2. autoritate competentă – orice autoritate sau organism autorizat în mod special de un stat membru să elibereze sau să primească titluri de calificare sau alte documente ori informații, precum și să primească cereri și să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de competență;

3. cadru comun de formare – set comun de cunoștințe, abilități și competențe minimale necesare pentru exercitarea unei anumite profesii;

4. calificare profesională – calificare atestată printr-un titlu de calificare, un atestat de competență, prevăzut la art. 13 pct. 1) lit. a), și/sau experiență profesională;

5. card profesional european – certificat electronic care atestă fie faptul că profesionistul a îndeplinit toate condițiile necesare pentru a presta temporar și ocazional servicii într-un stat membru gazdă, fie recunoașterea calificărilor profesionale pentru stabilirea într-un stat membru gazdă;

6. director de întreprindere – orice persoană care a exercitat, într-o întreprindere din domeniul profesional în cauză, una dintre următoarele funcții:

a) adjunct al proprietarului sau al directorului unei întreprinderi, în cazul în care această funcție implică o responsabilitate corespunzătoare celei a proprietarului sau a directorului reprezentat;

b) cadru superior cu sarcini de natură comercială și/sau tehnică și responsabil pentru unul sau mai multe servicii ale întreprinderii;

c) director al unei întreprinderi sau al unei sucursale;

7. experiență profesională – exercitare efectivă și legală a respectivei profesii într-un stat membru, cu normă întreagă sau, în cazul exercitării cu fracțiune de normă, pe o durată totală echivalentă;

8. formare profesională reglementată – orice formare profesională care urmărește în mod specific exercitarea unei anumite profesii și care constă într-un ciclu de studii completat, după caz, de o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională;

9. învățare pe tot parcursul vieții – toate formele de învățământ general, educație și formare profesională, educație nonformală și învățare informală urmate pe tot parcursul vieții, având ca rezultat o îmbunătățire a cunoștințelor, a abilităților și a competențelor, care pot include etica profesională, în conformitate cu prevederile titlului VII al Codului educației nr. 152/2014;

10. motive imperative de interes general – motive recunoscute ca atare în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum păstrarea echilibrului financiar al sistemului public de asigurări sociale; protecția consumatorilor, a beneficiarilor serviciilor și a lucrătorilor; garantarea bunei administrări a justiției; asigurarea corectitudinii tranzacțiilor comerciale; combaterea fraudei și prevenirea cazurilor de evaziune fiscală și de evitare a obligațiilor fiscale și asigurarea eficacității supravegherii fiscale; siguranța transporturilor; protecția mediului și a mediului urban; sănătatea animalelor; proprietatea intelectuală; protejarea și conservarea patrimoniului național istoric și artistic; obiectivele de politică socială; obiectivele de politică culturală;

11. probă de aptitudini – test privind cunoștințele, abilitățile și competențele profesionale ale solicitantului, efectuat sau recunoscut de autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 în scopul evaluării capacității solicitantului de a exercita profesia reglementată în Republica Moldova.

Pentru a permite organizarea acestei probe, autoritățile competente întocmesc o listă de discipline care, pe baza unei comparații între educația și formarea cerute în Republica Moldova și cele pe care le-a urmat solicitantul, nu sunt atestate de diploma sau de alte titluri de calificare pe care le deține solicitantul.

Proba de aptitudini trebuie să țină seama de faptul că solicitantul este un profesionist calificat în statul membru de origine sau de proveniență. Aceasta va conține discipline selectate dintre cele cuprinse în listă și a căror cunoaștere este esențială pentru exercitarea profesiei în cauză în Republica Moldova. Proba poate viza totodată și cunoașterea normelor deontologice care se aplică activităților respective în Republica Moldova.

Modul de organizare a probei de aptitudini, precum și statutul solicitantului pe durata pregătirii pentru această probă se stabilesc de autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1;

12. profesie reglementată – activitate sau ansamblu de activități profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalitățile de exercitare este condiționată, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege și al unor acte administrative, de deținerea anumitor calificări profesionale. Limitarea, prin asemenea prevederi, a utilizării unui titlu profesional la titularii unei anumite calificări profesionale constituie o modalitate de exercitare a profesiei. Atunci când prima teză nu se aplică, o profesie menționată la alin. (2) este considerată profesie reglementată;

13. Sistemul european de credite transferabile sau creditele ECTS – sistem de credite pentru învățământul superior utilizate în Spațiul european al învățământului superior;

14. stagiu de adaptare – perioadă de exercitare supravegheată a unei profesii reglementate în Republica Moldova, sub responsabilitatea unui profesionist calificat pentru acea profesie, fiind eventual însoțită de o formare profesională suplimentară. Stagiul de adaptare face obiectul unei evaluări. Condițiile stagiului de adaptare și condițiile de evaluare a acestuia, precum și statutul de stagiar migrant sunt stabilite de autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1.

Statutul stagiarului în Republica Moldova include dreptul de ședere, acordat de autoritatea competentă pentru străini, precum drepturile și obligațiile acestuia pe durata stagiului, inclusiv beneficiile sociale, indemnizațiile și remunerațiile, stabilite de către autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1, în conformitate cu legislația națională și acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte;

15. stagiu profesional – fără a aduce atingere prevederilor art. 53 alin. (4), perioadă de practică profesională realizată sub supraveghere, dacă aceasta constituie o condiție de acces la o profesie reglementată, care poate avea loc în cursul sau după finalizarea unui ciclu de învățământ cu obținerea unei diplome;

16. stat membru de origine – stat membru al UE, stat al Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană în care profesionistul a dobândit calificarea profesională sau unde are o experiență profesională de 3 ani în baza recunoașterii calificării profesionale dobândite într-un stat terț;

17. stat membru gazdă – stat membru al UE, stat al Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană în care profesionistul care deține o calificare profesională dobândită într-un alt stat membru sau într-un stat terț solicită recunoașterea acesteia în vederea exercitării profesiei respective pe teritoriul statului membru gazdă;

18. stat terț – alt stat decât Republica Moldova, statele membre ale UE, statele Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană;

19. test comun de formare – probă de aptitudini standardizată, disponibilă în toate statele membre participante la elaborarea cadrului comun de formare și rezervată titularilor unei anumite calificări profesionale;

20. titlu de calificare – diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale respectivului stat membru și care certifică formarea profesională în mare parte în Comunitate. În cazul în care prima teză nu se aplică, un titlu menționat la alin. (3) este considerat titlu de calificare;

21. titlu profesional protejat – formă de reglementare a unei profesii în cadrul căreia utilizarea titlului într-o activitate profesională sau într-o grupă de activități profesionale face obiectul, în mod direct sau indirect, în temeiul unor prevederi legislative, de reglementare sau administrative, deținerii unei anumite calificări profesionale și în cadrul căreia utilizarea abuzivă a acestui titlu face obiectul unor sancțiuni.

(2) Este considerată, de asemenea, profesie reglementată, o profesie exercitată de membrii unei asociații sau organizații profesionale prevăzute în anexa nr. 2, care au ca obiect, în special, promovarea și menținerea unui nivel ridicat de cunoștințe, competențe și abilități practice al membrilor acestora în domeniul profesional în cauză și care, pentru atingerea scopului, beneficiază de o recunoaștere sub o anumită formă din partea statului și eliberează membrilor lor un titlu de calificare, asigură respectarea deontologiei pe care o stabilesc și le conferă dreptul de a utiliza un titlu, o abreviere sau un statut corespunzător titlului de calificare respectiv.

(3) Este considerat, de asemenea, titlu de calificare orice titlu de calificare eliberat într-un stat terț în cazul în care titularul său are o experiență profesională în profesia în cauză de 3 ani pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare în conformitate cu art. 2 alin. (4), certificată de respectivul stat membru.

4

Articolul 4. Efectele recunoașterii

(1) Recunoașterea calificărilor profesionale de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 permite beneficiarilor să aibă acces, în Republica Moldova, la aceeași profesie ca cea pentru care sunt calificați în statul membru de origine și să o exercite în Republica Moldova în aceleași condiții ca cetățenii Republicii Moldova.

(2) În sensul prezentei legi, profesia pe care solicitantul intenționează să o exercite în Republica Moldova este aceeași cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine în cazul în care activitățile profesionale specifice celor două profesii sunt comparabile.

(3) Prin derogare de la alin. (1), accesul parțial la o profesie în Republica Moldova se acordă în condițiile prevăzute la art. 6.

5

Articolul 5. Cardul profesional european și mecanismul de alertă

(1) Titularilor unei calificări profesionale li se eliberează, la solicitarea acestora, de către statul membru gazdă, prin intermediul autorităților competente, un card profesional european.

(2) În situația în care pentru o anumită profesie a fost introdus un card profesional european, titularul unei calificări profesionale vizate poate alege să solicite un astfel de card sau să solicite recunoașterea în conformitate cu titlurile II și III.

(3) Lista calificărilor profesionale pentru care se eliberează un card profesional european, autoritățile competente pentru gestionarea dosarelor individuale ale solicitanților (în continuare – dosare IMI), create în Sistemul de informare al pieței interne (în continuare – IMI), emiterea de carduri profesionale europene, drepturile titularilor, precum și procedura de eliberare a cardului profesional european și aplicarea mecanismului de alertă se aprobă de Guvern.

(4) Autoritățile prevăzute la alin. (3) asigură prelucrarea imparțială, obiectivă și în timp util a cererilor de carduri profesionale europene. Centrul de asistență privind recunoașterea calificărilor profesionale (în continuare – centru de asistență), prevăzut la art. 77, poate, de asemenea, să acționeze în calitate de autoritate competentă. Autoritățile competente și centrul de asistență informează cetățenii, inclusiv solicitanții potențiali, cu privire la funcționarea și valoarea adăugată a unui card profesional european pentru profesiile pentru care acesta este disponibil.

(5) Orice tarif care poate fi impus solicitanților în legătură cu procedurile administrative de eliberare a unui card profesional european este rezonabil, proporțional și corespunzător costurilor suportate de autoritatea competentă din statul membru de origine și de autoritatea competentă din statul membru gazdă prevăzută la alin. (3) și nu constituie un factor de descurajare a solicitării unui card profesional european.

(6) Dacă titularul unei calificări profesionale intenționează să presteze, în temeiul titlului II, alte servicii decât cele reglementate de art. 9 alin. (6), autoritatea competentă din statul membru de origine emite cardul profesional european în conformitate cu procedura prevăzută la alin. (3). Dacă este cazul, cardul profesional european constituie declarația prevăzută la art. 9.

(7) Dacă titularul unei calificări profesionale intenționează să se stabilească în Republica Moldova în temeiul capitolelor I–III de la titlul III sau să presteze servicii în temeiul art. 9 alin. (6), autoritatea competentă din statul membru de origine realizează toate etapele pregătitoare în legătură cu dosarul IMI. Autoritatea competentă din Republica Moldova emite cardul profesional european cu procedura prevăzută la alin. (3).

(8) În scopul stabilirii, emiterea unui card profesional european nu conferă dreptul automat de a exercita o anumită profesie în cazul în care există cerințe de înregistrare sau alte proceduri de control instituite în Republica Moldova înainte de introducerea cardului profesional european pentru profesia respectivă.

(9) Cardul profesional european este valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova atât timp cât titularul său își păstrează dreptul de practică pe baza documentelor și a informațiilor cuprinse în dosarul IMI.

6

Articolul 6. Accesul parțial

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 acordă acces parțial la o activitate profesională pe teritoriul Republicii Moldova în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

a) profesionistul este calificat pe deplin pentru a exercita în statul membru de origine activitatea profesională pentru care solicită accesul parțial în Republica Moldova;

b) diferențele ca atare dintre activitatea profesională exercitată legal în statul membru de origine și profesia reglementată în Republica Moldova sunt atât de mari încât aplicarea unor măsuri compensatorii ar însemna să se ceară solicitantului să urmeze întregul program de educație și formare cerut în Republica Moldova pentru a avea acces deplin la profesia reglementată în Republica Moldova;

c) activitatea profesională poate fi separată în mod obiectiv de alte activități care intră în cadrul profesiei reglementate în Republica Moldova. Autoritatea competentă ia în considerare situația în care activitatea profesională poate fi întreprinsă în mod autonom în statul membru de origine.

(2) Accesul parțial poate fi respins dacă un astfel de refuz se justifică prin motive imperative de interes general, este necesar pentru a asigura atingerea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(3) Cererile în vederea stabilirii în Republica Moldova se examinează în conformitate cu capitolele I și V din titlul III.

(4) Cererile în vederea prestării temporare și ocazionale de servicii în Republica Moldova privind activități profesionale care au implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică se examinează în conformitate cu titlul II.

(5) Ca urmare a acordării accesului parțial, activitatea profesională se exercită în temeiul titlului profesional al statului membru de origine. Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot stabili utilizarea respectivului titlu profesional în limba română. Profesioniștii cărora li s-a acordat acces parțial indică în mod clar beneficiarilor serviciilor domeniul activităților lor profesionale.

(6) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică profesioniștilor care beneficiază de recunoașterea automată a calificărilor lor profesionale în temeiul capitolelor II– IV de la titlul III.

TITLUL II LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR

7

Articolul 7. Principiul liberei prestări a serviciilor

(1) Libertatea de a presta servicii în Republica Moldova de către cetățenii prevăzuți la art. 2 alin. (1) nu poate fi restricționată din motive legate de calificările lor profesionale dacă:

a) prestatorul s-a stabilit în mod legal într-un stat membru pentru a exercita aceeași profesie (în continuare – stat membru de stabilire);

b) prestatorul a exercitat profesia respectivă într-unul sau mai multe state membre, cu normă întreagă, timp de cel puțin un an sau pe o durată totală echivalentă cu normă parțială în ultimii 10 ani, în cazul în care profesia nu este reglementată în statul membru de stabilire. Această cerință nu se aplică în cazul în care profesia sau educația și formarea care conduc la exercitarea profesiei sunt reglementate în statul membru de stabilire.

(2) Prevederile prezentului titlu se aplică exclusiv în cazul în care un prestator din alt stat membru se deplasează în Republica Moldova pentru a exercita, temporar și ocazional, o profesie reglementată. Caracterul temporar și ocazional al prestării de servicii se evaluează de către autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1, în funcție de durata, frecvența, regularitatea și continuitatea prestării.

(3) Furnizarea serviciilor, în cazul deplasării, se realizează cu respectarea normelor naționale de conduită cu caracter profesional, de reglementare sau administrative, direct legate de calificările profesionale, precum cele privind definirea profesiei, utilizarea titlurilor și abaterile profesionale grave care au o legătură directă și specifică cu protecția și siguranța consumatorilor, precum și dispozițiile disciplinare aplicabile în Republica Moldova profesioniștilor care exercită aceeași profesie.

8

Articolul 8. Scutiri

(1) Cetățenii prevăzuți la art. 2 alin. (1) stabiliți într-un alt stat membru sunt scutiți, în cazul prestării temporare și ocazionale de servicii în Republica Moldova, de cerințele impuse profesioniștilor stabiliți în Republica Moldova care privesc:

a) autorizarea de către o organizație sau un organism profesional, înregistrarea sau afilierea în cadrul acestora;

b) înregistrarea la Casa Națională de Asigurări Sociale, în scopul stabilirii dreptului la prestațiile de asigurări sociale.

(2) Pentru aplicarea alin. (1) lit. a), pentru a facilita punerea în aplicare a dispozițiilor disciplinare în vigoare, prevăzute la art. 7 alin. (3), autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot prevedea fie o înregistrare temporară automată, fie o afiliere formală la o astfel de organizație sau organism profesional, cu condiția să nu întârzie sau să nu complice în niciun fel prestarea serviciilor și să nu atragă cheltuieli suplimentare pentru prestatorul de servicii. O copie a declarației și, după caz, a reînnoirii prevăzute la art. 9 alin. (1), însoțite, pentru profesiile prevăzute la art. 9 alin. (6) sau care beneficiază de o recunoaștere automată în temeiul titlului III capitolul III, de o copie a documentelor prevăzute la art. 9 alin. (2), sunt trimise de către autoritatea competentă organizației sau organismului profesional pertinent și constituie o înregistrare temporară automată sau o afiliere formală în acest sens.

(3) Prestatorul de servicii al unui stat membru informează în prealabil Serviciul Fiscal de Stat cu privire la serviciile care urmează să le presteze, iar în cazuri urgente, ulterior, serviciile pe care le-a prestat.

9

Articolul 9. Declarație prealabilă în caz de deplasare a prestatorului de servicii

(1) În cazul în care se deplasează pentru prima dată în Republica Moldova pentru a furniza servicii, prestatorul cetățean al unui stat membru depune, în prealabil, prin orice mijloace, la autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1, o declarație scrisă care cuprinde informații privind existența asigurării ori a altor mijloace de protecție personală sau colectivă în ceea ce privește răspunderea civilă profesională. Declarația respectivă se reînnoiește o dată pe an în cazul în care prestatorul estimează că va furniza servicii, temporar sau ocazional, în Republica Moldova, pe parcursul anului în cauză.

(2) Pentru prima prestare de servicii sau în cazul unei schimbări materiale privind situația stabilită în documente, declarația prealabilă este însoțită de următoarele documente:

a) dovada naționalității prestatorului de servicii;

b) adeverința eliberată de autoritatea competentă din statul de stabilire, care să certifice că prestatorul este stabilit legal în statul respectiv pentru a exercita activitățile în cauză și că, la data eliberării adeverinței, nu îi este interzisă, nici măcar temporar, exercitarea acestora;

c) dovada calificărilor profesionale;

d) în cazurile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b), dovada, prin orice mijloace, că prestatorul a exercitat profesia respectivă timp de cel puțin un an în ultimii 10 ani;

e) în cazul profesiilor din domeniul securității, al sănătății și al profesiilor legate de educația minorilor, inclusiv îngrijirea copiilor și educația copiilor de vârstă mică, dacă o asemenea cerință este prevăzută pentru cetățenii Republicii Moldova, adeverința care confirmă că prestatorul de servicii nu a fost condamnat penal și că nu i-a fost suspendat temporar sau definitiv dreptul de a exercita profesia;

f) declarația privind cunoașterea limbii române, ca parte componentă a CV-ului Europass, în cazul profesiilor care au implicații pentru siguranța pacienților, necesară pentru practicarea profesiei în Republica Moldova;

g) în cazul profesiilor care vizează activitățile prevăzute la art. 17, certificatul privind natura și durata activității, emis de autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit prestatorul de servicii.

(3) În cazul unei modificări a circumstanțelor atestate prin documentele prevăzute la alin. (2), prestatorul de servicii prezintă autorității competente, în termen de o lună de la producerea modificării, documentele care confirmă modificarea respectivă.

(4) Depunerea prevăzută la alin. (1) conferă prestatorului de servicii respectiv dreptul de acces la activitatea respectivă și de exercitare a acesteia pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita, suplimentar documentelor prevăzute la alin. (2), informații privind calificările profesionale ale prestatorului de servicii dacă:

a) profesia este reglementată în mod diferit în anumite părți ale teritoriului Republicii Moldova;

b) respectivele reglementări sunt aplicabile și tuturor prestatorilor de servicii cetățeni ai Republicii Moldova;

c) diferențele de reglementare sunt justificate de motive imperative de interes general referitoare la sănătatea publică sau siguranța beneficiarilor serviciului; și

d) autoritatea competentă nu dispune de alte mijloace de a obține astfel de informații.

(5) Prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire, în cazul în care există un astfel de titlu în respectivul stat membru pentru activitatea profesională în cauză. Acest titlu se indică în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de stabilire, astfel încât să se evite orice confuzie cu titlul profesional din Republica Moldova. În cazul în care respectivul titlu profesional nu există în statul membru de stabilire, prestatorul își menționează titlul de calificare în limba română. Prin derogare, în cazul serviciilor prevăzute la titlul III capitolul III, prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din Republica Moldova.

(6) Pentru prima prestare de servicii, în cazul profesiilor reglementate care au implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică și care nu beneficiază de recunoaștere automată în temeiul capitolului II, III sau IV din titlul III, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate verifica calificările profesionale ale prestatorului de servicii înainte de prima prestare de servicii.

(7) Verificarea prealabilă prevăzută la alin. (6) se efectuează numai în cazul în care scopul acesteia este să evite daunele grave pentru sănătatea sau siguranța beneficiarului serviciului, cauzate de lipsa de calificare profesională a prestatorului de servicii, și cu condiția ca verificarea să nu depășească ceea ce este necesar în acest scop.

(8) În termen de cel mult o lună de la data primirii declarației și a documentelor însoțitoare prevăzute la alin. (1) și (2), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 informează prestatorul de servicii cu privire la decizia sa:

1) de a nu-i verifica calificările profesionale;

2) după verificarea calificărilor sale profesionale:

a) de a-i solicita prestatorului de servicii să promoveze o probă de aptitudini; sau

b) de a-i permite să presteze serviciile respective.

(9) În cazul apariției unor dificultăți care ar putea conduce la întârzierea luării unei decizii în temeiul alin. (8), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 notifică prestatorul de servicii, în același termen, cu privire la motivele întârzierii. Dificultățile se soluționează în termen de o lună de la data notificării și decizia se ia în termen de două luni de la soluționarea acestora.

(10) În cazul unei diferențe semnificative între calificările profesionale ale prestatorului de servicii și formarea necesară în Republica Moldova, în măsura în care această diferență este de natură să afecteze în mod negativ sănătatea sau siguranța publică și nu poate fi compensată de experiența profesională a prestatorului de servicii sau de cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite prin învățarea pe tot parcursul vieții, validate în mod formal în acest scop de un organism relevant, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 oferă prestatorului de servicii respectiv posibilitatea de a demonstra, printr-o probă de aptitudini, astfel cum este prevăzut la alin. (8) pct. 2) lit. a), că a dobândit cunoștințele, abilitățile și competențele care îi lipseau. Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 decide, pe această bază, dacă să permită prestarea serviciului. În orice caz, prestarea serviciilor trebuie să fie posibilă în termen de o lună de la data deciziei adoptate în conformitate cu alin. (8).

(11) În lipsa unei reacții din partea autorității competente în termenele stabilite la alin. (8)–(10), serviciul poate fi prestat.

(12) În cazul în care calificările profesionale au fost verificate în temeiul prezentului articol, serviciile se prestează cu titlul profesional din Republica Moldova.

10

Articolul 10. Cooperarea administrativă în cadrul liberei prestări a serviciilor

(1) În caz de îndoială rezonabilă, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita autorităților competente din statul membru de stabilire să furnizeze informații relevante cu privire la legalitatea stabilirii prestatorului de servicii, la buna conduită profesională a acestuia, precum și la lipsa sancțiunilor disciplinare, administrative sau penale legate de exercitarea profesiei în cauză.

(2) În cazul în care decide să efectueze o verificare a calificărilor profesionale, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita autorităților competente din statul membru de stabilire informații cu privire la cursurile de formare urmate de prestatorul de servicii, în măsura în care acest lucru este necesar pentru evaluarea diferențelor semnificative susceptibile să dăuneze sănătății sau siguranței publice.

(3) Schimbul de informații prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează în conformitate cu prevederile art. 73.

(4) În cazul în care profesiile nu sunt reglementate în Republica Moldova, informațiile prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi furnizate de centrul de asistență.

(5) Schimbul de informații prevăzut de prezentul articol se realizează cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal.

(6) Destinatarul unui serviciu poate depune o reclamație împotriva prestatorului de servicii în condițiile legislației naționale.

(7) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 asigură schimbul tuturor informațiilor necesare pentru ca reclamația unui destinatar al unui serviciu depusă împotriva unui prestator de servicii să fie examinată în conformitate cu prevederile Codului administrativ nr. 116/2018. Destinatarul este informat cu privire la soluționarea plângerii.

(8) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 asigură schimbul tuturor informațiilor necesare examinării reclamațiilor referitoare la prestarea de servicii pe teritoriul altor state membre.

11

Articolul 11. Informarea destinatarilor serviciului

În cazul în care prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire sau cu titlul de calificare al prestatorului de servicii, autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot solicita prestatorului de servicii să furnizeze destinatarului serviciilor următoarele informații:

a) registrul în care este înregistrat și numărul de înregistrare sau alte mijloace echivalente de identificare prevăzute în respectivul registru, în cazul în care prestatorul de servicii este înregistrat într-un registru comercial sau într-un alt registru public similar;

b) denumirea și adresa autorității competente de supraveghere, în cazul în care în statul membru de stabilire pentru exercitarea activității este necesară o autorizație sau o licență;

c) datele organizației sau ale unui organism profesional la care este înregistrat prestatorul de servicii;

d) titlul profesional sau, în cazul în care un astfel de titlu nu există, titlul de calificare al prestatorului de servicii și statul membru în care acesta a fost obținut;

e) numărul personal de identificare al contribuabilului, atribuit de către Agenția Servicii Publice, ori codul de înregistrare similar, atribuit de autoritățile competente dintr-un alt stat membru, în cazul în care prestatorul este plătitor de TVA;

f) informații privind acoperirea asigurărilor sau alte mijloace de protecție personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională.

TITLUL III LIBERTATEA DE STABILIRE

Capitolul I SISTEMUL GENERAL DE RECUNOAȘTERE A CALIFICĂRILOR PROFESIONALE

12

Articolul 12. Domeniul de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică recunoașterii calificărilor profesionale care nu sunt reglementate de capitolele II și III din prezentul titlu.

(2) Prezentul capitol se aplică, de asemenea, recunoașterii calificărilor profesionale pentru profesiile cărora li se aplică recunoașterea automată prevăzută la capitolele II și III din prezentul titlu, dacă solicitantul, din motive specifice și excepționale, nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea automată, în următoarele cazuri:

a) pentru activitățile prevăzute în anexa nr. 4, în cazul în care migrantul nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 18, 19 și 20;

b) pentru medicii care au o formare de bază, medicii specialiști, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști, medicii dentiști specialiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii și arhitecții, în cazul în care migrantul nu îndeplinește condițiile de practică profesională efectivă și legală prevăzute la art. 25, 30, 36, 37, 42, 44, 48 și 56;

c) pentru arhitecți, în cazul în care migrantul este titularul unei calificări care nu este prevăzută la pct. 5.7 din anexa nr. 5;

d) fără a se aduce atingere art. 22 alin. (1), art. 25 și 30, pentru medicii, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii și arhitecții titulari ai unui titlu de calificare specializată, care trebuie să urmeze formarea profesională care conduce la obținerea unui titlu prevăzut la pct. 5.1.1, 5.2.2, 5.3.2, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 și 5.7.1 din anexa nr. 5 și exclusiv în scopul recunoașterii specializării în cauză;

e) pentru asistenții medicali generaliști și asistenții medicali specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care urmează o formare profesională ce conduce la obținerea unui titlu prevăzut la pct. 5.2.2 din anexa nr. 5, în cazul în care migrantul intenționează să fie recunoscut în Republica Moldova, unde activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist;

f) pentru asistenții medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care migrantul intenționează să fie recunoscut în Republica Moldova, unde activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali generaliști, de asistenți medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist sau de asistenți medicali specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, obținut ulterior unei formări profesionale care conduce la obținerea titlurilor de calificare de asistent medical generalist recunoscute automat, prevăzute la pct. 5.2.2 din anexa nr. 5;

g) pentru migranții care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 alin. (3).

13

Articolul 13. Niveluri de calificare

(1) În sensul art. 15 și al art. 16 alin. (7), calificările profesionale se grupează în funcție de următoarele niveluri de calificare:

1) atestat de competență eliberat de o autoritate competentă din statul membru, desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative din respectivul stat membru, pe baza:

a) fie a unei formări profesionale care nu face obiectul unui certificat sau al unei diplome în sensul pct. 2), 3), 4) sau 5), a unui examen special fără formare prealabilă ori a exercitării cu normă întreagă a profesiei într-un stat membru pe o perioadă de 3 ani consecutivi sau pe o perioadă echivalentă cu fracțiune de normă în decursul ultimilor 10 ani;

b) fie a unei formări generale la nivel de învățământ primar sau secundar, care atestă că titularul posedă cunoștințe generale;

2) certificat care atestă absolvirea următoarelor tipuri de învățământ secundar:

a) fie un ciclu de studii sau de formare profesională, altul decât cele prevăzute la pct. 3), și/sau de stagiul ori practica profesională necesare în plus față de respectivul ciclu de studii, realizat în baza învățământului gimnazial sau liceal;

b) fie învățământ profesional tehnic secundar, completat, după caz, de un ciclu de studii sau de formare profesională, astfel cum se prevede la lit. a), și/sau de stagiul sau practica profesională necesare în plus față de respectivul ciclu de studii;

3) diplomă care atestă:

a) fie o formare la nivel de învățământ postsecundar, altul decât cel prevăzut la pct. 4) și 5), cu o durată minimă de un an sau cu o durată echivalentă cu frecvență redusă, ale cărei condiții de admitere includ, în general, absolvirea ciclului de studii liceale necesar pentru a avea acces la învățământul superior sau absolvirea unei formări de nivel liceal echivalent, precum și formarea profesională eventual necesară în plus față de respectivul ciclu de studii postsecundare;

b) educația și formarea reglementate sau, în cazul profesiilor reglementate, formarea profesională cu o structură specială, cu competențe care depășesc ceea ce se asigură la nivelul prevăzut la pct. 2), echivalente cu nivelul de formare prevăzut la lit. a), în cazul în care o astfel de formare conferă un standard profesional comparabil și pregătește persoana formată pentru un nivel comparabil de responsabilități și funcții, cu condiția ca diploma să fie însoțită de un certificat din partea statului membru de origine;

4) diplomă care atestă că titularul a încheiat cu succes o formare la nivel de învățământ postsecundar cu o durată de cel puțin 3 ani și cel mult 4 ani sau cu o durată echivalentă cu frecvență redusă, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS, în cadrul unei universități sau al unei instituții de învățământ superior sau în cadrul altei instituții de nivel echivalent, precum și, după caz, încheierea cu succes a formării profesionale necesare în plus față de ciclul de studii postsecundare;

5) diplomă care atestă că titularul a absolvit un ciclu de studii postsecundare cu o durată de cel puțin 4 ani sau cu o durată echivalentă cu frecvență redusă, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS în cadrul unei universități sau al unei instituții de învățământ superior sau în cadrul altei instituții de nivel echivalent și, după caz, că a absolvit formarea profesională necesară în plus față de respectivul ciclu de studii postsecundare.

(2) În sensul prezentului articol, sunt considerate atestate, certificate sau diplome documentele eliberate de o autoritate competentă dintr-un stat membru de origine sau dintr-un stat terț, dacă se referă la o formare profesională urmată în unul dintre aceste state și sunt recunoscute de autoritatea competentă din statul respectiv ca având un nivel echivalent celor prevăzute la alin. (1) și numai dacă conferă titularului aceleași drepturi de acces la o profesie reglementată ori de exercitare a acesteia în statul de origine sau de proveniență.

(3) De asemenea, în sensul prezentului articol, sunt considerate certificate sau diplome documentele care atestă faptul că titularul deține calificarea profesională necesară pentru a accede la o profesie reglementată ori pentru a o exercita în statul de origine sau de proveniență, dacă pregătirea atestată prin documentele respective a fost obținută cu preponderență în unul dintre statele membre ori dacă titularul unor asemenea documente are o experiență profesională de cel puțin 3 ani, în cazul deținerii unei diplome prevăzute la alin. (1) pct. 3)–5), și de cel puțin 2 ani în cazul deținerii unei diplome prevăzute la alin. (1) pct. 2), atestată de un stat membru care i-a recunoscut titlul eliberat de un stat terț.

14

Articolul 14. Formarea profesională asimilată

(1) Se consideră titlu de calificare prevăzut la art. 13, inclusiv în ceea ce privește nivelul respectiv, orice titlu de calificare sau ansamblu de titluri de calificare eliberat de o autoritate competentă a unui stat membru, care atestă absolvirea unei formări în cadrul UE, cu frecvență sau cu frecvență redusă, în cadrul sau în afara programelor formale, recunoscută de respectivul stat membru ca având un nivel echivalent și care conferă titularului aceleași drepturi de acces la o profesie sau de exercitare a acesteia sau care pregătește pentru exercitarea respectivei profesii.

(2) Orice calificare profesională care, deși nu îndeplinește cerințele prevăzute de actele cu putere de lege sau de actele administrative ale statului membru de origine pentru accesul la o profesie sau pentru exercitarea unei profesii, conferă titularului drepturi dobândite în temeiul respectivelor dispoziții este, de asemenea, asimilată unui astfel de titlu de calificare în condițiile prevăzute la alin. (1). În special, această regulă se aplică în cazul în care statul membru de origine ridică nivelul de formare necesar pentru accesul la o profesie sau pentru exercitarea acesteia, iar o persoană care a urmat o formare anterioară ce nu îndeplinește cerințele noii calificări beneficiază de drepturile dobândite în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative. În acest caz, în sensul aplicării art. 15, formarea anterioară este considerată de autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 ca fiind corespunzătoare nivelului noii formări din statul membru de origine.

15

Articolul 15. Condiții de recunoaștere

(1) În cazul în care, în Republica Moldova, pentru accesul la o profesie reglementată sau pentru exercitarea acesteia este necesară deținerea anumitor calificări profesionale, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 acordă solicitanților accesul la respectiva profesie și dreptul de exercitare a acesteia în aceleași condiții ca cele aplicabile cetățenilor Republicii Moldova, dacă aceștia dețin un atestat de competență sau un titlu de calificare prevăzut la art. 13, cerut de un alt stat membru pentru accesul la aceeași profesie sau pentru exercitarea acesteia pe teritoriul său.

(2) Atestatele de competență sau titlurile de calificare prevăzute la alin. (1) se eliberează de o autoritate competentă dintr-un stat membru, desemnată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale respectivului stat membru.

(3) Accesul la profesie și exercitarea acesteia în Republica Moldova se acordă, de asemenea, solicitanților care au exercitat profesia respectivă, timp de cel puțin un an cu normă întreagă sau, în cazul exercitării cu fracțiune de normă, pe o durată totală echivalentă, în ultimii 10 ani, într-un stat membru unde profesia respectivă nu este reglementată și care dețin unul sau mai multe atestate de competență sau titluri de calificare eliberate de un alt stat membru care nu reglementează profesia respectivă.

(4) Atestatele de competență sau titlurile de calificare prevăzute la art. 13 îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) și atestă faptul că titularul este pregătit pentru exercitarea profesiei respective.

(5) Prin derogare de la alin. (3), experiența profesională de un an nu poate fi solicitată dacă titlurile de calificare deținute de titular atestă absolvirea educației și formării reglementate.

(6) Nivelul de calificare prevăzut la art. 13 alin. (1) pct. 3) lit. a) se echivalează cu educația și formarea reglementată sau cu formarea profesională cu o structură specială prevăzută la art. 13 alin. (1) pct. 3) lit. b), în cazul în care acest lucru este certificat de statul membru de origine.

(7) Prin derogare de la alin. (1)–(5) și de la art. 16, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate refuza accesul la profesie și exercitarea acesteia candidaților ale căror certificate de competență se încadrează la art. 13 pct. 1) în cazul în care calificarea necesară pentru exercitarea profesiei în Republica Moldova se încadrează la art. 13 pct. 5).

(8) În cazul profesiilor reglementate din domeniul sănătății, recunoașterea titlului de calificare de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 constituie parte integrantă a procedurii de certificare instituită în Republica Moldova.

16

Articolul 16. Măsuri compensatorii

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate stabili ca solicitantul să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult 3 ani sau să susțină o probă de aptitudini în unul dintre următoarele cazuri:

a) formarea pe care a urmat-o solicitantul acoperă discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în titlul de calificare necesar în Republica Moldova;

b) profesia reglementată în Republica Moldova cuprinde una sau mai multe activități profesionale reglementate care nu există în profesia similară în statul membru de origine al solicitantului, iar formarea care este necesară în Republica Moldova include discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în atestatul de competență sau în titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.

(2) În cazul în care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 decide să facă uz de posibilitatea prevăzută la alin. (1), aceasta trebuie să lase solicitantului posibilitatea de a alege între stagiul de adaptare și proba de aptitudini.

(3) Prin derogare de la principiul dreptului solicitantului de a alege, autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot stabili fie un stagiu de adaptare, fie o probă de aptitudini, în următoarele situații:

a) pentru cazurile prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. b) și c);

b) pentru medicii și medicii dentiști aflați în situația prevăzută la art. 12 alin. (2) lit. d);

c) pentru asistenții medicali specializați prevăzuți la art. 12 alin. (2) lit. f), în cazul în care solicitantul intenționează să obțină recunoașterea calificărilor în Republica Moldova, unde activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali generaliști sau de asistenți specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care au urmat o formare conducând la deținerea titlurilor de calificare recunoscute automat;

d) pentru persoanele aflate în situația prevăzută la art. 12 alin. (2) lit. g);

e) pentru persoanele aflate în situația prevăzută la art. 12 alin. (2) lit. a), în cazul în care migrantul intenționează să exercite, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, activități profesionale care presupun cunoașterea și aplicarea reglementărilor naționale specifice în vigoare, cu condiția ca autoritățile competente ale statului membru gazdă să solicite propriilor cetățeni cunoașterea și aplicarea respectivelor reglementări pentru a exercita activitățile respective;

f) titularul unei calificări profesionale prevăzute la art. 13 alin. (1) pct. 1) solicită recunoașterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională națională cerută este clasificată la art. 13 alin. (1) pct. 3);

g) titularul unei calificări profesionale prevăzute la art. 13 alin. (1) pct. 2) solicită recunoașterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională națională cerută este clasificată la art. 13 alin. (1) pct. 4) și 5).

(4) În cazul titularului unei calificări profesionale prevăzute la art. 13 alin. (1) pct. 1), care solicită recunoașterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională națională cerută este clasificată la art. 13 alin. (1) pct. 4) și 5), autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot stabili atât un stagiu de adaptare, cât și o probă de aptitudini.

(5) Prin discipline semnificativ diferite se înțeleg disciplinele în privința cărora cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite sunt esențiale pentru exercitarea profesiei și în cazul cărora formarea urmată de profesionist prezintă diferențe importante, în ceea ce privește conținutul, în raport cu formarea necesară în Republica Moldova.

(6) În cazul în care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 preconizează să stabilească pentru solicitant finalizarea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, aceasta trebuie să verifice, în prealabil, asigurând respectarea principiului proporționalității, dacă cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite de solicitant în decursul experienței sale profesionale ori prin învățare pe tot parcursul vieții, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant, în orice stat membru sau într-un stat terț, sunt de natură să acopere, total ori parțial, disciplinele semnificativ diferite.

(7) Decizia de stabilire pentru solicitant a unui stagiu de adaptare sau a unei probe de aptitudini se motivează corespunzător. Solicitantului i se transmit îndeosebi următoarele informații:

a) nivelul de calificare profesională necesar în Republica Moldova și nivelul de calificare profesională deținut de solicitant în conformitate cu clasificarea stabilită la art. 13;

b) diferențele semnificative și motivele pentru care respectivele diferențe nu pot fi compensate prin cunoștințe, abilități și competențe dobândite în decursul experienței profesionale a acestuia sau prin învățare pe tot parcursul vieții, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant.

(8) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 stabilesc pentru solicitanți un test privind cunoașterea legislației naționale pentru accesul în profesiile prevăzute în anexa nr. 3 a căror exercitare necesită o cunoaștere exactă a legislației naționale și în privința cărora un element esențial și constant al activității este furnizarea de consiliere și/sau asistență privind legislația națională.

(9) Proba de aptitudini prevăzută la alin. (1) se susține în termen de cel mult 6 luni de la decizia inițială privind obligativitatea unei probe de aptitudini pentru solicitant.

Capitolul II RECUNOAȘTEREA PE BAZA EXPERIENȚEI PROFESIONALE DOBÂNDITE

17

Articolul 17. Cerințe privind experiența profesională

(1) În cazul în care, în Republica Moldova, pentru accesul la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 4 sau pentru exercitarea uneia dintre aceste activități este necesară deținerea de cunoștințe și de aptitudini generale, comerciale sau profesionale, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, recunoaște drept dovadă suficientă a respectivelor cunoștințe și aptitudini exercitarea în prealabil a activității în cauză într-un alt stat membru sau într-un stat terț.

(2) Activitatea profesională prevăzută la alin. (1) trebuie să fi fost exercitată în conformitate cu art. 18–20.

(3) Procedura de recunoaștere a experienței profesionale se aprobă de Guvern.

18

Articolul 18. Activități profesionale prevăzute în lista I din anexa nr. 4

(1) În cazul activităților profesionale prevăzute în lista I din anexa nr. 4, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

a) pe o perioadă de 6 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere; sau

b) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

c) pe o perioadă de 4 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin 2 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

d) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puțin 5 ani; sau

e) pe o perioadă de 5 ani consecutivi, într-o funcție superioară, beneficiarul având pe o perioadă de cel puțin 3 ani sarcini tehnice și fiind responsabil pentru cel puțin un departament al întreprinderii, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d) activitățile profesionale respective nu trebuie să se fi încheiat cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente prevăzute la art. 17.

(3) Alin. (1) lit. e) nu se aplică activităților profesionale prevăzute la fosta grupă 855 din nomenclatura ISIC, saloane de coafură.

19

Articolul 19. Activități profesionale prevăzute în lista II din anexa nr. 4

(1) În cazul activităților profesionale prevăzute în lista II din anexa nr. 4, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

a) pe o perioadă de 5 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere; sau

b) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

c) pe o perioadă de 4 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin 2 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

d) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puțin 5 ani; sau

e) pe o perioadă de 5 ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

f) pe o perioadă de 6 ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin 2 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), activitățile profesionale respective nu trebuie să fi fost încheiate cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente prevăzute la art. 17.

20

Articolul 20. Activități profesionale prevăzute în lista III din anexa nr. 4

(1) În cazul activităților profesionale prevăzute în lista III din anexa nr. 4, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

a) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere; sau

b) pe o perioadă de 2 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

c) pe o perioadă de 2 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puțin 3 ani; sau

d) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c), activitățile profesionale respective nu trebuie să fi fost încheiate cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente prevăzute la art. 17.

21

Articolul 21. Adaptarea listelor de activități profesionale prevăzute în anexa nr. 4

Coordonatorul național al activităților autorităților competente pentru recunoașterea calificărilor profesionale, prevăzut la art. 74 (în continuare – coordonator național), aduce la cunoștință Ministerului Muncii și Protecției Sociale orice modificare adusă listelor de activități profesionale prevăzute în anexa nr. 4.

Capitolul III RECUNOAȘTERE PE BAZA COORDONĂRII CONDIȚIILOR MINIME DE FORMARE

Secțiunea 1 Dispoziții generale

22

Articolul 22. Principiul recunoașterii automate

(1) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 recunosc, pentru persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1), titlul de calificare de medic care permite accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și de medic specialist, precum și titlurile de calificare de asistent medical generalist, de medic stomatolog (dentist), de medic stomatolog (dentist) specialist, de medic veterinar, de farmacist și de arhitect, prevăzute la pct. 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 și 5.7.1 din anexa nr. 5, care îndeplinesc condițiile minime de formare prevăzute de prezenta lege și sunt eliberate de un stat membru. Acestor titluri li se conferă, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale și exercitarea acestora, același efect pe teritoriul Republicii Moldova ca titlurilor de calificare corespunzătoare eliberate în Republica Moldova.

(2) Titlurile de calificare prevăzute la alin. (1) sunt eliberate de către organismele competente ale statelor membre și însoțite, după caz, de certificatele prevăzute la pct. 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 și 5.7.1 din anexa nr. 5.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu aduc atingere drepturilor dobândite prevăzute la art. 25, 30, 36, 42, 44 și 56.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște, pentru exercitarea unei activități medicale ca medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale, titlurile de calificare prevăzute la pct. 5.1.4 din anexa nr. 5 și eliberate persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) de către state membre în conformitate cu condițiile minime de formare prevăzute la art. 31. Dispozițiile respective nu aduc atingere drepturilor dobândite, prevăzute la art. 33.

(5) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de moașă prevăzute la pct. 5.5.2 din anexa nr. 5, acordate de celelalte state membre persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1), care îndeplinesc condițiile minime de formare stabilite de prezenta lege și le conferă, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale și exercitarea acestora, același efect pe teritoriul Republicii Moldova ca și titlurilor de calificare de moașă eliberate de Republica Moldova. Prezenta dispoziție nu aduce atingere drepturilor dobândite, prevăzute la art. 25 și 48.

(6) În ceea ce privește funcționarea unei farmacii care nu face obiectul unor restricții teritoriale, Ministerul Sănătății poate decide, prin derogare, să nu dea efect titlurilor de calificare prevăzute la pct. 5.6.2 din anexa nr. 5 pentru înființarea de noi farmacii deschise publicului. Farmaciile deschise de mai puțin de 3 ani se consideră, de asemenea, farmacii noi. Respectiva derogare nu se aplică farmaciștilor ale căror calificări au fost deja recunoscute de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 în alte scopuri și care au exercitat efectiv și legal activitățile profesionale de farmacist timp de cel puțin 3 ani consecutivi în Republica Moldova.

(7) Titlurile de calificare de arhitect prevăzute la pct. 5.7.1 din anexa nr. 5, care fac obiectul unei recunoașteri automate în temeiul alin. (1), atestă o formare care a început cel mai devreme în cursul anului academic de referință prevăzut în anexa respectivă.

(8) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 condiționează accesul la activitățile profesionale de medic, asistent medical generalist, medic stomatolog, medic veterinar, moașă și farmacist, precum și exercitarea acestora, de deținerea unui titlu de calificare prevăzut la pct. 5.1.1, 5.1.2, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2 din anexa nr. 5.

(9) Criteriile minime de formare și criteriile de evaluare în vederea autorizării de funcționare provizorie și acreditării pentru programele de studii superioare de licență și integrate de Medicină, Stomatologie, Farmacie, Asistență medicală generală, Moașe, Medicină veterinară, Arhitectură și pentru programul de studii profesional tehnice postsecundare nonterțiare de Moașe se aprobă de Guvern.

(10) Coordonatorul național inițiază propuneri de modificare a cadrului normativ prevăzut la alin. (9), în vederea transpunerii actelor delegate ale Comisiei Europene (în continuare – Comisie), pentru actualizarea cunoștințelor și a aptitudinilor, fără a aduce atingere principiilor legislative fundamentale în vigoare privind structura profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice și respectării responsabilității statelor membre în ceea ce privește organizarea sistemelor educaționale, astfel cum se prevede la art. 165 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

23

Articolul 23. Procedura de notificare

(1) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1, prin coordonatorul național, notifică Comisia cu privire la actele cu putere de lege și actele administrative pe care le adoptă în materie de eliberare a titlurilor de calificare în profesiile care fac obiectul prezentului capitol.

(2) În ceea ce privește titlurile de calificare prevăzute în secțiunea a 8-a, notificarea în conformitate cu alin. (1) se adresează și celorlalte state membre.

(3) Notificarea include informații privind durata și conținutul programelor de formare.

(4) Notificarea se transmite prin intermediul IMI.

(5) Coordonatorul național informează autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 cu privire la orice modificare a pct. 5.1.1–5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 și 5.7.1 din anexa nr. 5 privind actualizarea denumirilor adoptate de statele membre pentru titlurile de calificare, precum și, după caz, a organismului care eliberează titlurile de calificare, a certificatului care însoțește respectivul titlu de calificare și a titlului profesional omolog.

24

Articolul 24. Dispoziții comune privind formarea

(1) Formarea de bază în medicină, de medic stomatolog, formarea de asistent medical generalist, de moașă, de farmacist, de medic veterinar și de arhitect se realizează în conformitate cu cerințele minime de formare aprobate de Guvern. Formarea medicilor specialiști, formarea specifică în medicina generală și formarea medicilor stomatologi (dentiști) specialiști se realizează în conformitate cu art. 28, 31 și 40.

(2) Autoritățile publice centrale în ale căror arii de competență intră profesiile prevăzute la alin. (1), în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative pe care le adoptă, se asigură, prin încurajarea dezvoltării profesionale continue, că profesioniștii ale căror calificări profesionale sunt prevăzute la capitolul III din prezentul titlu au posibilitatea să-și actualizeze cunoștințele, abilitățile și competențele pentru a-și exercita profesia în mod sigur și eficient, în pas cu dezvoltările din domeniul lor profesional.

25

Articolul 25. Drepturi dobândite

(1) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 recunosc ca dovadă suficientă titlurile de calificare eliberate de statele membre în cazul în care atestă o formare care a început înainte de datele de referință prevăzute la pct. 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2 din anexa nr. 5, în cazul în care sunt însoțite de un certificat care atestă că titularii au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere drepturilor dobândite specifice profesiilor în cauză, în cazul în care titlurile de calificare de medic care permit accesul la activități profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de calificare de asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă și farmacist ale titularilor nu îndeplinesc toate cerințele de formare prevăzute la art. 27, 28, 34, 39, 40, 43, 45 și 51.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică titlurilor de calificare de medic, care permit accesul la activități profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurilor de calificare de asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă și farmacist obținute pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane și care nu îndeplinesc toate cerințele minime de formare prevăzute de prezenta lege, în cazul în care atestă o formare care a început înainte de:

a) 3 octombrie 1990, în ceea ce privește medicii cu formare de bază, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști cu formare de bază, medicii dentiști specialiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii; și

b) 3 aprilie 1992, în ceea ce privește medicii specialiști.

(4) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (3) conferă titularilor dreptul la exercitarea activităților profesionale pe întreg teritoriul Germaniei în aceleași condiții ca și titlurile oficiale de calificare eliberate de autoritățile competente germane prevăzute la pct. 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2 din anexa nr. 5.

(5) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 recunosc titlurile de calificare de medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de calificare de asistent medical generalist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) și care au fost eliberate de fosta Cehoslovacie sau a căror formare a început, pentru Republica Cehă și Slovacia, înainte de 1 ianuarie 1993, în cazul în care autoritățile unuia dintre cele 2 state membre prevăzute anterior atestă că, pe teritoriul lor, respectivele titluri de calificare au același efect pe plan juridic ca și titlurile de calificare pe care le eliberează ele însele și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare prevăzute pentru aceste state membre în anexa nr. 6 cu privire la accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile prevăzute la art. 52 alin. (2), și de arhitect, în ceea ce privește activitățile prevăzute la art. 55, precum și exercitarea acestora.

(6) Atestarea prevăzută la alin. (5) trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat, după caz, de autoritățile competente ale Republicii Cehe sau ale Slovaciei, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul statului respectiv pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(7) Prevederile alin. (5) și (6) nu aduc atingere drepturilor dobândite specifice medicilor dentiști prevăzute la art. 42 alin. (1).

(8) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 recunosc titlurile de calificare de medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și de medic specialist, precum și titlurile de formare de asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) și care au fost eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început:

a) pentru Estonia, înainte de 20 august 1991;

b) pentru Letonia, înainte de 21 august 1991;

c) pentru Lituania, înainte de 11 martie 1990,

în cazul în care autoritățile competente ale unuia dintre aceste 3 state membre atestă că respectivele titluri de calificare produc, pe teritoriul statului respectiv, aceleași efecte juridice ca și titlurile estoniene, letone și, respectiv, lituaniene și, pentru arhitecți, aceleași efecte juridice ca și titlurile de calificare prevăzute pentru aceste state membre în anexa nr. 6, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile prevăzute la art. 52 alin. (2) și de arhitect, în ceea ce privește activitățile prevăzute la art. 55, precum și exercitarea acestora.

(9) Atestarea prevăzută la alin. (8) trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat, după caz, de autoritățile competente ale Estoniei, ale Letoniei sau ale Lituaniei, care să demonstreze că titularul a exercitat efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul statului respectiv pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(10) În ceea ce privește calificările de medic veterinar eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început, pentru Estonia, înainte de 20 august 1991, atestarea prevăzută la alin. (8) trebuie să fie însoțită de un certificat, emis de autoritățile estoniene, care să declare că titularul a exercitat efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani anteriori eliberării certificatului.

(11) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 recunosc, fără a aduce atingere prevederilor art. 50, titlurile de calificare de medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și de medic specialist, precum și titlurile de formare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) și care au fost eliberate de fosta Iugoslavie sau a căror formare a început:

a) pentru Slovenia, înainte de 25 iunie 1991;

b) pentru Croația, înainte de 8 octombrie 1991,

în cazul în care autoritățile competente ale unuia dintre aceste două state membre atestă că respectivele calificări au, pe teritoriul statului respectiv, același efect pe plan juridic ca cele pe care le eliberează ele însele și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare prevăzute pentru aceste state membre în anexa nr. 6, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile prevăzute la art. 52 alin. (2) și de arhitect, în ceea ce privește activitățile prevăzute la art. 55, precum și exercitarea acestora.

(12) Atestarea prevăzută la alin. (11) trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de aceleași autorități, care să demonstreze că persoanele respective au exercitat efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul statului respectiv pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(13) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 recunosc ca dovadă suficientă pentru persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) ale căror titluri de calificare de medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moașă și farmacist nu corespund denumirilor prevăzute pentru respectivele state membre la pct. 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2 din anexa nr. 5, titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre, în cazul în care sunt însoțite de un certificat emis de autoritățile sau organismele competente din statul membru de origine.

(14) Certificatul prevăzut la alin. (13) atestă că respectivele titluri de calificare confirmă o formare cu respectarea dispozițiilor comune privind formarea și sunt echivalate de autoritățile sau organismele competente care le-au eliberat cu cele a căror denumire este prevăzută la pct. 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2 din anexa nr. 5.

26

Articolul 26. Împrejurări excepționale

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 nu conferă, în temeiul prezentei legi, persoanelor care dețin calificarea de „фелдшер” (felcer) acordată în Bulgaria înainte de 31 decembrie 1999 și care exercitau această profesie în cadrul sistemului public bulgar de asigurări sociale la 1 ianuarie 2000 dreptul de a obține recunoașterea calificării profesionale de medic sau de asistent medical generalist.

Secțiunea a 2-a Medicii

27

Articolul 27. Formarea de bază în medicină

(1) Admiterea la formarea de bază în medicină presupune deținerea unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul la instituțiile universitare pentru studiile în cauză.

(2) Formarea medicală de bază constă, în total, din 6 ani de studii, care se pot exprima în plus prin echivalentul în credite ECTS, și constă în cel puțin 5 500 de ore de instruire teoretică și practică asigurate de instituții publice de învățământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, organizate în exclusivitate ca învățământ cu frecvență. În ceea ce privește profesioniștii care și-au început studiile înainte de 1 ianuarie 1972, formarea prevăzută poate include o formare practică la nivel universitar de 6 luni, efectuată pe bază de program integral sub supravegherea autorităților competente.

(3) Formarea de bază în medicină oferă garanția că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

a) cunoștințe corespunzătoare despre științele pe care se bazează medicina și o bună înțelegere a metodelor științifice, inclusiv a principiilor de măsurare a funcțiilor biologice, a evaluării datelor stabilite științific și a analizei lor;

b) cunoștințe corespunzătoare despre structura, funcțiile și comportamentul persoanelor sănătoase și cele bolnave, precum și relațiile dintre starea de sănătate și mediul social și fizic al ființei umane;

c) cunoștințe corespunzătoare despre disciplinele și practicile clinice care să îi ofere o imagine coerentă asupra afecțiunilor mintale și fizice, asupra medicinii din perspectiva profilaxiei, a diagnosticului, a terapiei și a reproducerii umane;

d) experiență clinică utilă în spitale sub supraveghere corespunzătoare.

28

Articolul 28. Formarea medicilor specialiști

(1) Admiterea la formarea în medicină specializată este condiționată de absolvirea și validarea unui program de formare de bază în medicină prevăzut la art. 27 alin. (2) în decursul căruia persoana formată a dobândit cunoștințele relevante de bază în medicină.

(2) Formarea de medic specialist cuprinde instruirea teoretică și practică, efectuată într-o universitate și/sau într-un spital universitar sau, după caz, într-o instituție de sănătate desemnată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente.

Autoritățile competente se asigură ca durata minimă de formare de medic specialist prevăzută la pct. 5.1.3 din anexa nr. 5 să nu fie mai scurtă decât durata prevăzută la punctul respectiv. Formarea se realizează sub supravegherea autorităților sau a organismelor competente. Formarea implică participarea personală a medicului specialist candidat la activitatea și la responsabilitățile serviciilor în cauză.

(3) Formarea se realizează pe bază de program ca învățământ cu frecvență, pe posturi specializate, recunoscute de autoritățile și organismele competente din statele membre. Formarea implică participarea la toate activitățile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei instruiri practice și teoretice toată activitatea sa profesională, pe toată durata săptămânii de lucru și în decursul întregului an, după metodele stabilite de autoritățile și organismele competente din statele membre. În consecință, aceste posturi fac obiectul unei remunerări adecvate.

(4) Ministerul Sănătății poate dispune în cadrul normativ primar, cu informarea ulterioară a coordonatorului național, exceptări parțiale de la părți ale cursurilor de formare în medicină specializată prevăzute la pct. 5.1.3 din anexa nr. 5, care să se aplice de la caz la caz, dacă acea parte a formării a fost deja urmată în timpul unui alt curs de formare de specialitate prevăzut la pct. 5.1.3 din anexa nr. 5, pentru care profesionistul să fi obținut deja calificarea profesională într-un stat membru. Ministerul Sănătății se asigură că excepția acordată nu depășește o jumătate din durata minimă a cursurilor de formare în medicină specializată în cauză.

Coordonatorul național notifică Comisia și celelalte state membre privind legislația în cauză pentru astfel de exceptări parțiale.

(5) Ministerul Sănătății condiționează eliberarea unei calificări de medic specialist de deținerea unuia dintre titlurile de calificare de medic cu formare de bază prevăzute la pct. 5.1.1 din anexa nr. 5.

29

Articolul 29. Denumirea formărilor medicale specializate

Titlurile de calificare de medic specialist prevăzute la art. 22 sunt cele care, eliberate de autoritățile și organismele competente prevăzute la pct. 5.1.2 din anexa nr. 5, corespund, în ceea ce privește formarea specializată în cauză, denumirilor în vigoare în diferite state membre, prevăzute la pct. 5.1.3 din anexa nr. 5.

30

Articolul 30. Drepturi dobândite specifice medicilor specialiști

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita medicilor specialiști a căror formare pe bază de program integral era reglementată de acte cu putere de lege și acte administrative în vigoare la 20 iunie 1975 și care și-au început formarea de specialist până la 31 decembrie 1983 ca titlurile lor de calificare să fie însoțite de un certificat care să ateste că au exercitat efectiv și legal activitățile în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlul de calificare de medic specialist eliberat în Spania pentru medicii care au absolvit o formare specializată înainte de 1 ianuarie 1995, chiar dacă formarea respectivă nu îndeplinește cerințele minime prevăzute la art. 28, în măsura în care respectivul titlu de calificare este însoțit de un certificat emis de autoritățile spaniole competente și atestă că persoana în cauză a promovat proba de competență profesională specifică, organizată în cadrul măsurilor excepționale de recunoaștere prevăzute în Decretul Regal 1497/99 pentru a verifica dacă persoana în cauză posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al medicilor care posedă titlurile de calificare de medic specialist definite, pentru Spania, la pct. 5.1.2 și 5.1.3 din anexa nr. 5.

(3) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de medic specialist obținute în Italia și prevăzute la pct. 5.1.2 și 5.1.3 din anexa nr. 5 medicilor care și-au început formarea de specialist între 31 decembrie 1983 și 1 ianuarie 1991, chiar dacă formarea respectivă nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 28, cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de un certificat emis de autoritățile italiene competente care să ateste că medicul în cauză a exercitat efectiv și legal în Italia activitățile de medic specialist, în același domeniu de specialitate, timp de cel puțin 7 ani consecutivi în cei 10 ani care preced emiterea certificatului.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 care a abrogat actele cu putere de lege și actele administrative privind eliberarea titlurilor de calificare de medic specialist prevăzute la pct. 5.1.2 și 5.1.3 din anexa nr. 5 și care a luat măsuri privind drepturile dobândite în favoarea cetățenilor Republicii Moldova, le recunoaște persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) dreptul de a beneficia de aceleași măsuri, în cazul în care respectivele titluri de calificare au fost eliberate înainte de data de la care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 a încetat să mai elibereze titluri de calificare pentru specializarea în cauză.

Datele de abrogare a acestor dispoziții sunt prevăzute la pct. 5.1.3 din anexa nr. 5.

31

Articolul 31. Formare specifică în medicina generală

(1) Admiterea la formarea specifică în medicina generală este condiționată de absolvirea și validarea unui program de formare de bază în medicină prevăzut la art. 27 alin. (2), în decursul căruia persoana formată a dobândit cunoștințele relevante de bază în medicină.

(2) Formarea specifică în medicina generală care conduce la obținerea titlurilor de calificare eliberate înainte de 1 ianuarie 2006 are o durată de cel puțin 2 ani, pe bază de program cu frecvență. În ceea ce privește titlurile de calificare eliberate după această dată, formarea specifică are o durată de cel puțin 3 ani, pe bază de program cu frecvență.

În cazul în care ciclul de formare prevăzut la art. 27 cuprinde instruire practică asigurată de un spital autorizat care dispune de echipamente și servicii adecvate pentru medicina generală sau în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat ori al unui centru autorizat în care medicii acordă asistență medicală primară, durata acestei instruiri practice poate fi inclusă, în limitele unui an, în durata prevăzută pentru titlurile de calificare eliberate de la 1 ianuarie 2006. Opțiunea prevăzută este valabilă numai pentru statele membre în care durata formării specifice în medicină generală era de 2 ani la 1 ianuarie 2001.

(3) Formarea specifică în medicină generală se realizează pe bază de program cu frecvență, într-o universitate și/sau într-un spital universitar sub supravegherea autorităților sau a organismelor competente ale statelor membre. Instruirea este mai mult practică decât teoretică.

Instruirea practică se asigură, pe de o parte, pe o perioadă de cel puțin 6 luni, într-un spital autorizat, care dispune de echipamente și servicii adecvate și, pe de altă parte, pe o perioadă de cel puțin 6 luni, în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat sau în cadrul unui centru autorizat în care medicii acordă asistență medicală primară.

Instruirea practică se desfășoară în strânsă legătură cu alte instituții sau structuri sanitare care se ocupă de medicină generală. Cu toate acestea, fără să se aducă atingere perioadelor minime prevăzute, instruirea practică poate fi asigurată pe o perioadă maximă de 6 luni în alte instituții sau structuri medico-sanitare autorizate care se ocupă de medicină generală.

Formarea implică participarea personală a candidatului la activitatea profesională și la responsabilitățile persoanelor cu care lucrează.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 condiționează eliberarea unui titlu de calificare specifică în medicină generală de deținerea unuia dintre titlurile de calificare de medic cu formare de bază prevăzute la pct. 5.1.1 din anexa nr. 5.

(5) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate elibera titlurile de calificare prevăzute la pct. 5.1.4 din anexa nr. 5 unui medic care nu a absolvit formarea prevăzută în prezentul articol, dar care a urmat o altă formare suplimentară atestată printr-un titlu de calificare eliberat de autoritățile competente ale unui stat membru. Cu toate acestea, autoritatea competentă poate elibera un titlu de calificare numai în cazul în care acesta atestă cunoștințe de un nivel echivalent, din punct de vedere calitativ, nivelului de cunoștințe care rezultă ca urmare a formării prevăzute în prezentul articol.

Autoritatea competentă stabilește, în mod special, în ce măsură formarea suplimentară deja urmată de către solicitant, precum și experiența lui profesională pot fi luate în considerare pentru a înlocui formarea prevăzută în prezentul articol.

Autoritatea competentă poate elibera titlul de calificare prevăzut la pct. 5.1.4 din anexa nr. 5 numai în cazul în care solicitantul a dobândit o experiență în medicină generală de cel puțin 6 luni în cadrul unui cabinet de medicină de familie/medicină generală sau al unui centru în care medicii acordă asistența medicală primară prevăzută la alin. (3).

32

Articolul 32. Exercitarea activităților profesionale de medic de familie/medic generalist

Exercitarea activităților de medicină de familie, sub rezerva dispozițiilor privind drepturile dobândite în cadrul regimului național de securitate socială, este condiționată de deținerea unui titlu de calificare, la datele de referință, prevăzut la pct. 5.1.4 din anexa nr. 5.

33

Articolul 33. Drepturi dobândite specifice medicilor de familie/medicilor generaliști

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 stabilește drepturile dobândite. Cu toate acestea, trebuie să aibă în vedere că dreptul de a exercita activitățile de medic de familie/medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale, fără titlul de calificare prevăzut la pct. 5.1.4 din anexa nr. 5, constituie un drept dobândit pentru toți medicii care beneficiază de acest drept la data de referință prevăzută la punctul respectiv, în temeiul dispozițiilor aplicabile profesiei de medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și care sunt stabiliți la data respectivă pe teritoriul său, beneficiind de dispozițiile art. 22 sau ale art. 25.

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 eliberează medicilor care sunt titulari de drepturi dobândite în temeiul prezentului alineat, la cerere, un certificat care atestă dreptul de exercitare a activităților de medic de familie/medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale, fără titlul de calificare prevăzut la pct. 5.1.4 din anexa nr. 5.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște certificatele prevăzute la alin. (1), emise pentru persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) de către statele membre și le conferă, pe teritoriul Republicii Moldova, același efect ca și titlurilor de calificare pe care ea însăși le emite și care permit exercitarea activităților de medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale.

Secțiunea a 3-a Asistent medical generalist

34

Articolul 34. Formarea de asistent medical generalist

(1) Admiterea la formarea de asistent medical generalist este condiționată de:

a) absolvirea unui ciclu de învățământ general de 12 ani, atestată de o diplomă, un certificat sau un alt titlu eliberat de autoritățile sau organismele competente ale unui stat membru ori de un certificat care atestă promovarea unui examen de nivel echivalent și care permite accesul la universități sau la instituții de învățământ superior de nivel recunoscut ca echivalent; sau

b) absolvirea unui ciclu de învățământ general de cel puțin 10 ani, atestată de o diplomă, un certificat sau un alt titlu eliberat de autoritățile sau organismele competente ale unui stat membru ori de un certificat care atestă promovarea unui examen de nivel echivalent și care permite accesul la o școală profesională sau la un program de formare profesională de asistenți.

(2) Formarea de asistent medical generalist se desfășoară pe bază de program integral asigurat de instituții publice de învățământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, organizate în exclusivitate ca învățământ cu frecvență și include cel puțin programa prevăzută la pct. 5.2.1 din anexa nr. 5.

(3) Formarea de asistent medical generalist constă, în total, din 4 ani de studii, care pot fi exprimați în plus prin echivalentul în credite ECTS, și cel puțin 4 600 de ore de instruire teoretică și clinică, perioada de instruire teoretică reprezentând cel puțin o treime, iar cea de formare clinică – cel puțin jumătate din perioada minimă de formare. Statele membre pot acorda exceptări parțiale profesioniștilor care au urmat o parte din formarea lor prin cursuri de nivel cel puțin echivalent.

Instituția care asigură formarea asistentului medical generalist este responsabilă de coordonarea dintre instruirea teoretică și clinică pe întreaga durată a programului de studii.

(4) Instruirea teoretică se definește ca fiind partea din formarea de asistent medical prin care asistenții medicali candidați dobândesc cunoștințele, abilitățile și competențele profesionale necesare prevăzute la alin. (6) și (7). Această formare este asigurată de personalul didactic calificat în materie de asistență medicală, precum și de alte persoane competente, în cadrul universităților, al instituțiilor de învățământ superior de nivel recunoscut ca echivalent sau în cadrul școlilor profesionale de asistenți medicali ori prin programe de formare profesională pentru asistenți medicali.

(5) Formarea clinică se definește ca fiind partea din formarea de asistent medical prin care asistentul medical candidat învață, în cadrul unei echipe, în contact direct cu un individ sănătos sau bolnav și/sau o colectivitate, să organizeze, să acorde și să evalueze asistența medicală global necesară, pe baza cunoștințelor, abilităților și competențelor dobândite. Asistentul medical candidat învață nu numai să lucreze în echipă, ci și să coordoneze o echipă și să organizeze asistența medicală globală, inclusiv educația sanitară a indivizilor și a grupurilor mici în cadrul instituțiilor sanitare sau al colectivității.

Această formare are loc în spitale și în alte instituții medico-sanitare, precum și în colectivitate, sub responsabilitatea asistenților profesori și cu cooperarea și asistența altor asistenți calificați. În procesul de formare pot fi integrate și alte persoane calificate.

Asistenții medicali candidați participă la activitățile serviciilor în cauză în măsura în care respectivele activități sunt necesare formării lor, permițându-le să își asume responsabilitățile pe care le implică îngrijirile la nivel de asistent.

(6) Formarea de asistent medical generalist oferă garanția că profesionistul respectiv a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

a) cunoștințe cuprinzătoare despre științele care stau la baza asistenței medicale generale, inclusiv o înțelegere suficientă a structurii organismului, funcțiilor fiziologice și comportamentului persoanelor sănătoase și bolnave, precum și a relațiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane;

b) cunoștințe despre natura și etica profesiei, precum și despre principiile generale privind sănătatea și asistența medicală;

c) experiență clinică adecvată; această experiență, care ar trebui selectată pentru valoarea sa formatoare, trebuie dobândită sub supravegherea unui personal calificat și în locuri în care numărul personalului calificat și echipamentele sunt adecvate pentru asistența medicală care trebuie acordată pacientului;

d) capacitatea de a participa la formarea practică a personalului medical și experiența de lucru cu acest personal și cu membrii altor profesii din domeniul sănătății;

e) capacitatea de a oferi asistență medicală individualizată și de a responsabiliza pacienții, rudele și alte persoane relevante în ceea ce privește autoîngrijirea și adoptarea unui stil de viață sănătos;

f) capacitatea de a dezvolta o abordare eficace în materie de leadership și competențe decizionale;

g) cunoașterea inovațiilor tehnice legate de asistența medicală și de metodele de asistență medicală.

(7) Titlurile de calificare de asistent medical generalist demonstrează că profesionistul în cauză este capabil să aplice cel puțin următoarele competențe de bază, indiferent dacă formarea s-a desfășurat în cadrul universităților, al instituțiilor de învățământ superior de nivel recunoscut ca echivalent sau al școlilor profesionale sau printr-un program de formare profesională pentru asistenți medicali:

a) competența de a stabili în mod independent asistența medicală necesară, pe baza cunoștințelor teoretice și clinice existente, și de a planifica, organiza și pune în aplicare asistența medicală în tratarea pacienților, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite în conformitate cu alin. (6) lit. a)–c), în vederea îmbunătățirii practicii profesionale;

b) competența de a colabora în mod eficient cu alți actori din sectorul sanitar, inclusiv prin participarea la formarea practică a personalului sanitar, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite în conformitate cu alin. (6) lit. d) și e);

c) competența de a oferi persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane informații care să le permită să aibă un stil de viață sănătos și să se autoîngrijească, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite în conformitate cu alin. (6) lit. a) și b);

d) competența de a iniția în mod independent măsuri imediate pentru menținerea în viață și de a aplica măsuri în situații de criză sau de catastrofă;

e) competența de a oferi în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijire și persoanelor apropiate ale acestora;

f) competența de a asigura în mod independent calitatea îngrijirii medicale și evaluarea acesteia;

g) competența de a asigura o comunicare profesională exhaustivă și de a coopera cu membrii altor profesii din domeniul sănătății;

h) competența de a analiza calitatea asistenței acordate pentru a-și îmbunătăți practica profesională de asistent medical generalist.

35

Articolul 35. Exercitarea activităților profesionale de asistent medical generalist

În sensul prezentei legi, activitățile profesionale de asistent medical generalist sunt activitățile exercitate cu titlurile profesionale, la datele de referință, prevăzute la punctul 5.2.2 din anexa nr. 5.

36

Articolul 36. Drepturi dobândite specifice asistenților medicali generaliști

(1) În cazul în care normele generale privind drepturile dobândite se aplică asistenților medicali generaliști, activitățile prevăzute la art. 25 trebuie să cuprindă deplina responsabilitate pentru planificarea, organizarea și acordarea asistenței medicale pacientului.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de asistent medical care:

1) au fost eliberate în Polonia pentru asistenții medicali care și-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 și a căror formare nu îndeplinește cerințele minime prevăzute la art. 34; și

2) sunt atestate de o diplomă de „licență” obținută pe baza unui program special de revalorizare descris:

a) la art. 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical și de moașă și privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr. 92, poz. 885 și din 2007, nr. 176, poz. 1237) și în Regulamentul Ministrului Sănătății din 11 mai 2004 privind condițiile detaliate ale învățământului pentru asistenți medicali și moașe, titulari ai unui certificat de învățământ secundar (examen final – matura) și sunt absolvenți ai unui liceu sanitar sau ai unor școli profesionale sanitare care formează asistenți medicali și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr. 110, poz. 1170 și din 2010, nr. 65, poz. 420); sau

b) la art. 52.3 punctul 2 din Legea din 15 iulie 2011 privind profesiile de asistent medical și de moașă (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2011, nr. 174, poz. 1039) și în Regulamentul Ministrului Sănătății din 14 iunie 2012 privind condițiile detaliate referitoare la cursurile de învățământ superior asigurate pentru asistenți medicali și moașe titulari ai unui certificat de învățământ secundar (examen final – matura) și absolvenți ai unei școli sanitare de nivel secundar sau postsecundar care formează asistenți medicali și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2012, poz. 770), cu scopul de a verifica dacă asistentul medical în cauză posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al asistenților medicali titulari ai calificărilor prevăzute pentru Polonia la punctul 5.2.2 din anexa nr. 5.

37

Articolul 37. Drepturi dobândite specifice asistenților medicali generaliști formați în România

(1) În ceea ce privește calificarea românească de asistent medical generalist, se aplică numai dispozițiile în materie de drepturi dobândite prevăzute la alin. (2).

(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) care au fost formate ca asistenți medicali generaliști în România și a căror formare nu îndeplinește cerințele minime stabilite la art. 34, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște drept suficiente:

1) oricare dintre următoarele titluri de calificare de asistent medical generalist, cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de un certificat care să ateste că persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) au exercitat efectiv și legal activitățile de asistent medical generalist în România, inclusiv asumând responsabilitate deplină pentru planificarea, organizarea și acordarea de asistență medicală pacienților, pentru o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul celor 5 ani care preced data eliberării certificatului:

a) Certificat de competențe profesionale de asistent medical generalist, cu studii postliceale absolvite în cadrul unei școli postliceale, atestând o formare începută înainte de 1 ianuarie 2007;

b) Diplomă de absolvire de asistent medical generalist, cu studii universitare de scurtă durată, atestând o formare începută înainte de 1 octombrie 2003; sau

c) Diplomă de licență de asistent medical generalist, cu studii universitare de lungă durată, atestând o formare începută înainte de 1 octombrie 2003;

2) oricare dintre titlurile de calificare prevăzute la pct. 1) lit. (b) și (c), cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de următorul titlu de calificare obținut în baza unui program special de revalorizare:

Diplomă de licență, prevăzută la art. 3 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului educației naționale și al ministrului sănătății nr. 4317/943/2014 din 11 august 2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formării inițiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenții învățământului postliceal și ai învățământului superior (Monitorul Oficial al României nr. 624 din 26 august 2014), însoțită de un supliment la diplomă care atestă că studentul a finalizat programul special de revalorizare; sau

3) oricare dintre titlurile de calificare de nivel postliceal prevăzute la art. 4 din Ordinul ministrului educației naționale din România nr. 5114/2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare, desfășurare și finalizare a programului special de revalorizare a formării inițiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenții învățământului postliceal sanitar (Monitorul Oficial al României nr. 5 din 6 ianuarie 2015), cu condiția ca aceste titluri să fie însoțite de următorul titlu de calificare obținut în baza unui program special de revalorizare:

Certificat de revalorizare a competențelor profesionale, prevăzut la art. 3 alin. (1) și în anexa nr. 3 la Ordinul comun al ministrului educației din România și al ministrului sănătății nr. 4317/943/2014 și la art. 16 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 5114/2014.

38

Articolul 38. Valabilitatea drepturilor dobândite înainte de 3 martie 2024

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 garantează valabilitatea recunoașterii calificării românești de asistent medical generalist acordate în temeiul art. 12–16 înainte de 3 martie 2024 în cazul persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) care au fost formate ca asistenți medicali generaliști în România și care nu au îndeplinit cerințele prevăzute la:

a) articolul 33a din Directiva 2005/36/CE, în versiunea în vigoare la 1 ianuarie 2007; sau

b) articolul 33a din Directiva 2005/36/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

Secțiunea a 4-a Medic stomatolog (dentist)

39

Articolul 39. Formare de bază de medic stomatolog (dentist)

(1) Admiterea la formarea de bază de medic stomatolog (dentist) presupune deținerea unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la o universitate sau la instituții de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent.

(2) Formarea de bază de medic stomatolog (dentist) constă, în total, din cel puțin 5 ani de studii, care pot fi exprimați în plus prin echivalentul în credite ECTS, și cuprinde cel puțin 5 000 de ore de instruire teoretică și practică. Această formare cuprinde cel puțin programa descrisă la pct. 5.3.1 din anexa nr. 5, este asigurată de instituții publice de învățământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, și este organizată ca învățământ cu frecvență.

(3) Formarea de bază de medic stomatolog (dentist) garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

a) cunoștințe corespunzătoare despre științele pe care se bazează stomatologia, precum și o bună înțelegere a metodelor științifice, în special a principiilor de măsurare a funcțiilor biologice, de evaluare a faptelor stabilite științific și de analiză a datelor;

b) cunoștințe corespunzătoare despre constituția, fiziologia și comportamentul persoanelor sănătoase și bolnave, precum și influența pe care o au mediul natural și mediul social asupra stării de sănătate a ființei umane, în măsura în care aceste elemente se raportează la stomatologie;

c) cunoștințe corespunzătoare despre structura și funcția dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, atât sănătoase, cât și bolnave, precum și raportul lor cu starea de sănătate generală și bunăstarea fizică și socială a pacientului;

d) cunoștințe corespunzătoare despre disciplinele și metodele clinice care îi oferă medicului stomatolog (dentist) o imagine coerentă asupra anomaliilor, leziunilor și bolilor dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, precum și despre odontologie din perspectiva profilaxiei, diagnosticului și terapiei;

e) o experiență clinică adecvată sub supraveghere corespunzătoare;

f) cunoștințe corespunzătoare de stomatologie digitală și o bună înțelegere a utilizării și a aplicării sale în condiții de siguranță în practică.

Formarea de bază de medic stomatolog (dentist) conferă competențele necesare pentru toate activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe.

40

Articolul 40. Formarea de medic stomatolog (dentist) specialist

(1) Admiterea la formarea de medic stomatolog (dentist) specialist este condiționată de absolvirea și validarea formării de bază de medic stomatolog prevăzute la art. 39 sau deținerea documentelor prevăzute la art. 25 și 42.

(2) Formarea de medic stomatolog (dentist) specialist cuprinde instruire teoretică și practică efectuată într-o universitate și/sau într-un centru stomatologic universitar sau, după caz, într-o instituție de sănătate autorizată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente.

Formarea de medic stomatolog (dentist) specialist pe bază de program integral ca învățământ cu frecvență are o durată de cel puțin 3 ani și se realizează sub supravegherea autorității competente prevăzute în anexa nr.1. Formarea implică participarea personală a medicului stomatolog (dentist) candidat la activitatea și responsabilitățile instituției în cauză.

(3) Eliberarea titlului de calificare de medic stomatolog (dentist) specialist este condiționată de deținerea unuia dintre titlurile de calificare de medic dentist cu formare de bază prevăzute la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5.

41

Articolul 41. Exercitarea activităților profesionale de medic stomatolog (dentist)

(1) În sensul prezentei legi, activitățile profesionale de medic stomatolog (dentist) sunt cele definite la alin. (3) și exercitate cu titlurile profesionale, la datele de referință, încorporate la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5.

(2) Profesia de medic stomatolog (dentist) are la bază formarea de medic stomatolog (dentist) prevăzută la art. 39 și constituie o profesie specifică și distinctă de cea de medic, specializat sau nu. Exercitarea activităților profesionale de medic stomatolog (dentist) presupune deținerea unui titlu de calificare prevăzut la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5. Persoanele cărora li se aplică art. 25 sau 42 sunt asimilate titularilor unui astfel de titlu de calificare.

(3) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 se asigură ca medicii stomatologi (dentiști) să poată avea acces în mod general la activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, precum și să poată exercita aceste activități, respectând totodată dispozițiile de reglementare și normele de deontologie care reglementează profesia la datele de referință prevăzute la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5.

42

Articolul 42. Drepturi dobândite specifice medicilor stomatologi (dentiști)

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște, în scopul exercitării activităților profesionale de medic stomatolog (dentist) cu titlurile prevăzute la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5, titlurile de calificare de medic emise în Italia, Spania, Austria, Republica Cehă, Slovacia și România pentru persoanele care și-au început formarea de medic până la data de referință prevăzută în respectiva anexă pentru statul membru în cauză, cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de un certificat eliberat de autoritățile competente ale statului respectiv.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor două condiții:

a) persoanele în cauză au exercitat, în respectivul stat membru, efectiv, legal și cu titlu principal, activitățile prevăzute la art. 41, pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului;

b) persoanele în cauză sunt autorizate să exercite respectivele activități în aceleași condiții ca și titularii titlului de calificare prevăzut pentru respectivul stat membru la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5.

Sunt exceptate de la practica profesională de 3 ani prevăzută la lit. a) persoanele care au absolvit studii de cel puțin 3 ani, atestate de autoritățile competente ale statului în cauză ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la art. 39.

În ceea ce privește Republica Cehă și Slovacia, titlurile de calificare obținute în fosta Cehoslovacie beneficiază de aceeași recunoaștere ca și titlurile de calificare cehe și slovace și în aceleași condiții ca cele indicate anterior.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de medic eliberate în Italia pentru persoanele care și-au început formarea universitară de medic între 28 ianuarie 1980 și 31 decembrie 1984, cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de un certificat emis de autoritățile italiene competente.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor trei condiții:

a) persoanele în cauză au promovat proba de aptitudini specifică organizată de autoritățile italiene competente pentru a verifica dacă posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al titularilor unui titlu de calificare prevăzut pentru Italia la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5;

b) au exercitat, în Italia, în mod efectiv, legal și cu titlu principal, activitățile prevăzute la art. 41, pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului;

c) sunt autorizate să exercite sau exercită, efectiv, legal, cu titlu principal și în aceleași condiții ca și titularii titlului de calificare prevăzut pentru Italia la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5, activitățile prevăzute la art. 41.

Sunt exceptate de la proba de aptitudini prevăzută la lit. a) persoanele care au absolvit studii de cel puțin 3 ani, atestate de autoritățile competente italiene ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la art. 39.

Persoanele care și-au început formarea universitară de medic după 31 decembrie 1984 sunt asimilate celor prevăzute anterior, cu condiția ca cei 3 ani de studii prevăzuți să fi început înainte de 31 decembrie 1994.

(3) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de medic stomatolog (dentist) în conformitate cu art. 22 în cazurile în care solicitanții au început formarea la 18 ianuarie 2016 sau înainte de această dată.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de medic eliberate în Spania profesioniștilor care și-au început formarea medicală universitară între 1 ianuarie 1986 și 31 decembrie 1997, cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de un certificat emis de autoritățile competente spaniole.

Certificatul confirmă că sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) profesionistul în cauză a absolvit cel puțin 3 ani de studii, certificate de autoritățile competente spaniole ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la art. 39;

b) profesionistul în cauză a exercitat, în Spania, efectiv, legal și cu titlu principal, activitățile prevăzute la art. 41, pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului;

c) profesionistul în cauză este autorizat să exercite sau exercită, efectiv, legal, cu titlu principal și în aceleași condiții ca și titularii titlului de calificare prevăzut pentru Spania la pct. 5.3.2 din anexa nr. 5, activitățile prevăzute la art. 41.

Secțiunea a 5-a Medic veterinar

43

Articolul 43. Formarea de medic veterinar

(1) Formarea de medic veterinar constă, în total, din cel puțin 5 ani de instruire teoretică și practică pe bază de program integral, care se poate exprima, în plus, prin echivalentul în credite ECTS, efectuată într-o universitate sau într-o instituție de învățământ superior care asigură formare la un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universități, cuprinzând cel puțin programa prevăzută la pct. 5.4.1 din anexa nr. 5.

(2) Admiterea la formarea de medic veterinar presupune deținerea diplomei de bacalaureat sau a diplomei de studii profesionale ori a unui act echivalent de studii, recunoscut de structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și calificărilor, sau a unui certificat care să permită accesul, în ceea ce privește studiile în cauză, la instituțiile universitare.

(3) Formarea de medic veterinar garantează că profesionistul în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

a) cunoștințe despre științele pe care se bazează activitățile de medic veterinar și despre dreptul UE referitor la activitățile respective;

b) cunoștințe corespunzătoare despre structura, funcțiile, comportamentul și nevoile psihologice ale animalelor, precum și abilitățile și competențele necesare privind creșterea, alimentația, bunăstarea, reproducerea și igiena acestora în general;

c) abilitățile și competențele clinice, epidemiologice și analitice necesare pentru prevenirea, diagnosticarea și tratamentul bolilor animalelor, precum și pentru evaluarea și gestionarea durerii, pentru efectuarea chirurgiei aseptice și a eutanasierii, considerate individual sau în grup, inclusiv cunoștințe specifice despre bolile transmisibile la oameni;

d) cunoștințe, aptitudini și competențe de medicină preventivă, inclusiv competențe referitoare la biosecuritate, anchete și certificare;

e) cunoștințe corespunzătoare despre igienă și despre tehnologia producerii, fabricării și punerii în circulație a produselor alimentare destinate animalelor sau a celor de origine animală destinate consumului uman, inclusiv abilitățile și competențele necesare pentru a înțelege și a explica bunele practici în acest domeniu;

f) cunoștințe, abilități și competențe necesare pentru utilizarea responsabilă și judicioasă a medicamentelor de uz veterinar pentru tratarea animalelor și pentru asigurarea siguranței în lanțul alimentar și a protecției mediului;

g) cunoștințe și înțelegere adecvate ale conceptului „O singură sănătate”, inclusiv aptitudini și competențe pentru aplicarea și integrarea sa în sănătatea publică veterinară;

h) cunoștințe privind organizarea și gestionarea activității veterinare, inclusiv gestionarea practicii și economia sănătății animale; cunoștințe, aptitudini și competențe adecvate privind interacțiunea interpersonală și interprofesională, comunicarea, lucrul în echipă și colaborarea multidisciplinară;

i) cunoștințe adecvate privind gestionarea datelor, tehnologia informației și tehnologiile digitale, precum și aptitudini și competențe necesare pentru aplicarea lor practică în domeniul veterinar.

44

Articolul 44. Drepturi dobândite specifice medicilor veterinari

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1, fără a aduce atingere art. 25 alin. (4), recunoaște, pentru persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) ale căror titluri de calificare de medic veterinar au fost eliberate de Estonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004, titlurile respective, dacă acestea sunt însoțite de un certificat care să ateste că persoanele respective au exercitat efectiv și legal, în Estonia, activitățile în cauză, pe o perioadă de cel puțin 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani anteriori eliberării certificatului.

Secțiunea a 6-a Moașă

45

Articolul 45. Formare de moașă

(1) Formarea de moașă constă, în total, în cel puțin una dintre următoarele formări:

a) o formare specifică de moașă, pe bază de program integral, de cel puțin 3 ani de instruire teoretică și practică (tip I), cuprinzând cel puțin programa prevăzută la pct. 5.5.1 din anexa nr. 5;

b) o formare specifică de moașă, pe bază de program integral, de cel puțin 18 luni (tip II), cuprinzând cel puțin programa prevăzută la pct. 5.5.1 din anexa nr. 5, care nu a făcut obiectul unei formări echivalente de asistent medical generalist.

Instituția care asigură formarea moașelor este responsabilă de coordonarea dintre instruirea teoretică și clinică pentru întregul program de studii.

(2) Admiterea la formarea de moașă face obiectul uneia dintre următoarele condiții:

a) absolvirea a cel puțin 12 ani de învățământ general sau deținerea unui certificat care atestă reușita la un examen de nivel echivalent pentru admiterea la o școală de moașe pentru tipul I;

b) deținerea unui titlu de calificare de asistent medical generalist prevăzut la pct. 5.2.2 din anexa nr. 5 pentru tipul II.

(3) Formarea de moașă garantează că profesionistul în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și aptitudini:

a) cunoștințe amănunțite despre științele pe care se bazează activitățile de moașă, în special moșit, obstetrică și ginecologie;

b) cunoștințe corespunzătoare despre deontologia și legislația relevantă pentru exercitarea profesiei;

c) cunoștințe corespunzătoare de medicină generală (funcții biologice, anatomie și fiziologie) și farmacologie în domeniul obstetricii și al nou-născuților, precum și cunoștințe cu privire la relația dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane și despre comportamentul acesteia;

d) experiență clinică adecvată dobândită în instituțiile aprobate care să îi permită moașei să acorde îngrijiri antenatale, să asiste la naștere și să se ocupe de urmările acesteia în instituții aprobate, să acorde supraveghere în faza imediat premergătoare nașterii și la naștere, să acorde îngrijiri postnatale și să efectueze manevre de resuscitare neonatală în așteptarea unui medic, în mod independent și pe propria răspundere, în măsura necesară și în afara situațiilor patologice;

e) o înțelegere corespunzătoare a formării personalului sanitar și experiența colaborării cu respectivul personal.

46

Articolul 46. Modalități de recunoaștere a titlurilor de calificare de moașă

(1) Titlurile de calificare de moașă prevăzute la pct. 5.5.2 din anexa nr. 5 beneficiază de recunoaștere automată în temeiul art. 22 în cazul în care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:

a) o formare de moașă, pe bază de program integral, de cel puțin 3 ani, care poate fi exprimată, în plus, prin echivalentul în credite ECTS, care constă din cel puțin

4 600 de ore de instruire teoretică și practică, cu cel puțin o treime din durata minimă constând în formare clinică;

b) o formare de moașă, pe bază de program integral de cel puțin 2 ani, care poate fi exprimată, în plus, prin echivalentul în credite ECTS, care constă din cel puțin 3 600 de ore, condiționată de deținerea unui titlu de calificare de asistent medical generalist prevăzut la pct. 5.2.2 din anexa nr. 5;

c) o formare de moașă pe bază de program integral de cel puțin 18 luni, care poate fi exprimată în plus prin echivalentul în credite ECTS, care constă în cel puțin 3 000 de ore, condiționată de deținerea unui titlu de calificare de asistent medical generalist prevăzut la pct. 5.2.2 din anexa nr. 5, urmată de o practică profesională de un an pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu alin. (2).

(2) Certificatul prevăzut la alin. (1) se eliberează de către autoritățile competente ale statului membru de origine. El atestă că beneficiarul, după ce a obținut titlul de calificare de moașă, a exercitat în mod satisfăcător, într-un spital sau într-o instituție de sănătate autorizată în acest sens, toate activitățile de moașă în perioada corespunzătoare.

47

Articolul 47. Exercitarea activităților profesionale de moașă

(1) Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică activităților de moașă, astfel cum sunt definite de fiecare stat membru și exercitate, la datele de referință, cu titlurile profesionale prevăzute la pct. 5.5.2 din anexa nr. 5, fără a aduce atingere alin. (2).

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 se asigură ca moașele să poată avea cel puțin acces la activitățile prevăzute în cele ce urmează și să le exercite:

a) asigurarea unei bune informări și consilierea în materie de planificare familială;

b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor necesare pentru supravegherea evoluției sarcinii normale;

c) prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri;

d) stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinți și consilierea lor în materie de igienă și alimentație, asigurarea pregătirii complete pentru naștere;

e) îngrijirea și asistarea mamei în timpul travaliului și monitorizarea stării fetusului in utero prin mijloace clinice și tehnice adecvate;

f) coordonarea nașterilor normale, inclusiv, la nevoie, efectuarea de epiziotomii și, în cazuri de urgență, practicarea nașterii în prezentație pelviană;

g) recunoașterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunțare a unor anomalii care necesită intervenția unui medic și, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgență care se impun în absența medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de examinarea manuală a uterului;

h) examinarea și îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor inițiativelor care se impun în caz de nevoie și practicarea, după caz, a resuscitării imediate;

i) îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală și acordarea tuturor sfaturilor utile privind creșterea nou-născutului în cele mai bune condiții;

j) practicarea îngrijirilor prescrise de medic;

k) elaborarea rapoartelor scrise necesare.

48

Articolul 48. Drepturi dobândite specifice moașelor

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște ca dovadă suficientă pentru persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) ale căror titluri de calificare de moașă, obținute într-un stat membru, îndeplinesc toate cerințele minime de formare prevăzute la art. 45, dar, în temeiul art. 46, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoțite de certificatul de practică profesională prevăzut la art. 46 alin. (2), titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre înainte de data de referință prevăzută la pct. 5.5.2 din anexa nr. 5, cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de un certificat care să ateste că respectivele persoane au exercitat efectiv și legal activitățile în cauză pe o perioadă de cel puțin 2 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(2) În ceea ce privește titlurile de calificare de moașă, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște automat calificările respective în cazul în care solicitantul și-a început formarea înainte de 18 ianuarie 2016 și condiția de admitere pentru această formare a fost de 10 ani de învățământ general sau un nivel echivalent pentru tipul I sau finalizarea unei formări de asistent medical generalist, atestată prin titlul de calificare prevăzut la pct. 5.2.2 din anexa nr. 5, înainte de a începe o formare de moașă care se încadrează la tipul II.

(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) ale căror titluri de calificare de moașă atestă o formare care a fost realizată pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane și care îndeplinește toate cerințele minime de formare prevăzute la art. 45, dar, în temeiul art. 46, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoțite de certificatul de practică profesională prevăzut la art. 46 alin. (2), în cazul în care atestă o formare care a început înainte de 3 octombrie 1990.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de moașă care:

1) au fost eliberate în Polonia pentru moașele care și-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 și a căror formare nu îndeplinește cerințele minime de formare prevăzute la art. 45; și

2) sunt atestate de o diplomă de „licență” care a fost obținută pe baza unui program special de revalorizare descris:

a) la art. 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical și de moașă și privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr. 92, poz. 885 și din 2007, nr. 176, poz. 1237) și în Regulamentul Ministrului Sănătății din 11 mai 2004 privind condițiile detaliate referitoare la cursurile asigurate pentru moașe și asistenți medicali titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final – matura) și absolvenți ai unui liceu sanitar sau ai unor școli profesionale sanitare care formează asistenți medicali și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr. 110, poz. 1170 și din 2010, nr. 65, poz. 420); sau

b) la art. 53.3 punctul 3 din Legea din 15 iulie 2011 privind profesiile de asistent medical și de moașă (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2011, nr. 174, poz. 1039) și în Regulamentul Ministrului Sănătății din 14 iunie 2012 privind condițiile detaliate referitoare la cursurile de învățământ superior asigurate pentru moașe și asistenți medicali titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final – matura) și absolvenți ai unei forme de învățământ secundar sanitar sau postsecundar care formează asistenți medicali și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2012, poz. 770), cu scopul de a verifica dacă moașa în cauză posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al moașelor titulare ale calificărilor prevăzute pentru Polonia la pct. 5.5.2 din anexa nr. 5.

49

Articolul 49. Titlurile românești de calificare de moașă

În cazul persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) ale căror titluri oficiale de calificare de moașă (asistent medical obstetrică-ginecologie) au fost acordate de către România înainte de data aderării și a căror formare nu îndeplinește cerințele minime stabilite la art. 45, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile oficiale de calificare prevăzute ca fiind suficiente pentru îndeplinirea activităților de moașă, cu condiția ca titlurile respective să fie însoțite de un certificat care specifică faptul că persoanele respective au exercitat efectiv și legal activități de moașă în România, pentru cel puțin 5 ani consecutivi în decursul celor 7 ani care preced emiterea certificatului.

50

Articolul 50. Titlurile croate de calificare de moașă

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 nu recunoaște, în temeiul dispozițiilor privind drepturile dobândite specifice moașelor, următoarele calificări obținute în Croația înainte de 1 iulie 2013:

– viša medicinska sestra ginekološko-opstetričkog smjera (asistentă medicală obstetrică-ginecologie);

– medicinska sestra ginekološko-opstetričkog smjera (infirmieră obstetrică-ginecologie);

– viša medicinska sestra primaljskog smjera (asistentă medicală cu diplomă de moașă);

– medicinska sestra primaljskog smjera (infirmieră cu diplomă de moașă);

– ginekološko-opstetrička primalja (moașă obstetrică-ginecologie);

– primalja (moașă).

Secțiunea a 7-a Farmacist

51

Articolul 51. Formare de farmacist

(1) Admiterea la formarea de farmacist presupune deținerea unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la universități sau la instituții de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(2) Titlurile de calificare de farmacist atestă o formare cu o durată de cel puțin 5 ani, asigurată de instituții publice de învățământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, organizată în exclusivitate ca învățământ cu frecvență care, în plus, se poate exprima și prin echivalentul în credite ECTS, dintre care cel puțin:

a) 4 ani de instruire teoretică și practică cu program integral într-o universitate, într-o instituție de învățământ superior la un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universități;

b) în cursul sau la finalul formării teoretice și practice, 6 luni de stagiu într-o farmacie deschisă publicului sau într-un spital, sub supravegherea serviciului farmaceutic al respectivului spital.

Ciclul de formare prevăzut la prezentul alineat include cel puțin programa descrisă la pct. 5.6.1 din anexa nr. 5.

(3) Formarea de farmacist garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

a) cunoștințe corespunzătoare despre medicamente și substanțele utilizate pentru fabricarea produselor medicamentoase;

b) cunoștințe corespunzătoare despre tehnologia farmaceutică și controlul fizic, chimic, biologic și microbiologic al produselor medicamentoase;

c) cunoștințe corespunzătoare despre metabolism, efectele medicamentelor și acțiunea substanțelor toxice, precum și utilizarea produselor medicamentoase;

d) cunoștințe corespunzătoare care permit evaluarea datelor științifice privind produsele medicamentoase, pentru a putea furniza pe această bază informații corespunzătoare;

e) cunoștințe corespunzătoare despre condițiile legale și alte condiții în materie de exercitare a activităților farmaceutice;

f) cunoștințe corespunzătoare în domeniul farmaciei clinice și al îngrijirii farmaceutice, precum și competențele de aplicare practică a acestora;

g) cunoștințe și competențe corespunzătoare în domeniul sănătății publice și al repercusiunilor acesteia asupra promovării sănătății și gestionării bolilor;

h) cunoștințe și competențe corespunzătoare în materie de colaborare interdisciplinară și multidisciplinară, de practică interprofesională și de comunicare;

i) cunoștințe corespunzătoare în domeniul tehnologiei informației și al tehnologiei digitale, precum și competențe privind aplicarea lor practică.

52

Articolul 52. Exercitarea activităților profesionale de farmacist

(1) În sensul prezentei legi, activitățile de farmacist sunt cele al căror acces și a căror exercitare fac obiectul unor condiții de calificare profesională și care sunt deschise titularilor unuia dintre titlurile de calificare, la datele de referință, prevăzute la pct. 5.6.2 din anexa nr. 5.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 se asigură că titularii unui titlu de calificare universitar sau de un nivel recunoscut ca fiind echivalent în farmacie, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 51, pot avea acces cel puțin la activitățile prevăzute în cele ce urmează și le pot exercita, sub rezerva, după caz, a unei cerințe de experiență profesională suplimentară:

a) pregătirea formei farmaceutice a produselor medicamentoase;

b) fabricarea și testarea produselor medicamentoase;

c) testarea produselor medicamentoase într-un laborator de testare a produselor medicamentoase;

d) stocarea, conservarea și distribuirea produselor medicamentoase în comerțul cu ridicata;

e) aprovizionarea, pregătirea, testarea, stocarea, distribuirea și administrarea unor medicamente sigure și eficace, de calitatea cerută, în farmacii deschise publicului;

f) pregătirea, testarea, stocarea și administrarea unor medicamente sigure și eficace, având calitatea cerută, în spitale;

g) furnizarea de informații și consiliere cu privire la medicamente ca atare, inclusiv cu privire la utilizarea lor corespunzătoare;

h) raportarea reacțiilor adverse ale produselor farmaceutice către autoritățile competente;

i) asistență personalizată pacienților care își administrează singuri medicația;

j) contribuirea la campanii locale sau naționale privind sănătatea publică.

(3) În cazul în care, în Republica Moldova, accesul la una dintre activitățile de farmacist sau exercitarea acesteia este condiționată, în afară de deținerea unui titlu de calificare prevăzut la pct. 5.6.2 din anexa nr. 5, de necesitatea unei experiențe profesionale suplimentare, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște ca dovadă suficientă în acest sens un certificat al autorităților competente ale statului membru de origine conform căruia persoana în cauză a exercitat respectivele activități în statul membru de origine pe o perioadă egală cu cea solicitată în Republica Moldova.

Secțiunea a 8-a Arhitect

53

Articolul 53. Formarea arhitecților

(1) Formarea pentru profesia de arhitect cuprinde:

a) un total de cel puțin 5 ani de studii pe bază de program integral într-o universitate sau într-o instituție de învățământ de nivel echivalent care să conducă la promovarea unui examen de nivel universitar; sau

b) cel puțin 4 ani de studii pe bază de program integral într-o universitate sau într-o instituție de învățământ de nivel echivalent, care să conducă la promovarea unui examen de nivel universitar, însoțită de un certificat care să ateste încheierea unui stagiu de formare profesională de 2 ani, în conformitate cu alin. (4).

(2) Arhitectura trebuie să constituie componenta principală a studiilor prevăzute la alin. (1). Studiile mențin un echilibru între aspectele teoretice și practice ale formării în arhitectură și asigură cel puțin dobândirea următoarelor cunoștințe, abilități și competențe:

a) capacitatea de a concepe proiecte arhitecturale care să corespundă atât cerințelor estetice, cât și cerințelor tehnice;

b) cunoștințe corespunzătoare despre istoria și teoriile arhitecturii, precum și despre arte, tehnologii și științe umane conexe;

c) cunoștințe despre arte frumoase ca factori ce pot influența calitatea conceperii proiectelor arhitecturale;

d) cunoștințe corespunzătoare despre urbanism, planificare și tehnicile aplicate în procesul de planificare;

e) capacitatea de a înțelege relațiile dintre oameni și creațiile arhitecturale, pe de o parte, și creațiile arhitecturale și mediul lor, pe de altă parte, precum și capacitatea de a înțelege necesitatea de a armoniza creațiile arhitecturale și spațiile în funcție de necesitățile și scara umană;

f) capacitatea de a înțelege profesia de arhitect și rolul său în societate, în special prin elaborarea proiectelor ținând seama de factorii sociali;

g) înțelegerea metodelor de cercetare și de pregătire a proiectului de construcție;

h) cunoștințe despre problemele de proiectare structurală și de construcție, precum și de inginerie asociate proiectării clădirilor;

i) cunoștințe corespunzătoare despre probleme fizice și tehnologii, precum și despre funcția construcțiilor, astfel încât să le doteze cu toate elementele de confort interior și de protecție climaterică, în cadrul dezvoltării sustenabile;

j) capacitatea tehnică care să îi permită să conceapă construcții care să îndeplinească cerințele utilizatorilor, respectând totodată limitele impuse de buget și de reglementările în domeniul construcțiilor;

k) cunoștințe corespunzătoare despre industrii, organizații, reglementări și proceduri care intervin în procesul de concretizare a proiectelor în clădiri și de integrare a planurilor în planificarea generală.

(3) Numărul de ani de studii academice prevăzut la alin. (1) se poate exprima, în plus, prin echivalentul în credite ECTS.

(4) Stagiul profesional prevăzut la alin. (1) lit. b) are loc numai după terminarea primilor 3 ani de studii. Cel puțin un an de stagiu profesional se bazează pe cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite în cursul studiilor prevăzute la alin. (2). În acest scop, stagiul profesional se desfășoară sub supravegherea unei persoane sau a unui organism care a fost autorizat de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Un astfel de stagiu supravegheat poate avea loc în orice țară. Stagiul profesional este evaluat de autoritatea competentă din statul membru de origine.

54

Articolul 54. Derogări de la condițiile de formare ca arhitect

(1) Prin derogare de la art. 53, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște, de asemenea, ca fiind conformă cu prevederile art. 22, formarea, în cadrul promovării sociale sau a studiilor universitare cu frecvență redusă, care îndeplinește cerințele prevăzute la art. 53 alin. (2), atestată printr-un examen în arhitectură promovat de către un profesionist care lucrează timp de cel puțin 7 ani în domeniul arhitecturii sub supravegherea unui arhitect sau a unui birou de arhitectură.

(2) Examenul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie de nivel universitar și să fie echivalent cu examenul final prevăzut la art. 53 alin. (1) lit. b).

55

Articolul 55. Exercitarea activităților profesionale de arhitect

(1) În sensul prezentei legi, activitățile profesionale de arhitect sunt cele exercitate în mod normal cu titlul profesional de arhitect.

(2) Se consideră că îndeplinesc condițiile necesare pentru a exercita activitățile de arhitect cu titlul profesional de arhitect cetățenii unui stat membru autorizați să poarte acest titlu în temeiul unei legi care atribuie autorității competente a unui stat membru competența de a acorda acest titlu cetățenilor statelor membre care s-au distins în mod deosebit prin calitatea realizărilor lor în domeniul arhitecturii. Un certificat eliberat de statul membru de origine trebuie să ateste că activitățile persoanei în cauză se încadrează în domeniul arhitecturii.

56

Articolul 56. Drepturi dobândite specifice arhitecților

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște titlurile de calificare de arhitect prevăzute în anexa nr. 6, eliberate de alte state membre, care atestă o formare care a început cel târziu în decursul anului academic de referință prevăzut în respectiva anexă, chiar dacă nu îndeplinesc cerințele minime prevăzute la art. 53, acordându-le același efect pe teritoriul Republicii Moldova ca cel conferit titlurilor de calificare de arhitect pe care ea însăși le eliberează în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de arhitect și exercitarea acestora.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște, de asemenea, în conformitate cu prevederile alin. (1), certificatele autorităților competente ale Republicii Federale Germane care atestă echivalența titlurilor de calificare eliberate de la 8 mai 1945 de către autoritățile competente ale Republicii Democrate Germane cu titlurile de calificare prevăzute în anexa nr. 6.

(3) Alin. (1) se aplică și titlurilor de calificare de arhitect prevăzute în anexa nr. 5, în cazul în care formarea a început înainte de 18 ianuarie 2016.

(4) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște, acordându-le, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de arhitect și exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, același efect ca și titlurilor de calificare pe care le eliberează, certificatele eliberate pentru persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) de către statele membre care au pus în aplicare norme privind accesul la activitățile de arhitect și exercitarea acestor activități la următoarele date:

a) la 1 ianuarie 1995, pentru Austria, Finlanda și Suedia;

b) la 1 mai 2004, pentru Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia;

c) la 1 iulie 2013, pentru Croația;

d) la 5 august 1987, pentru celelalte state membre.

(5) Certificatele prevăzute la alin. (4) atestă că titularul a fost autorizat, până cel târziu la data respectivă, să poarte titlul profesional de arhitect și că a exercitat efectiv, în cadrul normelor prevăzute anterior, activitățile în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(6) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 conferă dovezii prevăzute în prezentul alineat, în scopul accesului la activitatea profesională de arhitect și al exercitării acesteia, același efect ca titlului de calificare pe care îl eliberează ea însăși: dovada finalizării formării existente la 5 august 1985 și începută cel târziu la 17 ianuarie 2014, oferită de „Fachhochschulen” în Republica Federală Germană într-o perioadă de 3 ani, care îndeplinește cerințele stabilite la art. 53 alin. (2) și care permite accesul la activitățile prevăzute la art. 55 în respectivul stat membru cu titlul profesional de „arhitect”, în măsura în care formarea a fost urmată de o perioadă de 4 ani de experiență profesională în Republica Federală Germană, atestată printr-un certificat emis de autoritatea competentă în al cărei registru figurează numele arhitectului care intenționează să beneficieze de prevederile prezentei legi.

Capitolul IV RECUNOAȘTEREA AUTOMATĂ A CALIFICĂRILOR PROFESIONALE PE BAZA PRINCIPIILOR COMUNE DE FORMARE

57

Articolul 57. Cadru comun de formare

(1) Cadrul comun de formare nu înlocuiește programele de învățământ din Republica Moldova, cu excepția cazului în care statul decide altfel în conformitate cu legislația națională. În scopul accesului la o profesie reglementată, autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 conferă titlurilor de calificare profesională dobândite pe baza unui astfel de cadru de formare același efect pe teritoriul Republicii Moldova ca și cel conferit titlurilor de calificare eliberate în Republica Moldova.

(2) Se recunosc certificatele de calificare profesională necesare pentru exercitarea unei profesii reglementate, dobândite în baza cadrului comun de formare, dacă acesta îndeplinește următoarele condiții:

a) cadrul comun de formare permite mai multor profesioniști să se deplaseze dintr-un stat membru în altul;

b) profesia în cauză căreia i se aplică cadrul comun de formare sau educația și formarea care conduc la profesie sunt reglementate în cel puțin o treime din toate statele membre;

c) setul comun de cunoștințe, abilități și competențe combină cunoștințele, abilitățile și competențele cerute în sistemele de educație și formare care se aplică în cel puțin o treime dintre statele membre; este irelevant dacă respectivele cunoștințe, abilități și competențe au fost dobândite în cadrul unui curs de formare generală într-o universitate sau o instituție de învățământ superior sau în cadrul unui curs de formare profesională;

d) cadrul comun de formare se bazează pe nivelurile Cadrului European al Calificărilor, astfel cum sunt definite în anexa nr. 2 la Recomandarea Consiliului din 22 mai 2017 privind Cadrul european al calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții și de abrogare a Recomandării Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învățarea de-a lungul vieții;

e) profesia respectivă nu este acoperită de un alt cadru comun de formare și nu este supusă recunoașterii automate în conformitate cu prevederile capitolului III din titlul III;

f) cadrul comun de formare a fost elaborat printr-un proces echitabil transparent, inclusiv cu participarea părților interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

g) cadrul comun de formare permite persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) să fie eligibile pentru obținerea calificării profesionale în temeiul unui astfel de cadru, fără a fi necesară, în prealabil, calitatea de membru într-o organizație profesională sau înregistrarea într-o astfel de organizație.

(3) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și părțile interesate relevante, în cazul elaborării unui cadru comun de formare pentru o profesie care în Republica Moldova nu este reglementată, pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului național, la elaborarea cadrului respectiv, la nivelul statelor membre.

(4) Calificările profesionale dobândite în conformitate cu un cadru comun de formare nu sunt recunoscute automat dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există școli, universități sau alte tipuri de instituții de învățământ care să poată oferi o astfel de formare pentru profesia respectivă;

b) introducerea cadrului comun de formare ar afecta în mod negativ organizarea sistemului național de educație și formare profesională;

c) între cadrul comun de formare și formarea obligatorie pe teritoriul Republicii Moldova există diferențe substanțiale, care ar atrage după sine riscuri grave la adresa ordinii publice, siguranței publice, protecției mediului, sănătății publice sau a siguranței beneficiarilor serviciului.

(5) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisie în vederea stabilirii unui cadru comun de formare pentru o profesie dată, coordonatorul național notifică Comisia și celelalte state membre cu privire la:

a) calificările naționale și, dacă este cazul, titlurile profesionale naționale care sunt conforme cu cadrul comun de formare; sau

b) orice caz de nerecunoaștere automată în temeiul alin. (4), însoțit de motivarea privind îndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute la alineatul respectiv. În termen de 3 luni, Comisia poate solicita clarificări suplimentare, în cazul în care consideră că autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și, după caz, părțile interesate relevante din țară nu au motivat sau au furnizat justificări insuficiente privind îndeplinirea uneia dintre aceste condiții. Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și, după caz, părțile interesate relevante din țară răspund unei astfel de solicitări, prin coordonatorul național, în termen de 3 luni.

(6) Prezentul articol se aplică și specializărilor unei profesii, cu condiția ca aceste specializări să privească activități profesionale pentru care accesul și exercitarea sunt reglementate în statele membre, în cazul în care este vorba de profesiile reglementate sectorial de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect, care fac obiectul recunoașterii automate, însă nu și specializarea în cauză.

58

Articolul 58. Teste comune de formare

(1) Promovarea unui test comun de formare conferă titularului respectivei calificări profesionale dreptul de a exercita profesia în aceleași condiții aplicabile titularilor de calificări profesionale dobândite în Republica Moldova.

(2) Testul comun de formare îndeplinește următoarele condiții:

a) permite mai multor profesioniști să circule dintr-un stat membru în altul;

b) profesia la care se aplică testul comun de formare sau educația și formarea care conduc la aceasta sunt reglementate în cel puțin o treime dintre statele membre;

c) a fost elaborat în urma unei proceduri corespunzătoare transparente, inclusiv cu implicarea părților interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

d) permite resortisanților din orice stat membru să participe la acest test și la organizarea practică a acestor teste în statele membre fără a fi necesară, în prealabil, calitatea de membru al unei organizații profesionale sau înregistrarea într-o astfel de organizație.

(3) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și, după caz, părțile interesate relevante din țară pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului național, la elaborarea unui test comun de formare, la nivelul statelor membre.

(4) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și, după caz, părțile interesate relevante din țară sunt exceptate de la obligația de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova testul comun de formare și de la obligația de a recunoaște automat profesioniștii care au promovat testul comun de formare în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

a) profesia în cauză nu este reglementată pe teritoriul Republicii Moldova;

b) conținutul testului comun de formare nu reduce suficient riscurile grave la adresa sănătății publice sau a siguranței beneficiarilor serviciului, care sunt relevante pe teritoriul Republicii Moldova;

c) conținutul testului comun de formare ar reduce semnificativ atractivitatea accesului la profesie în raport cu cerințele naționale.

(5) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisie în vederea stabilirii conținutului unui test comun de formare, autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și, după caz, părțile interesate relevante din țară notifică, prin coordonatorul național, Comisia și celelalte state membre cu privire la:

a) capacitatea disponibilă pentru organizarea unor astfel de teste; sau

b) orice aplicare a excepției prevăzute la alin. (4), însoțită de motivarea cu privire la îndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute la alineatul respectiv. În cazul în care, într-o perioadă de 3 luni de la notificare, Comisia solicită clarificări suplimentare privind nemotivarea ori motivarea insuficientă a exceptării prevăzute la alin. (4), autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 au obligația de a răspunde acestei solicitări, prin coordonatorul național, în termen de 3 luni.

Capitolul V DISPOZIȚII COMUNE PRIVIND STABILIREA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

59

Articolul 59. Documente și formalități

(1) Solicitantul, în vederea accesului la o profesie reglementată sau a obținerii autorizației de exercitare a unei profesii reglementate, depune o cerere în acest sens la autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1. Lista actelor care pot fi solicitate pentru obținerea autorizației de exercitare a unei profesii reglementate este prevăzută în anexa nr. 7. În momentul prezentării lor, documentele prevăzute la lit. e) f) și g) din anexa nr. 7 nu pot fi mai vechi de 3 luni. Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1, organismele și alte persoane juridice asigură confidențialitatea informațiilor transmise.

(2) În situația în care există neclarități justificate, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a autenticității certificatelor și a titlurilor de calificare prevăzute în anexa nr. 7, eliberate în statul membru respectiv, precum și, după caz, confirmarea faptului că beneficiarul îndeplinește, în ceea ce privește profesiile prevăzute la capitolul III din titlul III, condițiile minime de formare prevăzute la art. 27, 28, 31, 34, 39, 40, 43, 45, 51 și 53.

(3) În situația în care există neclarități justificate cu privire la autenticitatea documentelor prezentate de cetățenii statelor terțe, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita confirmarea autenticității documentelor de calificare profesională prevăzute în anexa nr. 7 de la autoritățile competente din statul respectiv.

(4) În situația în care există neclarități justificate, atunci când o autoritate competentă a unui stat membru a eliberat un titlu de calificare prevăzut în anexa nr. 7, astfel cum este definit la art. 3 alin. (1) pct. 20, care include o formare urmată, în totalitate sau parțial, într-o instituție stabilită legal pe teritoriul unui alt stat membru, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 are dreptul să verifice, pe lângă organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare, următoarele informații:

a) dacă formarea asigurată de instituția respectivă a fost certificată în mod oficial de instituția de învățământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;

b) dacă titlul de calificare eliberat este același cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care ciclul de formare ar fi fost urmat în întregime în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare; și

c) dacă titlul de calificare eliberat conferă aceleași drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare.

(5) În situația în care există neclarități justificate, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a faptului că solicitantul nu este suspendat sau nu are interdicție de exercitare a profesiei ca urmare a unei erori profesionale grave ori a unei condamnări pentru infracțiuni legate de exercitarea activităților sale profesionale.

(6) Schimbul de informații între autoritățile competente din diferite state membre în temeiul prezentului articol se efectuează prin intermediul IMI.

(7) În cazul în care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 solicită depunerea unui jurământ sau a unei declarații solemne pentru a avea acces la o profesie reglementată și în cazul în care formularea respectivului jurământ sau a respectivei declarații nu poate fi utilizată de cetățenii celorlalte state membre, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 se asigură că persoana în cauză poate utiliza o formulare echivalentă corespunzătoare.

60

Articolul 60. Procedură de recunoaștere reciprocă a calificărilor profesionale

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 confirmă, prin orice mijloace, primirea dosarului solicitantului, în termen de o lună de la data primirii acestuia, și informează solicitantul, după caz, cu privire la documentele lipsă.

(2) Prin informarea prevăzută la alin. (1), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 acordă solicitantului un termen de 2 luni pentru depunerea documentelor lipsă sau pentru înlăturarea neconformităților constatate. Informarea se efectuează prin orice mijloc care asigură dovada primirii.

(3) În cazul în care solicitantul nu depune documentele necesare în termen de 2 luni de la primirea notificării prevăzute la alin. (2), procedura de recunoaștere a calificării profesionale respective se încheie.

(4) Procedura de examinare a cererii de obținere a autorizației de exercitare a unei profesii reglementate se finalizează în cel mai scurt timp și conduce la adoptarea unei decizii motivate de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1, în termen de 3 luni de la data la care dosarul solicitantului devine complet. Termenul respectiv poate fi prelungit cu o lună în cazurile reglementate de capitolele I și II din prezentul titlu.

(5) În cazul deciziei de recunoaștere a unei calificări profesionale în profesia relevantă, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 sau un funcționar autorizat de aceasta eliberează un certificat de recunoaștere într-o formă aprobată de autoritatea competentă.

(6) În caz de refuz, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 emite o decizie motivată de refuz al recunoașterii calificării profesionale, care se notifică solicitantului.

(7) Decizia autorității competente prevăzute în anexa nr. 1, precum și nesoluționarea cererii în termenul prevăzut la alin. (4) pot fi contestate în conformitate cu prevederile Codului administrativ nr. 116/2018.

61

Articolul 61. Utilizarea titlului profesional

(1) În cazul în care utilizarea unui titlu profesional pentru o profesie este reglementată în Republica Moldova, cetățeanul unui stat membru care a obținut recunoașterea calificării sale profesionale poate exercita o profesie reglementată prevăzută în titlul III sub titlul profesional care corespunde profesiei reglementate în Republica Moldova, precum și poate utiliza abrevierea acestuia.

(2) În cazul în care exercitarea unei anumite profesii în Republica Moldova este reglementată de o asociație sau organizație profesională în sensul art. 3 alin. (2), care acordă membrilor săi un titlu profesional, cetățeanul unui stat membru este autorizat să utilizeze titlul profesional respectiv sau abrevierea acestuia, dacă prezintă dovada că este membru al respectivei asociații sau organizații profesionale.

(3) Asociațiile sau organizațiile profesionale prevăzute la alin. (2) pot condiționa, numai în conformitate cu prezenta lege, obținerea calității de membru prin deținerea anumitor calificări de către cetățenii altor state membre.

(4) Coordonatorul național notifică Comisia și celelalte state membre cu privire la lista asociațiilor și organizațiilor profesionale.

TITLUL IV REGULI PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI

62

Articolul 62. Cunoștințe lingvistice

(1) Persoanele ale căror calificări profesionale au fost recunoscute în temeiul prezentei legi trebuie să posede cunoștințe de limba română care să le permită exercitarea profesiei reglementate pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) Verificarea respectării obligației prevăzute la alin. (1), realizată de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 sau sub supravegherea acesteia, se limitează la cunoașterea limbii române.

(3) Verificarea nivelului de cunoaștere a limbii române deținut de profesionist este obligatorie:

a) dacă profesionistul exercită o profesie care are implicații pentru siguranța pacientului; sau

b) dacă există îndoieli serioase și specifice cu privire la nivelul suficient de cunoaștere a limbii române al profesionistului pentru desfășurarea activității profesionale.

(4) Verificarea prevăzută la alin. (2) se efectuează numai după eliberarea unui card profesional european sau după recunoașterea calificării profesionale.

(5) Verificarea prevăzută la alin. (2) se efectuează în conformitate cu procedura stabilită de autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 și trebuie să fie proporțională cu activitatea care urmează a fi desfășurată.

(6) Actul de stabilire a rezultatului verificării conform alin. (2) poate fi contestat în condițiile Codului administrativ nr. 116/2018.

63

Articolul 63. Utilizarea titlurilor academice

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 9 și 61, cetățenii statelor membre ale căror calificări profesionale sunt recunoscute în temeiul prezentei legi pot utiliza titlurile academice acordate acestora în statul membru de origine și, după caz, abrevierea acestora în limba statului membru de origine.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate cere ca titlurile academice respective să fie însoțite de denumirea și adresa instituției de învățământ sau ale comisiei de examinare care le-a acordat.

(3) În cazul în care un titlu academic acordat în statul membru de origine poate fi confundat cu un titlu existent în Republica Moldova care necesită o formare suplimentară pe care solicitantul nu a urmat-o, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 poate solicita acestuia să utilizeze titlul academic acordat de statul membru de origine într-o altă formă adecvată, indicată de autoritatea competentă.

64

Articolul 64. Aprobarea din partea caselor de asigurări de sănătate

Fără a aduce atingere art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) lit. b), în cazul în care, pentru aprobarea de către o casă de asigurări de sănătate, persoanelor care și-au obținut calificările profesionale în Republica Moldova li se solicită efectuarea unui stagiu pregătitor și/sau a unei perioade de experiență profesională, titularii calificărilor profesionale de medic și de medic stomatolog (dentist) obținute într-un alt stat membru sunt exceptați de la această obligație.

65

Articolul 65. Recunoașterea stagiului profesional

(1) Dacă accesul la o profesie reglementată în Republica Moldova este condiționat de efectuarea unui stagiu profesional, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 recunoaște stagiile profesionale efectuate într-un alt stat membru, în cazul în care analizează o cerere de autorizare a exercitării profesiei reglementate, cu condiția ca stagiul să fie în acord cu regulamentele publicate potrivit alin. (4) și ia în considerare stagiile profesionale efectuate într-un stat terț.

(2) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 stabilesc, prin acte normative proprii, criteriile, limita maximă și modul de calcul al duratei părții din stagiul profesional care se poate desfășura în străinătate, în condițiile și limitele prevăzute de prezenta lege.

(3) Recunoașterea stagiului profesional nu înlocuiește nicio cerință instituită pentru promovarea unui examen în vederea obținerii accesului la profesia în cauză.

(4) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 elaborează și publică regulamente cu privire la organizarea și recunoașterea stagiilor profesionale efectuate într-un alt stat membru sau într-un stat terț, în special cu privire la rolul supraveghetorului stagiului profesional.

TITLUL V TESTUL DE PROPORȚIONALITATE

66

Articolul 66. Nediscriminarea

Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și coordonatorul național se asigură că noile prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora sau care modifică prevederile existente nu sunt, în mod direct sau indirect, discriminatorii în funcție de cetățenie sau țara de reședință.

67

Articolul 67. Evaluarea ex ante a noilor măsuri și monitorizarea

(1) Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și coordonatorul național efectuează o evaluare a proporționalității în conformitate cu prevederile art. 69 înainte de a introduce noi prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora ori înainte de a modifica prevederile existente.

(2) În cazul proiectelor de acte normative inițiate sau amendate de Parlamentul Republicii Moldova, obligația prevăzută la alin. (1) revine Guvernului. Guvernul asigură integrarea evaluării proporționalității în conformitate cu prevederile art. 69 în regulile și procedurile din cadrul procesului legislativ.

(3) Amploarea evaluării prevăzute la alin. (1) trebuie să fie proporțională cu natura, conținutul și impactul prevederii.

(4) Autoritățile publice centrale în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și coordonatorul național inițiază sau, după caz, avizează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative, proiectele prin care se introduc noi prevederi legislative, de reglementare sau administrative ce restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora ori modifică prevederile existente.

(5) Proiectele prevăzute la alin. (4) sunt însoțite, în momentul inițierii, respectiv al avizării, de o explicație suficient de detaliată care să permită evaluarea conformității cu principiul proporționalității prevăzut la art. 69.

(6) Motivele pentru care se consideră că o anumită prevedere de la alin. (1) este justificată și proporțională se probează cu elemente calitative și, ori de câte ori este posibil și relevant, cu elemente cantitative, pe baza unor indicatori pertinenți, precum rapoarte de monitorizare a pieței, studii, sondaje, date statistice și indicatori relevanți în acest sens. Indicatorii sunt stabiliți astfel încât să nu devină, în mod direct sau indirect, obstacole nejustificate în aplicarea testului de proporționalitate.

(7) Evaluarea proporționalității se realizează în mod obiectiv și independent.

(8) Proiectele prevăzute la alin. (4) pot fi inițiate numai după obținerea acordului prealabil al autorității publice centrale în a cărei arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată, în cazul în care aceasta nu este inițiatorul proiectului.

(9) Autoritățile publice centrale în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată monitorizează conformitatea prevederilor legislative, de reglementare sau administrative noi sau modificate care restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, după adoptare, cu principiul proporționalității, ținând seama în mod corespunzător de toate evoluțiile care au avut loc de la adoptarea prevederilor în cauză și elaborează, la fiecare 2 ani, un raport de monitorizare, pe care îl remit coordonatorului național.

(10) În cazul în care, prin raportul de monitorizare prevăzut la art. 74 alin. (4) lit. g), se constată nerespectarea prevederilor prezentei legi, autoritățile publice centrale în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată au obligația, la solicitarea coordonatorului național, de a adopta măsuri în vederea conformării cu principiul proporționalității.

68

Articolul 68. Justificarea bazată pe obiective de interes public

(1) Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și coordonatorul național se asigură că noile prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, precum și modificările prevederilor existente care instituie asemenea restricții, sunt justificate în mod obiectiv de motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică ori de motive imperative de interes general.

(2) Motivele de natură pur economică sau motivele strict administrative nu constituie motive imperative de interes public care să justifice o restricție privind accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora.

69

Articolul 69. Proporționalitatea

(1) Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și coordonatorul național se asigură că noile prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricționează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora și modificările aduse prevederilor existente sunt adecvate pentru a garanta atingerea obiectivului urmărit și a nu depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(2) Înainte de a adopta prevederile legislative, de reglementare sau administrative prevăzute la alin. (1), autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și coordonatorul național iau în considerare:

a) natura riscurilor legate de obiectivele de interes public urmărite, în special riscurile pentru destinatarii serviciilor, inclusiv consumatori, profesioniști și părți terțe;

b) dacă normele în vigoare, de natură specifică sau mai generală, cum ar fi legislația din domeniul siguranței produselor sau legislația în materie de protecție a consumatorilor, sunt insuficiente pentru a atinge obiectivul urmărit;

c) caracterul adecvat al prevederii în ceea ce privește aptitudinea sa de a atinge obiectivul urmărit și dacă prevederea răspunde cu adevărat nevoii de a realiza acest obiectiv în mod coerent și sistematic și, prin urmare, abordează riscurile identificate în același mod ca în activități comparabile;

d) impactul asupra liberei circulații a persoanelor și a serviciilor la nivelul statelor membre ale UE, asupra alegerilor consumatorilor și asupra calității serviciilor prestate;

e) posibilitatea de a utiliza mijloace mai puțin restrictive pentru atingerea obiectivului de interes public; în cazul în care prevederile se justifică doar din motive de protecție a consumatorilor și în cazul în care riscurile identificate sunt limitate la relația dintre profesionist și consumator, neafectând astfel în mod negativ părțile terțe, este evaluat, în special, dacă obiectivul poate fi atins prin mijloace mai puțin restrictive decât rezervarea activităților;

f) efectul prevederilor noi sau modificate, când se coroborează cu alte cerințe care restricționează accesul la o profesie sau exercitarea acesteia, și în special modul în care prevederile noi sau modificate, coroborate cu alte cerințe, contribuie la același obiectiv de interes public și dacă sunt necesare pentru îndeplinirea sa.

(3) Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și coordonatorul național analizează și următoarele elemente, în cazul în care sunt relevante pentru natura și conținutul prevederilor legislative, de reglementare sau administrative care se introduc sau se modifică:

a) corelarea dintre sfera de cuprindere a activităților pe care le implică o profesie sau care sunt rezervate acesteia și calificarea profesională necesară;

b) corelarea dintre complexitatea sarcinilor în cauză și necesitatea ca cei care le practică să posede anumite calificări profesionale specifice, în special în ceea ce privește nivelul, natura și durata formării profesionale sau experiența necesară;

c) posibilitatea de a obține calificarea profesională prin căi alternative;

d) dacă activitățile rezervate anumitor profesii pot fi sau nu pot fi partajate cu alte profesii și din ce motiv;

e) gradul de autonomie în exercitarea unei profesii reglementate și impactul modalităților de organizare și supraveghere asupra atingerii obiectivului urmărit, în special în cazul în care activitățile referitoare la o profesie reglementată se desfășoară sub controlul și responsabilitatea unui profesionist calificat corespunzător;

f) evoluțiile științifice și tehnologice care pot reduce sau crește în mod real asimetria dintre profesioniști și consumatori la nivelul informațiilor.

(4) În vederea aplicării alin. (2) lit. f), autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată evaluează efectele prevederilor legislative, de reglementare sau administrative noi sau ale celei modificate în cazul în care acestea se coroborează cu alte cerințe care restricționează accesul la o profesie sau exercitarea acesteia, ținând seama de faptul că pot exista atât efecte pozitive, cât și negative, în special următoarele:

a) activități rezervate, titlu profesional protejat sau orice altă formă de reglementare în sensul art. 3 alin. (1) pct. 12;

b) obligații de a se supune unei dezvoltări profesionale continue;

c) norme referitoare la organizarea profesiei, la etica profesională și la supraveghere;

d) apartenența obligatorie la o anumită organizație sau organism profesional, regimurile de înregistrare sau autorizare, în special în cazul în care cerințele prevăzute presupun deținerea unei calificări profesionale specifice;

e) restricții cantitative, în special cerințele care limitează numărul de autorizații pentru exercitarea unei profesii sau care stabilesc un număr minim sau maxim de salariați, de cadre de conducere sau de reprezentanți care dețin calificări profesionale specifice;

f) cerințe privind o formă juridică specifică sau cerințe care se referă la deținerea de capital sau la conducerea unei societăți, în măsura în care aceste cerințe sunt legate în mod direct de exercitarea profesiei reglementate;

g) restricții teritoriale, dacă este cazul;

h) cerințe care restricționează exercitarea în comun sau în parteneriat a unei profesii reglementate, precum și normele în materie de incompatibilitate;

i) cerințe privind asigurarea sau alte mijloace de protecție personală sau colectivă în ceea ce privește răspunderea civilă profesională;

j) cerințe privind cunoștințele lingvistice, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a exercita profesia;

k) cerințe privind tarifele minime și/sau maxime;

l) cerințe privind publicitatea.

(5) Înainte de a introduce prevederile legislative, de reglementare sau administrative noi sau a le modifica pe cele existente, autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată se asigură că cerințele specifice privind prestarea temporară sau ocazională de servicii, prevăzute la titlul II, respectă principiul proporționalității, inclusiv cerințele privind:

a) înregistrarea temporară automată sau afilierea formală la o asociație, organizație sau organism profesional;

b) declarația prealabilă prevăzută la art. 9 alin. (1) și orice cerință similară acesteia;

c) plata unei taxe, cotizații sau a oricăror altor costuri, necesare pentru îndeplinirea formalităților legale și administrative în vederea obținerii accesului la o profesie reglementată sau pentru exercitarea acesteia, pe care le suportă prestatorul de servicii.

(6) Prevederile alin. (5) nu se aplică măsurilor adoptate la nivel național în conformitate cu dreptul UE, menite să asigure respectarea termenilor și a condițiilor de muncă aplicabile.

(7) În cazul în care prevederile prezentului articol privesc reglementarea profesiilor din domeniul sănătății care au implicații pentru siguranța pacienților, autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 țin seama de obiectivul de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane.

70

Articolul 70. Informarea și implicarea părților interesate

(1) Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată pun la dispoziția cetățenilor, beneficiarilor serviciilor și altor părți interesate relevante, inclusiv a celor care nu sunt membri ai profesiei, informații privind reglementarea în cauză, înainte de a introduce noi prevederi legislative, de reglementare sau administrative sau de a modifica prevederile existente care limitează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora.

(2) Informarea prevăzută la alin. (1) se realizează prin publicarea informațiilor pe pagina web oficială, afișarea acestora la sediul autorității, într-un spațiu accesibil publicului, difuzarea prin intermediul mass-mediei, precum și prin alte modalități accesibile publicului.

(3) Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată implică, în mod corespunzător, toate părțile vizate și le oferă posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere, inclusiv prin mijloace electronice. Subiecții prevăzuți în primul enunț organizează consultări publice în conformitate cu prevederile Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative, în modul stabilit de Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional.

71

Articolul 71. Schimbul de informații dintre statele membre

(1) Autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată asigură schimbul de informații cu autoritățile competente din celelalte state membre cu privire la prevederile prezentei legi și la modul concret în care acestea reglementează o profesie sau cu privire la efectele unei asemenea reglementări.

(2) Coordonatorul național informează Comisia cu privire la autoritățile publice responsabile cu transmiterea și primirea informațiilor în scopul aplicării prevederilor alin. (1).

72

Articolul 72. Dreptul la o cale de atac

Autoritățile publice centrale în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată au obligația de a preciza, prin norme interne obligatorii, calea de atac și modalitatea de exercitare a acesteia, inclusiv modalitatea de soluționare la nivelul autorității, anterior exercitării unei acțiuni în justiție.

TITLUL VI COOPERARE ADMINISTRATIVĂ

73

Articolul 73. Autorități competente

(1) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și autoritățile competente ale statului membru de origine cooperează și își acordă asistență reciprocă pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei legi.

(2) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 fac schimb de informații cu autoritățile competente relevante din celelalte state membre cu privire la sancțiuni disciplinare, contravenționale sau penale referitoare la exercitarea profesiei sau orice alte circumstanțe specifice grave care pot afecta activitățile prevăzute de prezenta lege.

(3) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1, în cazul în care Republica Moldova este statul membru de origine, verifică veridicitatea împrejurărilor prevăzute la alin. (2) și decid asupra naturii și domeniului investigațiilor care trebuie întreprinse și informează autoritățile competente ale statului membru gazdă cu privire la concluziile rezultate din informațiile transmise.

(4) Schimbul de informații prevăzut la alin. (2) și (3) se efectuează cu respectarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

(5) Schimbul de informații prevăzut la alin. (1)-(4) se realizează prin IMI.

(6) Orice autoritate competentă din Republica Moldova cooperează în vederea realizării prevederilor prezentei legi cu centrul de asistență din Republica Moldova și, dacă este cazul, cu centrul de asistență din statul membru de origine sau centrele de asistență din alte state membre și oferă, la solicitarea acestora, toate informațiile relevante cu privire la cazurile individuale, cu respectarea normelor de protecție a datelor, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal și respectarea obligației de confidențialitate.

74

Articolul 74. Coordonator național

(1) În sensul prezentei legi, coordonator național al activităților autorităților competente prevăzute la art. 73 este desemnat Ministerul Educației și Cercetării.

(2) Coordonatorul național informează Comisia și celelalte state membre cu privire la autoritățile și organismele competente autorizate să elibereze sau să primească titlurile de calificare și alte documente sau informații, precum și la cele autorizate să primească cererile și să ia deciziile prevăzute în prezenta lege.

(3) Coordonatorul național informează Comisia de fiecare dată când statul recunoaște o asociație sau o organizație profesională, prevăzută la art. 3 alin. (2).

(4) Coordonatorul național al activităților autorităților competente prevăzute la art. 73 îndeplinește următoarele sarcini:

a) promovarea aplicării uniforme a prevederilor prezentei legi;

b) colectarea tuturor informațiilor relevante pentru punerea în aplicare a prezentei legi, precum cele privind condițiile de acces la profesiile reglementate în statele membre;

c) examinarea sugestiilor referitoare la cadrele comune de formare și la testele comune de formare, prevăzute la art. 57 și 58;

d) realizarea schimbului de informații și de bune practici în scopul optimizării dezvoltării profesionale continue în statele membre;

e) realizarea schimbului de informații și de bune practici privind aplicarea măsurilor compensatorii prevăzute la art. 16;

f) avizarea proiectelor de acte normative pe aspectele ce țin de reglementarea unei noi profesii pentru a constata dacă sunt îndeplinite prevederile prevăzute la art. 69;

g) monitorizarea respectării prevederilor prezentei legi de către autoritățile publice centrale în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată și elaborează, la fiecare 2 ani, un raport de monitorizare.

75

Articolul 75. Accesul central online la informații

(1) Coordonatorul național și autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 se asigură că următoarele informații sunt disponibile online prin intermediul Ghișeului Unic Electronic, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii și actualizate regulat:

a) o listă a tuturor profesiilor reglementate în Republica Moldova, inclusiv date de contact ale autorităților competente prevăzute în anexa nr. 1 pentru fiecare profesie reglementată și ale centrului de asistență;

b) o listă a profesiilor pentru care este disponibil un card profesional european, funcționarea cardului respectiv, inclusiv toate taxele aferente de plătit de către profesioniști și autoritățile competente pentru eliberarea cardului;

c) o listă a tuturor profesiilor pentru care statul membru aplică art. 9 alin. (6) în temeiul actelor cu putere de lege și a actelor administrative;

d) o listă a formelor de educație și formare profesională reglementate și de formare cu structură specială prevăzute la art. 13 pct. 3) lit. b);

e) cerințele și procedurile prevăzute la art. 9, 59, 60 și 62 pentru profesiile reglementate, inclusiv toate tarifele aferente care trebuie plătite de către cetățeni și documentele care trebuie depuse de către cetățeni la autoritățile competente;

f) detalii cu privire la modalitatea de a contesta, în temeiul Codului administrativ nr. 116/2018, deciziile autorităților competente adoptate în temeiul prezentei legi.

(2) Centrul de asistență și autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 se asigură că informațiile prevăzute la alin. (1) se furnizează de o manieră clară și cuprinzătoare pentru utilizatori, că sunt ușor accesibile de la distanță și prin mijloace electronice și că sunt actualizate.

(3) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 se asigură că oricărei solicitări de informații adresate Ghișeului Unic Electronic i se răspunde în cel mai scurt timp posibil, ținând cont de circumstanțele specifice și de scopul solicitării.

(4) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 iau măsuri necesare pentru plasarea la Ghișeul Unic Electronic a informațiilor prevăzute la alin. (1) în alte limbi oficiale ale UE.

(5) Coordonatorul național și autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 cooperează cu structurile omoloage din statele membre și cu Comisia în vederea schimbului de informații prevăzute la alin. (1), (2) și (4).

76

Articolul 76. Proceduri prin mijloace electronice

(1) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 se asigură că toate cerințele, procedurile și formalitățile legate de accesul la aspecte reglementate de prezenta lege pot fi îndeplinite cu ușurință, de la distanță și prin mijloace electronice, prin intermediul Ghișeului Unic Electronic sau al autorității competente.

(2) Prin derogare de la alin. (1), autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot solicita ulterior copii certificate, în cazul în care există îndoieli justificate și în cazul în care este strict necesar.

(3) Alin. (1) nu se aplică pentru desfășurarea unui stagiu de adaptare sau a unei probe de aptitudini.

(4) În cazul în care este necesar, procedurile prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează în conformitate cu Legea nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere.

(5) Procedurile prevăzute la alin. (1) și (2) se desfășoară în conformitate cu art. 6 din Legea 282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii. Termenele procedurale stabilite la art. 9 alin. (8) și la art. 60 din prezenta lege încep să curgă la data în care un cetățean a depus o cerere sau orice document lipsă la Ghișeul Unic Electronic sau direct la autoritatea competentă. Solicitările de copii certificate prevăzute la alin. (2) nu sunt considerate drept solicitare de documente lipsă.

77

Articolul 77. Centru de asistență

Ministerul Educației și Cercetării, în exercitarea rolului de centru de asistență privind recunoașterea calificărilor profesionale, are următoarele atribuții:

a) furnizează cetățenilor și centrelor de asistență din celelalte state membre asistență privind recunoașterea calificărilor profesionale, inclusiv informații privind legislația națională care reglementează profesiile și exercitarea acestora, legislația în domeniul muncii și asigurărilor sociale și, după caz, normele de deontologie;

b) furnizează asistență cetățenilor în exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege, după caz, în cooperare cu centrul de asistență din statul membru de origine și autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și Ghișeul Unic Electronic prevăzut de Legea nr. 282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii;

c) informează Comisia, la solicitarea acesteia, cu privire la rezultatul anchetelor în care este implicat, în termen de 2 luni de la primirea acestei cereri.

78

Articolul 78. Transparența

(1) Coordonatorul național, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, notifică Comisiei lista profesiilor reglementate existente, specificând activitățile acoperite de fiecare profesie, și lista formelor de educație și formare profesională reglementate și de formare cu structură specială, prevăzute la art. 13 alin. (1) pct. 3) lit. b). Orice modificare a acestor liste este notificată, de asemenea, Comisiei, fără întârziere nejustificată.

(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, coordonatorul național notifică Comisiei lista profesiilor pentru care, în temeiul art. 9 alin. (6) și (7), este necesară o verificare prealabilă a calificărilor. Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr. 1 prin intermediul coordonatorului național furnizează Comisiei o justificare specifică pentru includerea pe acea listă a fiecăreia dintre aceste profesii.

(3) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 împreună cu coordonatorul național examinează dacă cerințele din cadrul actelor normative care restricționează accesul la o profesie sau exercitarea acesteia pentru titularii unei anumite calificări profesionale, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale și activitățile profesionale permise în temeiul acestor titluri, denumite în prezentul articol cerințe, sunt compatibile cu următoarele principii:

a) cerințele nu trebuie să fie, în mod direct sau indirect, discriminatorii pe bază de cetățenie sau reședință;

b) cerințele trebuie să fie justificate prin motive imperative de interes general;

c) cerințele trebuie să fie adecvate pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului urmărit și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(4) Alin. (1) se aplică tuturor profesiilor reglementate, inclusiv celor reglementate de către o asociație sau organizație profesională în sensul art. 3 alin. (2) și oricăror cerințe legate de calitatea de membru al asociațiilor sau organizațiilor respective.

(5) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, coordonatorul național transmite Comisiei informații privind cerințele pe care intenționează să le păstreze și motivele pentru care consideră că cerințele respective sunt conforme cu alin. (3). Coordonatorul național transmite informații privind cerințele pe care le introduc ulterior și motivele pentru care consideră că cerințele respective sunt conforme cu alin. (3) în termen de 6 luni de la adoptarea măsurii.

(6) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi și, ulterior la fiecare 2 ani, coordonatorul național prezintă, de asemenea, Comisiei un raport privind cerințele care au fost înlăturate sau făcute mai puțin stricte.

(7) În cazul în care Comisia transmite Republicii Moldova, spre examinare, un raport prevăzut la alin. (6), elaborat de un stat membru, coordonatorul național, în colaborare cu autoritatea competentă relevantă, după caz, prezintă Comisiei observațiile sale în termen de 6 luni.

(8) Motivele pentru care reglementările evaluate în conformitate cu prezenta lege sunt considerate justificate și proporționale se înregistrează de autoritatea competentă pentru profesia în cauză în baza de date a profesiilor reglementate, creată și gestionată de Comisie. Motivele respective, împreună cu reglementările în cauză, se comunică Comisiei în condițiile alin. (5). Baza de date este disponibilă publicului și include o descriere generală a activităților care corespund fiecărei profesii.

(9) Autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 și alte părți interesate pot prezenta Comisiei sau altui stat membru care a notificat reglementările observații cu privire la reglementările respective și la motivele legale pentru care acestea sunt considerate justificate și proporționale și pot primi astfel de observații de la un alt stat membru.

TITLUL VII DISPOZIȚII FINALE

79

Articolul 79. Rapoarte

(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, coordonatorul național prezintă Comisiei, la fiecare 2 ani, pe baza datelor și informațiilor transmise de autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1, un raport privind aplicarea prezentei legi și a prevederilor legale privind formarea, exercitarea profesiei și recunoașterea calificărilor profesionale pentru profesiile de medic, medic stomatolog (dentist), farmacist, moașă, asistent medical generalist, medic veterinar și arhitect.

(2) Raportul prevăzut la alin. (1) cuprinde:

a) un rezumat statistic privind numărul și tipurile deciziilor luate de autoritățile competente, inclusiv ale deciziilor privind accesul parțial adoptate în conformitate cu art. 6;

b) o descriere a principalelor probleme rezultate din aplicarea prezentei legi.

80

Articolul 80. Clauză de derogare

În cazul în care, la aplicarea unei prevederi a prezentei legi, o autoritate competentă prevăzută în anexa nr. 1 întâmpină dificultăți majore, coordonatorul național examinează respectivele dificultăți în colaborare cu autoritatea competentă.

81

Articolul 81. Intrarea în vigoare

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data intrării în vigoare a tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

(2) Până la data de 1 ianuarie 2028, în vederea asigurării aplicării prezentei legi:

a) autoritățile competente prevăzute în anexa nr. 1 vor analiza legislația de ramură în baza căreia acordă accesul la o profesie sau la o activitate reglementată și vor aduce actele lor normative în concordanță cu prezenta lege;

b) autoritățile publice sau subiecții cu drept de inițiativă legislativă în a căror arie de competență se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată vor opera modificările care se impun.

PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI Igor GROSU

Nr. 183.