Textul legii Caută

Lege nr. 248 din 10.07.2025

privind managementul situațiilor de criză

Adoptat
10.07.2025
Publicat
19.08.2025 în Monitorul Oficial Nr. 437-440 art. 600
În vigoare din
01.09.2025
Statut
Modificat
Emitent
Parlamentul
Sursa
pagina actului în registru, PDF
Date pentru agenți
JSON
2 versiuni ale textului
  1. textul afișat aici
  2. la sursă

Textele celorlalte versiuni nu sunt în acest cititor.

Modificat prin 1 act
  1. LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art. 348; în vigoare 28.07.26
Citat în 9 acte

UE

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege se aliniază parțial la Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii (text cu relevanță pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347 din 20 decembrie 2013, CELEX: 32013D1313, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia (UE) 2023/2671 a Parlamentului European și a Consiliului din 22 noiembrie 2023.

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

1

Articolul 1. Scopul și sfera de aplicare

(1) Prezenta lege instituie cadrul legal pentru asigurarea managementului situațiilor de criză și stabilește modul de realizare și de coordonare a măsurilor întreprinse de autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici și de organizațiile necomerciale pentru a asigura prevenirea, pregătirea, răspunsul la și recuperarea după situații de criză în beneficiul protejării populației, a ordinii publice și a altor domenii ale securității naționale.

(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică situațiilor de criză care pot conduce la declararea stării de asediu sau de război.

(3) Prezenta lege se aplică tuturor subiecților de drept public și de drept privat din Republica Moldova.

2

Articolul 2. Noțiuni principale

În sensul prezentei legi, noțiunile principale utilizate au următoarele semnificații:

1. incident – situație generată de un pericol natural sau artificial ori de o amenințare de amploare și intensitate scăzute, care poate pune în pericol viața și sănătatea persoanelor, bunurile materiale și imateriale, mediul înconjurător, economia națională, securitatea livrării de bunuri și servicii esențiale către populație, ordinea publică sau alte domenii ale securității naționale, care însă nu îndeplinește criteriile pentru a fi catalogată drept urgență;

2. urgență – incident sau risc de apariție a unui incident la nivel național, teritorial sau local, de o intensitate și amploare moderate, care pune în pericol viața și sănătatea persoanelor, bunurile materiale, mediul înconjurător, economia națională, securitatea livrării de bunuri și servicii esențiale către populație, ordinea publică sau securitatea națională;

3. criză – urgență internă sau externă, generată de un pericol natural sau artificial, inclusiv de un dezastru ori de o amenințare la adresa securității naționale, ale cărei consecințe pe teritoriul Republicii Moldova au o amploare și o intensitate atât de mare încât aceasta nu poate fi gestionată sau eliminată utilizând resursele disponibile ale instituției principale, fiind necesare decizii și o coordonare interinstituțională la nivel național;

[Art.2 pct.3 în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

4. criză majoră – criză de o amploare și o intensitate semnificative, generată de un pericol natural sau artificial, inclusiv de un dezastru ori de o amenințare la adresa securității naționale, care poate destabiliza societatea sau poate pune în pericol iminent viața și sănătatea unui număr mare de persoane, sau poate cauza daune majore economiei naționale, bunurilor sau mediului înconjurător;

5. situație de criză – proces care include orice situație/stare generată de incidente, de urgențe, de crize sau de crize majore;

6. dezastru – orice situație care are sau poate avea efecte grave asupra persoanelor, mediului sau bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural;

[Art.2 pct.6 în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

7. managementul situației de criză – ansamblul măsurilor strategice, organizatorice, instituționale și operaționale, întreprinse în mod integrat și coordonat de către autoritățile și instituțiile publice competente la toate etapele situației de criză – prevenire, pregătire, răspuns și recuperare, în scopul reducerii impactului și a efectelor situației respective asupra populației, mediului înconjurător, bunurilor și ordinii constituționale;

8. comandă și control – dreptul unei entități de a emite ordine obligatorii pentru autoritățile și instituțiile publice, precum și pentru personalul aflat în subordine, de a delega această autoritate în mod corespunzător, dacă este cazul, de a aloca resurse umane și materiale pentru lichidarea consecințelor unei situații de criză, precum și de a supraveghea executarea ordinelor emise;

9. coordonare – activitatea de sincronizare și integrare a activităților, a responsabilităților și a structurilor de comandă pentru a asigura că resursele umane și materiale sunt utilizate în mod eficient pentru a răspunde la situații de criză;

10. instituție principală – autoritate sau instituție publică, desemnată prin Planul național de management al crizelor în calitate de deținător de risc, care are responsabilitatea îndeplinirii, coordonării și comenzii tuturor activităților de management al situațiilor de criză;

11. instituție de sprijin – autoritate sau instituție publică, desemnată prin Planul național de management al crizelor, care are obligația de a acorda orice formă de suport instituției principale pentru îndeplinirea funcțiilor de avertizare timpurie, de prevenire, de pregătire, de răspuns la și/sau de recuperare după situații de criză;

12. evacuare – transfer temporar al persoanelor dintr-un teritoriu, de pe un teren sau dintr-un imobil, inclusiv într-o altă țară, prin utilizarea unor coridoare umanitare, a unor mecanisme de tranzit sau a altor căi coordonate cu scopul de a salva vieți, ca urmare a manifestării unui incident, unei urgențe sau a unei crize;

13. avertizare timpurie pentru situații de criză – procesul de evaluare, de monitorizare și de semnalare a riscurilor de manifestare a unor situații de criză din domeniul de competență al unei autorități sau instituții publice;

14. plan de management al situațiilor de criză – document elaborat de autoritățile și instituțiile publice și de operatorii economici, în care sunt descrise activitățile necesare pentru managementul incidentelor, al urgențelor sau al crizelor, inclusiv procesul decizional, coordonarea, comunicarea, precum și prioritizarea resurselor;

[Art.2 pct.14 în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

141. plan de contingență – document elaborat, de regulă, pe baza unor scenarii de risc, prin care se stabilesc măsurile, responsabilitățile, procedurile și resursele necesare pentru a răspunde la manifestarea unei situații de criză sau pentru a preveni manifestarea acesteia;

[Art.2 pct.141 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

15. risc – expresia incertitudinii privind manifestarea unui incident, unei urgențe sau a unei crize, determinată de probabilitatea materializării unei amenințări și de gradul impactului acesteia asupra securității naționale;

16. evaluarea riscurilor – procesul de identificare a riscurilor, analiza acestora și evaluarea impactului și a probabilității de manifestare a acestora;

17. evaluarea națională de risc – proces realizat periodic, care analizează pericolele și amenințările ce pot genera crize;

18. indicatori de risc – măsurători fizice, chimice, geografice, economice, medicale, sociale sau de altă natură, monitorizate prin metode de observare și calcule științifice, care relevă în timp real iminența manifestării unui risc sau impactul și intensitatea acestuia în cazul manifestării;

19. criterii ale situației de criză – indicatorii fizici, chimici, geografici, medicali, sociali sau de alta natură, monitorizați prin metode de observare și calcule științifice, care măsoară amploarea și intensitatea unui eveniment în scopul stabilirii limitelor care definesc o urgență;

20. Registrul național de riscuri – document al evaluării naționale de risc, care descrie în mod ierarhizat cele mai stringente riscuri ce pot conduce la manifestarea unor situații de criză, precum și instituțiile principale și cele de sprijin responsabile cu pregătirea și răspunsul în situația manifestării acestora;

21. funcții vitale ale statului – funcții care au un impact predominant asupra funcționării statului, inclusiv menținerea ordinii constituționale, asigurarea securității naționale, protejarea vieții și sănătății populației, asigurarea funcționării economiei și a sistemului financiar, menținerea ordinii de drept și asigurarea stabilității sociale;

[Art.2 pct.21 în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

211. servicii esențiale – servicii indispensabile pentru menținerea funcțiilor vitale ale statului, a activităților economice vitale, a sănătății și siguranței publice sau a mediului;

[Art.2 pct.211 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

22. continuitatea activităților – capacitatea unei autorități sau instituții publice, sau a unui operator economic de a continua să își îndeplinească funcțiile în mod consecvent și util în situații care ar putea genera întreruperea activității;

23. continuitatea guvernării – capacitatea statului de a continua să își exercite puterile executivă, legislativă și judecătorească, precum și de a menține funcțiile vitale premergător, pe perioada și după declanșarea unei crize;

24. lecții identificate – măsuri concrete, implementate de autoritățile și instituțiile publice pe baza experiențelor anterioare, rezultate din activitatea de management al urgențelor sau al crizelor, cu scopul de a crește gradul de reziliență la urgențe și crize viitoare;

25. sistem de avertizare – ansamblul măsurilor organizaționale și tehnice de monitorizare a riscurilor și de înștiințare a populației, autorităților și instituțiilor publice și a operatorilor economici cu privire la manifestarea sau iminența manifestării unei situații de criză;

26. sistem de avertizare timpurie instituțională – parte a sistemului de avertizare ce include monitorizarea riscurilor de manifestare a unor situații de criză, semnalarea instituțională cu privire la manifestarea sau iminența manifestării acestora, precum și dispunerea creșterii capacității operaționale a instituțiilor în funcție de iminența, intensitatea sau impactul acestora;

27. sistem de înștiințare a populației – parte a sistemului de avertizare ce include totalitatea măsurilor organizaționale și tehnice de aducere la cunoștința populației a informațiilor necesare cu privire la iminența producerii unei situații de criză, având drept scop evitarea surprinderii și luarea măsurilor de protecție necesare;

28. informarea publică a populației în situații de criză – asigurarea unui flux transparent și constant de informații relevante și actualizate premergător, pe perioada și după situația de criză cu privire la măsurile de pregătire pentru situația de criză, evoluția acesteia, măsurile luate de autorități, consecințele produse și recomandările de acțiune pentru populație;

29. stocuri de urgență individuale – set de bunuri materiale de strictă necesitate, care permit unui individ supraviețuirea pe cont propriu pe perioada unei crize;

30. stocuri de urgență naționale sau sectoriale – set de bunuri materiale de strictă necesitate, constituite ca rezerve materiale, destinate acțiunilor de protecție a populației în situații de criză. Stocurile de urgență au caracter complementar în raport cu rezervele de stat și de mobilizare și nu se supun regimului juridic al acestora;

31. entitate – orice subiect de drept, persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori privat, inclusiv autoritățile și instituțiile publice, autoritățile administrative autonome, organizațiile nonguvernamentale și operatorii economici;

32. stare de alertă – regim special de răspuns la o criză, instituit de Guvern cu caracter temporar, proporțional cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia, care presupune împuternicirea autorităților și a instituțiilor publice să impună restricții și să emită dispoziții obligatorii cu privire la furnizarea serviciilor de interes public, libertatea de mișcare, combaterea dezinformării, drepturile de proprietate, inviolabilitatea domiciliului, libertatea activităților economice, dreptul la grevă și dreptul de a participa la adunări publice pentru persoane, pentru operatorii economici, pentru autoritățile și instituțiile publice sau pentru orice alte entități, în scopul prevenirii și înlăturării pericolelor iminente la adresa vieții și sănătății persoanelor, a mediului înconjurător, a ordinii publice și securității naționale, a valorilor materiale și culturale importante ori la adresa proprietății;

33. stare de urgență – regim special de răspuns la o criză majoră, instituit de Parlament cu caracter temporar, proporțional cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia, care presupune împuternicirea autorităților și a instituțiilor publice să impună restricții și să emită dispoziții obligatorii cu privire la furnizarea serviciilor de interes public, libertatea de mișcare, combaterea dezinformării, drepturile de proprietate, inviolabilitatea domiciliului, libertatea activităților economice, dreptul la grevă și dreptul de a participa la adunări publice pentru persoane, pentru operatorii economici, pentru instituțiile și autoritățile publice centrale și locale sau pentru orice alte entități, în scopul prevenirii și înlăturării amenințărilor iminente la adresa vieții și sănătății persoanelor, a mediului înconjurător, a ordinii publice și securității naționale, a valorilor materiale și culturale importante ori la adresa proprietății;

34. refugiu – spațiu de depozitare securizat aflat pe teritoriul Republicii Moldova, care este desemnat de Guvern pentru păstrarea în condiții de siguranță a bunurilor culturale cu importanță deosebită pentru patrimoniul cultural național care sunt supuse unor amenințări serioase și iminente de distrugere sau de pierdere dacă ar rămâne în locul lor actual. Lista bunurilor culturale se elaborează de Ministerul Culturii.

[Art.2 pct.34 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

3

Articolul 3. Principiile activității de management al situațiilor de criză

Activitatea de management al situațiilor de criză se desfășoară în conformitate cu un set de principii fundamentale, care ghidează acțiunile autorităților și instituțiilor publice și ale celorlalte entități implicate la toate etapele crizei. Aceste principii sunt, dar nu se limitează la:

a) protejarea vieții și a sănătății populației – toate măsurile adoptate de autoritățile competente au ca prioritate absolută protejarea vieții și a sănătății persoanelor, acestea prevalând asupra altor considerente de ordin administrativ, logistic sau economic. Acțiunile de prevenire, de răspuns și de recuperare vor fi orientate în mod direct spre reducerea riscurilor pentru sănătatea publică, spre salvarea de vieți omenești și spre asigurarea accesului echitabil și sigur la serviciile esențiale de sănătate, acordând o atenție sporită persoanelor aflate în situații vulnerabile, inclusiv populațiilor strămutate;

b) anticiparea și prevenirea – toate activitățile de management al situațiilor de criză trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, întreprinderea de măsuri pentru a anticipa și preveni manifestarea unor situații de criză. În cazuri excepționale, când prevenirea sau anticiparea nu sunt posibile din motive obiective, autoritățile și instituțiile publice trebuie să se asigure că dețin mijloacele, procesele și pregătirea necesare pentru a asigura răspunsul la situații de criză;

c) informarea – toate entitățile au responsabilitatea culegerii și partajării de informații necesare pentru înțelegerea riscurilor de manifestare sau a amplorii și intensității unei situații de criză. Autoritățile și instituțiile publice trebuie să se asigure că au capacitatea de a colecta, analiza și partaja în mod oportun informațiile necesare descrierii corecte a probabilității, impactului sau consecințelor unei situații de criză;

d) direcționarea – pentru a asigura unitatea și răspunsul coordonat la situații de criză este necesar ca toate autoritățile și instituțiile publice să asigure formatele necesare pentru luarea în mod oportun a deciziilor ce definesc efectul strategic care se dorește a fi atins, precum și stabilirea obiectivelor operaționale care susțin atingerea acestui efect;

e) interoperabilitatea – toate autoritățile și instituțiile publice trebuie să se asigure în mod permanent că elementele proprii precum sistemele TIC, reglementările normative, aspectele instituționale, procesele de lucru, abordarea semantică și sistematică a conceptelor folosite, precum și instrumentele fizice sunt implementate în așa fel încât să fie compatibile în derularea de activități în cooperare și să nu creeze blocaje sau obstacole ce ar putea întârzia sau îngreuna răspunsul la situații de criză;

f) subsidiaritatea – deciziile și coordonarea pentru managementul situațiilor de criză trebuie să fie gestionate la cel mai apropiat nivel posibil față de populația afectată, conform organizării administrativ-teritoriale, pentru a asigura în mod necesar și eficient prevenirea, răspunsul la sau recuperarea după situații de criză;

g) flexibilitatea – toate autoritățile, instituțiile publice și entitățile, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, cu responsabilități în managementul situațiilor de criză, trebuie să se asigure că implementează planurile și deciziile trasate într-un mod flexibil, că prioritizează salvarea și protejarea vieții și a sănătății persoanelor, bunurilor, mediului înconjurător, economiei naționale, securității livrării de bunuri și servicii esențiale către populație, ordinea publică și securitatea națională. Atât modul de implementare, cât și modul de modificare a planurilor și a deciziilor de la orice nivel trebuie să fie suficient de flexibile încât să asigure un răspuns adecvat și rapid la situațiile de criză;

h) proporționalitatea – autoritățile și instituțiile publice care gestionează răspunsul la situații de criză trebuie să se asigure că acesta este adecvat și proporțional cu amploarea și intensitatea manifestării acestora, precum și cu respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului;

i) autonomia – responsabilitatea conducerii operaționale și tactice a răspunsului la situații de criză revine instituției principale, în cooperare cu instituțiile de sprijin. Instituția principală și cele de sprijin au obligația de a întreprinde toate măsurile urgente de răspuns la situații de criză în conformitate cu planurile și legislația în vigoare, indiferent dacă, la nivel național, au fost sau nu activate formate de coordonare sau de decizie. Instituția principală are dreptul de a emite decizii cu caracter obligatoriu pentru instituțiile de sprijin și pentru alte entități angrenate în răspunsul la situații de criză în baza legislației ce reglementează activitatea acestor instituții, a planurilor de răspuns aferente și numai în vederea implementării răspunsului la situații de criză. Cu titlu excepțional și doar pentru salvarea de vieți omenești, dispozițiile obligatorii pot depăși limitele planurilor de răspuns la situații de criză;

j) cooperarea loială – toate autoritățile, instituțiile publice și entitățile trebuie să coopereze pe bază de încredere și înțelegere reciprocă, având ca prioritate adoptarea celor mai bune măsuri pentru managementul situațiilor de criză;

k) comunicarea – toate autoritățile, instituțiile publice și operatorii economici trebuie să comunice activ și eficient între ei pentru a asigura răspunsul la situații de criză. Informațiile privind managementul acestora trebuie să fie transmise în mod corect, clar și fără întârzieri către entitățile care au nevoia de a le cunoaște, inclusiv către public și către organizațiile internaționale care veghează la aplicarea tratatelor internaționale, în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova.

4

Articolul 4. Etapele managementului situațiilor de criză

(1) Managementul situațiilor de criză se desfășoară prin următoarele etape esențiale:

a) prevenirea – realizată prin identificarea, analiza și evaluarea riscurilor, precum și activitățile de diminuare a probabilității de manifestare a acestora sau de evitare a producerii impactului;

b) pregătirea – realizată prin menținerea stării de promptitudine și o capabilitate a mijloacelor umane și materiale ale structurilor comunităților și organizațiilor, obținute ca urmare a unor acțiuni prealabile care permit asigurarea unui răspuns rapid și eficace la situații de criză;

c) răspunsul – realizat prin ansamblul activităților întreprinse de autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici, organizațiile necomerciale și de persoane pentru limitarea sau lichidarea consecințelor unor situații de criză;

d) recuperarea – realizată prin restabilirea sau îmbunătățirea sănătății și a condițiilor de trai, precum și a activelor, sistemelor și a activităților economice, fizice, sociale, culturale și de mediu înconjurător ale populației afectate de o situație de criză, în conformitate cu principiul dezvoltării durabile, principiul de „a nu lăsa pe nimeni în urmă” și principiul rezilienței, pentru a evita sau a reduce riscul unei viitoare situații de criză.

(2) Toate autoritățile administrative centrale, locale și autonome sunt obligate ca, în domeniul lor de competență, să asigure continuitatea guvernării, a activităților și a funcțiilor vitale ale statului la toate etapele managementului situațiilor de criză.

Capitolul II PREVENIREA ȘI PREGĂTIREA PENTRU SITUAȚIILE DE CRIZĂ

5

Articolul 5. Activitatea de prevenire și de pregătire pentru situațiile de criză

Activitatea de prevenire și de pregătire pentru situațiile de criză cade în sarcina tuturor entităților cu responsabilități conform prezentei legi, aceasta fiind coordonată și monitorizată, la nivel național, de Centrul Național de Management al Crizelor.

6

Articolul 6. Evaluarea națională de risc

(1) Centrul Național de Management al Crizelor, cu sprijinul instituțiilor principale și în coordonare cu Consiliul Național de Securitate, elaborează o evaluare națională cu scopul asigurării prioritare a securității umane și a continuității funcțiilor statului, având un rol în identificarea, evaluarea și ierarhizarea riscurilor ce pot conduce la declanșarea unor crize generate de pericole sau amenințări, și o supune spre aprobare Prim-ministrului.

(2) Toate autoritățile și instituțiile publice au responsabilitatea de a realiza propriile evaluări sectoriale ale riscurilor ce pot conduce la declanșarea unor situații de criză în domeniile lor de competență, inclusiv luând în considerare riscurile generate de sărăcie, de strămutare și de excluziunea socială.

(3) Autoritățile și instituțiile publice vor avea în vedere integrarea rezultatelor evaluărilor sectoriale de risc și ale evaluării naționale de risc în activitățile de elaborare a documentelor de planificare pentru situații de criză, de continuitate a activităților, precum și a documentelor de planificare urbană, de creștere a rezilienței infrastructurii sau de adaptare climatică.

(4) Evaluarea națională de risc se realizează la fiecare 5 ani sau în cazul unor schimbări majore ale mediului de securitate, cu actualizarea anuală a Planului național de management al crizelor.

(5) Evaluarea națională de risc presupune realizarea, în paralel sau subsecvent, a unei evaluări a capabilităților de management al situațiilor de criză.

(6) Centrul Național de Management al Crizelor publică anual, până în data de 1 septembrie, pe propriul site web oficial sau pe cel al Guvernului, o sinteză a rezultatelor procesului de management al situațiilor de criză, precum și a recomandărilor de consolidare a capabilităților în acest sens.

(7) Metodologia de elaborare a evaluării naționale de risc de către Centrul Național de Management al Crizelor se aprobă prin hotărâre de Guvern.

7

Articolul 7. Planul național de management al crizelor

(1) În baza evaluării naționale de risc, Centrul Național de Management al Crizelor elaborează și prezintă spre aprobare Guvernului Planul național de management al crizelor, cu prevederi obligatorii pentru toate entitățile, care conține cel puțin următoarele:

a) intenția strategică a Guvernului de a soluționa situațiile de criză;

b) funcțiile vitale ale statului, autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici sau entitățile din mediul asociativ responsabile de asigurarea continuității acestor funcții;

c) instituțiile principale, instituțiile de sprijin, autoritățile locale sau alte entități responsabile de avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la și recuperarea după situații de criză;

d) instituțiile principale, instituțiile de sprijin, operatorii economici și organizațiile necomerciale care au responsabilitatea îndeplinirii unor activități de pregătire pentru managementul situațiilor de criză;

e) condițiile, resursele financiare și responsabilitățile autorităților și instituțiilor publice privind activitățile de pregătire pentru situații de criză;

f) protocoalele de cooperare și de alocare a resurselor ce trebuie elaborate la nivel național.

(2) Metodologia de elaborare a Planului național de management al crizelor se aprobă prin hotărâre de Guvern.

8

Articolul 8. Prevenirea situațiilor de criză

Activitățile de prevenire a situațiilor de criză sunt, în principal, următoarele:

a) identificarea riscurilor, analiza acestora, evaluarea impactului, a probabilității de manifestare și evitarea acestora;

b) derularea de activități în vederea reducerii probabilității de manifestare a unor situații de criză sau reducerii impactului în cazul manifestării acestora;

c) repartizarea sarcinilor și a responsabilităților de management al situațiilor de criză;

d) încheierea de contracte și de acorduri de cooperare, inclusiv cu operatori economici și organizații necomerciale, care să asigure fluxul necesar de bunuri esențiale și informațiile necesare managementului situațiilor de criză;

e) dezvoltarea unor mecanisme de suport pentru populație în vederea diminuării impactului situațiilor de criză, inclusiv în ceea ce privește asigurarea suportului medical, psihologic, financiar, economic și social.

9

Articolul 9. Pregătirea pentru managementul situațiilor de criză

(1) Activitățile de pregătire pentru managementul situațiilor de criză sunt, în principal, următoarele:

a) stabilirea unui mecanism de monitorizare și de avertizare în cazul manifestării unei situații de criză;

b) elaborarea și actualizarea planurilor pentru managementul situațiilor de criză;

c) derularea activităților de pregătire a angajaților în domeniul managementului situațiilor de criză, inclusiv prin exerciții;

d) identificarea, selectarea, construirea și exploatarea construcțiilor de protecție a populației în cazul manifestării unor situații de criză;

e) formarea de stocuri de urgență naționale, sectoriale și individuale;

f) efectuarea activităților de evaluare a nivelului de pregătire pentru situațiile de criză;

g) pregătirea și informarea populației pentru situații de criză;

h) întocmirea planurilor de continuitate a activităților și a guvernării;

i) întocmirea planurilor de evacuare a populației sau a personalului propriu;

j) întocmirea unor planuri și mecanisme de comunicare de criză;

k) stabilirea unui mecanism de înregistrare rapidă, verificare și sprijin financiar;

l) crearea refugiilor pentru depozitarea bunurilor culturale, în scopul păstrării lor în condiții de siguranță, conform unui mecanism aprobat.

[Art. 9 al.(1), lit.l) introdusă prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art. 348; în vigoare 28.07.26]

(2) Guvernul reglementează, prin hotărâre, modalitățile prin care sunt desfășurate activitățile de prevenire și de pregătire pentru situații de criză.

(3) Pentru asigurarea îndeplinirii în mod unitar și standardizat a activităților de prevenire și de pregătire pentru managementul situațiilor de criză, Centrul Național de Management al Crizelor emite ghiduri, proceduri și alte instrumente procedurale pentru toate instituțiile publice.

10

Articolul 10. Avertizarea timpurie a situațiilor de criză

Pentru a asigura aducerea la îndeplinire a funcțiilor de anticipare a situațiilor de criză, toate autoritățile, instituțiile publice și autoritățile administrative autonome vor avea obligația ca, în domeniul lor de competență și în comun cu instituțiile de sprijin, să constituie sisteme și mecanisme de avertizare instituțională cu scopul monitorizării indicatorilor de risc pentru situații de criză, integrării informațiilor rezultate, raportării în timp util către autoritățile și instituțiile publice care au nevoia de a cunoaște astfel de informații, precum și al creșterii corespunzătoare a capacității operaționale a autorității sau instituției publice.

11

Articolul 11. Înștiințarea și informarea publică a populației

(1) Toate autoritățile și instituțiile publice dezvoltă și implementează, individual sau în cooperare, mecanisme de înștiințare și comunicare clare și eficiente în scopul asigurării unui flux transparent și constant de informații relevante și actualizate premergător, pe perioada și după situația de criză.

(2) În cadrul strategiilor de comunicare se va acorda prioritate informării obiective și rapide a populației, a autorităților și instituțiilor publice implicate și a altor entități cu privire la manifestarea sau iminența manifestării unei situații de criză, prin desemnarea unui canal guvernamental de furnizare a datelor publice.

(3) Autoritățile și instituțiile publice utilizează canale de comunicare diverse (mass-media tradițională, platforme digitale, rețele de socializare etc.) pentru a ajunge la toate categoriile de public, asigurându-se că informațiile sunt accesibile tuturor persoanelor.

(4) Comunicarea include informații despre măsurile luate, despre riscurile posibile și modalitățile de protecție, precum și îndrumări clare pentru populație în perioada situaților de criză.

(5) Modul în care se asigură comunicarea și înștiințarea populației, a autorităților și instituțiilor publice, precum și a altor entități premergător, pe perioada și după situațiile de criză se reglementează prin hotărâre de Guvern.

(6) Operatorii economici de telefonie mobilă și mass-media publică sau privată sunt obligați să preia și să difuzeze, în regim de gratuitate, înștiințările și comunicările autorităților și instituțiilor publice premergător, pe perioada și după situațiile de criză.

12

Articolul 12. Responsabilitatea autorităților și a instituțiilor publice

(1) Centrul operațional de coordonare (în continuare – COC) este o structură din componența autorităților/instituțiilor publice centrale și locale ce îndeplinește următoarele funcții:

a) coordonează activitatea de prevenire și pregătire pentru situații de criză în cadrul autorității/instituției în care este înființat;

b) coordonează răspunsul la situații de criză în domeniul de responsabilitate al autorității/instituției în care este înființat;

c) organizează fluxul de informații la nivelul autorității/instituției în care este înființat și integrează informațiile relevante pentru managementul situațiilor de criză, precum și pentru evaluarea riscurilor la adresa funcțiilor vitale ale statului;

d) este responsabil de sistemul de avertizare instituțională.

(2) Guvernul stabilește, prin hotărâre, lista autorităților și a instituțiilor publice care au obligația înființării COC cu activitate permanentă, componența acestora, precum și modul de funcționare a acestora.

(3) Centrul Național de Management al Crizelor are responsabilitatea de a monitoriza modul de implementare a funcționării COC.

(4) Pentru a asigura aducerea la îndeplinire a funcțiilor de pregătire pentru situații de criză, autoritățile și instituțiile publice înființează funcția de coordonator al pregătirii pentru managementul situațiilor de criză, precum și un punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pe problematica managementului situațiilor de criză.

(5) Coordonatorul pregătirii pentru managementul situațiilor de criză este responsabil de supervizarea activităților de prevenire și pregătire la nivelul instituției sau al autorității publice care îl desemnează, inclusiv de elaborarea planurilor necesare, asigură coordonarea acestor activități de către instituțiile subordonate și verifică stadiul îndeplinirii activităților.

(6) Funcția de coordonator al pregătirii pentru situații de criză, precum și cea de punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pot fi înființate prin transformarea unei funcții deja existente în organigrama ministerului sau a autorității publice autonome.

(7) Funcția de punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 poate fi îndeplinită și fără prezența efectivă la locul de muncă.

(8) Atât coordonatorul pregătirii pentru situații de criză, cât și punctul de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 fac parte din COC al ministerului sau al autorității publice autonome atunci când acestea au constituite astfel de structuri.

(9) Toate autoritățile și instituțiile publice au obligația de repartizare a sarcinilor și a responsabilităților de management al situațiilor de criză în cadrul personalului propriu.

(10) Coordonarea interinstituțională, suportul decizional și funcția de decizie în procesul de management al situațiilor de criză se realizează pe patru niveluri, în cadrul unor ședințe de lucru, după cum urmează:

a) la nivelul experților desemnați de autoritățile și instituțiile publice;

b) la nivelul conducătorilor structurilor responsabile de managementul situațiilor de criză;

c) la nivelul secretarilor de stat;

d) la nivelul Comisiei Naționale de Management al Crizelor sau la nivelul Guvernului.

[Art.12 al.(10) în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(11) Metodologia de organizare și funcționare a mecanismului prevăzut la alin. (10) se aprobă prin ordin al directorului general al Centrului Național de Management al Crizelor.

[Art.12 al.(11) în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(12) Toate autoritățile și instituțiile publice au obligația de a transmite Centrului Național de Management al Crizelor și instituției principale toate informațiile relevante referitoare la riscuri și amenințări ce pot conduce la manifestarea unor situații de criză, dar și cele cu privire la procesul de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la și de recuperare după situații de criză.

(13) Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a elabora planuri sectoriale de management al crizelor, planuri de contingență și planuri de continuitate a activității.

[Art.12 al.(13) în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

13

Articolul 13. Responsabilitatea operatorilor economici, a organizațiilor necomerciale și a altor entități în îndeplinirea unor activități de pregătire pentru managementul situațiilor de criză

(1) În vederea pregătirii întregii societăți pentru managementul situațiilor de criză, toți operatorii economici și organizațiile necomerciale au obligația pregătirii pentru și răspunsului la situații de criză în cadrul propriilor organizații, prin derularea următoarelor activități:

a) întocmirea planurilor pentru managementul situațiilor de criză;

b) stabilirea unui mecanism intern de monitorizare și de alertare a propriilor angajați, precum și a angajaților autorităților și instituțiilor publice în cazul manifestării unei situații de criză;

c) obligația de a transmite, la solicitare, Centrului Național de Management al Crizelor și instituției principale toate informațiile relevante referitoare la riscuri și amenințări ce pot conduce la manifestarea unor situații de criză, dar și cele cu privire la procesul de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la și de recuperare după situații de criză;

d) înștiințarea imediată a angajaților și implementarea activităților de evacuare și de salvare a persoanelor aflate în pericol în cazul declanșării unor situații de criză;

e) derularea activităților de pregătire a angajaților în domeniul managementului situațiilor de criză;

f) repartizarea sarcinilor și a responsabilităților de management al situațiilor de criză;

g) încheierea de contracte sau de acorduri de cooperare în domeniul gestionării situațiilor de criză, la solicitarea autorităților și instituțiilor publice responsabile;

h) efectuarea de activități necesare, inclusiv punerea la dispoziția autorităților și a instituțiilor publice a unor resurse materiale în condițiile legii, precum și a planurilor, protocoalelor și a acordurilor încheiate, în modul stabilit de Guvern;

i) implementarea deciziilor conducătorului operațiilor sau al intervenției în cazul manifestării unei situații de criză în scopul eliminării consecințelor imediate ale acesteia. Operatorii economici a căror activitate economică a fost afectată ca urmare a implementării deciziilor conducătorului operațiilor sau al intervenției ori ca urmare a punerii la dispoziția autorităților a unor resurse materiale sunt îndreptățiți să obțină o compensare financiară din partea statului, în modul stabilit de Guvern.

(2) Organizațiile necomerciale, precum și alte entități se integrează, după caz, prin parteneriate și platforme de cooperare, în activitățile de management al situațiilor de criză, în conformitate cu domeniul lor de activitate și competențele specifice.

(3) Operatorii economici, organizațiile necomerciale, precum și alte entități sprijină eforturile generale de management al situațiilor de criză, inclusiv prin furnizarea de resurse materiale și umane, luând în considerare prevederile actelor sectoriale de management al situațiilor de criză.

14

Articolul 14. Parteneriate internaționale

(1) Autoritățile și instituțiile publice competente cooperează cu organizațiile relevante în vederea consolidării managementului situațiilor de criză.

(2) Autoritățile și instituțiile publice competente încheie acorduri de cooperare internațională pentru a sprijini managementul crizelor cu impact transfrontalier.

(3) Autoritățile și instituțiile publice competente colaborează cu organizații internaționale, cu state și cu partenerii internaționali pentru coordonarea transfrontalieră și partajarea de resurse și de informații esențiale în managementul crizelor.

(4) Autoritățile și instituțiile publice competente pot participa la mecanismele internaționale de răspuns la situații de criză, inclusiv la intervențiile umanitare.

(5) Pentru a asigura participarea eficientă a Republicii Moldova la mecanismele transfrontaliere de management al situațiilor de criză, Guvernul elaborează și actualizează mecanismele instituționale la nivel național pentru îndeplinirea funcțiilor de Sprijin al Națiunii Gazdă (HNS).

(6) În îndeplinirea responsabilităților prevăzute de prezenta lege, autoritățile și instituțiile publice competente vor colabora cu organizațiile internaționale, cu organizațiile societății civile și cu alți actori în toate fazele gestionării crizelor.

Capitolul III RĂSPUNSUL LA ȘI RECUPERAREA DUPĂ SITUAȚII DE CRIZĂ

15

Articolul 15. Răspunsul la situații de criză

(1) Toate autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici, organizațiile necomerciale și persoanele fizice au obligația de a coopera în mod eficient și coordonat, asigurând un flux continuu de informații și resurse în scopul sprijinirii efortului de răspuns la situații de criză.

(2) Toate autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici, organizațiile necomerciale și persoanele fizice au obligația de a respecta deciziile emise la nivel local, teritorial și național de conducătorul operațiilor, al intervenției, precum și pe cele ale Comisiei Naționale de Management al Crizelor și ale Centrului Național de Management al Crizelor.

16

Articolul 16. Instituțiile principale și cele de sprijin

(1) Prin Planul național de management al crizelor sunt desemnate instituțiile principale și cele de sprijin pentru îndeplinirea funcțiilor de avertizare timpurie, de prevenire, de pregătire, de răspuns la și de recuperare după situații de criză în cazul manifestării fiecărui tip de risc identificat în evaluarea națională de risc.

(2) Instituția principală are următoarele responsabilități:

a) îndeplinește activitățile de avertizare timpurie și de pregătire pentru tipurile de riscuri aflate în aria sa de responsabilitate;

b) conduce și coordonează la nivel operațional răspunsul interinstituțional la o situație de criză;

c) numește conducătorul operațiilor pentru soluționarea unor urgențe și nominalizează conducătorul operațiilor în situații de criză;

d) poate emite ordine cu caracter executoriu pentru instituțiile de sprijin, pentru operatorii economici, pentru alte entități și pentru persoane, cu respectarea legislației ce reglementează activitatea acestor instituții, a planurilor de răspuns aferente și numai în vederea implementării răspunsului la o situație de criză.

(3) Cu titlu excepțional și doar pentru salvarea de vieți omenești, dispozițiile obligatorii pot depăși limitele planurilor de răspuns la situații de criză.

(4) Ordinele cu caracter executoriu pot fi emise de instituția principală pentru:

a) a executa o activitate sau a emite un act administrativ;

b) a înceta desfășurarea unei anumite activități;

c) a individualiza îndeplinirea unei obligații prevăzute de lege sau a unui alt act emis în baza legii.

(41) Ordinele cu caracter executoriu care se aplică unui număr nedeterminat de persoane sau care produc efecte generale, inclusiv cele care afectează exercitarea unor drepturi sau libertăți fundamentale, se motivează și cuprind în mod obligatoriu temeiul de drept și de fapt, scopul urmărit, durata aplicării, teritoriul pe care se aplică și justificarea caracterului adecvat și proporțional al măsurilor dispuse.

[Art.16 al.(41) introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(42) Ordinele prevăzute la alin. (41) se publică, în ziua semnării, pe site-ul web oficial al instituției principale emitente și, după caz, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se transmit Guvernului, Centrului Național de Management al Crizelor și Parlamentului în termen de cel mult 72 de ore de la data emiterii.

[Art.16 al.(42) introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(43) Comisiile parlamentare permanente au dreptul de a examina, în orice moment pe durata situației de criză, ordinele prevăzute la alin. (41) și de a propune Parlamentului spre aprobare un raport privind concluziile controlului parlamentar desfășurat. La aprobarea raportului, Parlamentul poate propune Guvernului sau autorității emitente modificarea sau abrogarea totală ori parțială a ordinelor cu caracter executoriu.

[Art.16 al.(43) introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(5) Instituțiile de sprijin sunt cele care au obligația acordării oricărei forme de sprijin necesar instituției principale pentru îndeplinirea funcțiilor de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la sau de recuperare după situații de criză. Sprijinul acordat instituției principale trebuie să se încadreze în limitele atribuțiilor prevăzute de lege și nu trebuie să afecteze în mod semnificativ capacitatea de răspuns la situații de criză generate de riscuri aflate în aria sa de responsabilitate.

17

Articolul 17. Comanda, controlul și coordonarea în managementul răspunsului la o situație de criză

(1) Pentru asigurarea unui răspuns eficient la o situație de criză, comanda, controlul și coordonarea se pot executa pe 3 nivele, respectiv:

a) nivelul strategic: definirea efectelor generale urmărite și a strategiei generale de răspuns la o situație de criză;

b) nivelul operațional: definirea modalităților de răspuns la o situație de criză, necesare pentru punerea în aplicare a strategiei sau a opțiunilor de răspuns strategic definite la nivel superior;

c) nivelul tactic: definirea în teren a activităților de punere în aplicare a planurilor de răspuns, precum și a dispozițiilor stabilite la nivel operațional.

(2) Răspunderea luării deciziilor în cadrul fiecărui nivel de comandă, control și de coordonare a răspunsului la o situație de criză aparține autorităților și instituțiilor publice, precum și persoanei desemnate în acest scop.

18

Articolul 18. Niveluri de răspuns la situații de criză

Răspunsul la o situație de criză poate fi gestionat la următoarele niveluri:

a) la nivel local, ținând cont de principiul subsidiarității, comanda și coordonarea strategică pentru răspunsul la situația de criză revine comisiei locale de management al situațiilor de criză, iar conducerea și coordonarea operațională revine instituției principale în cooperare cu instituțiile de sprijin;

b) la nivel regional, ținând cont de principiul subsidiarității, comanda și coordonarea strategică pentru răspunsul la situația de criză revine comisiei regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză, iar comanda și coordonarea operațională revin instituției principale în cooperare cu instituțiile de sprijin;

c) la nivel național, coordonarea strategică a răspunsului la situațiile de criză îi revine Comisiei Naționale de Management al Crizelor, iar coordonarea operațională – instituției principale, în cooperare cu instituțiile de sprijin, sub monitorizarea Centrului Național de Management al Crizelor.

[Art.18 lit.c) în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

19

Articolul 19. Conducătorul operațiilor

(1) Conducătorul operațiilor la nivel sectorial sau local este persoana desemnată din cadrul instituției principale, care coordonează instituțiile de sprijin implicate în răspunsul la situația de criză.

[Art.19 al.(1) în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(2) Conducătorul operațiilor la nivel național este persoana din cadrul instituției principale desemnată să conducă la nivel național toate instituțiile de sprijin care contribuie la răspunsul la o criză în vederea eliminării consecințelor acesteia.

(3) Conducătorul operațiilor la nivel național este numit de Prim-ministru atunci când acesta constată manifestarea unei situații de criză în conformitate cu mecanismul prevăzut de prezenta lege. În toate celelalte cazuri, instituția principală numește conducătorul operațiilor.

(4) În cazul în care, în Planul național de management al crizelor nu este identificată o instituție principală, Prim-ministrul desemnează instituția principală pentru managementul răspunsului la o situație de criză.

(5) Prim-ministrul poate desemna, în mod fundamentat, o altă instituție principală decât cea prevăzută în Planul național de management al crizelor sau poate desemna suplimentar una sau mai multe instituții de sprijin pentru managementul răspunsului la o situație de criză.

(6) În exercitarea atribuțiilor sale și în limitele prevăzute de lege, conducătorul operațiilor poate emite ordine executive cu caracter obligatoriu, inclusiv cu privire la alocarea de forțe suplimentare sau de resurse materiale, către orice instituție publică, operator economic sau persoană fizică în scopul limitării sau al lichidării consecințelor unei situații de criză.

(7) Conducătorul operațiilor este obligat să pună în aplicare deciziile Comisiei Naționale de Management al Crizelor, respectiv, ale comisiilor regionale sau teritoriale și locale de management al crizelor desemnate și să raporteze acestora modul de desfășurare a activităților de răspuns.

(8) Toate instituțiile principale au obligația elaborării de proceduri interne, inclusiv în cooperare cu instituțiile de sprijin, care definesc modalitatea de desemnare a conducătorului operațiilor la nivel național și sectorial.

20

Articolul 20. Conducătorul intervenției

(1) Conducătorul intervenției este persoana care asigură în teren conducerea forțelor și a mijloacelor aparținând instituțiilor principale și de sprijin implicate în acțiunile de răspuns la o situație de criză.

(2) Atribuția de conducător al intervenției este asigurată de funcționarul public, de funcționarul public cu statut special, de ofițerul de informații și securitate sau de militarul care a ajuns primul la locul manifestării unei situații de criză.

(3) Atribuția de conducător al intervenției se transferă funcționarului public, funcționarului public cu statut special, ofițerului de informații și securitate sau militarului din cadrul instituției principale ajuns la fața locului și care, în conformitate cu procedurile interne ale instituției principale și cu planurile de răspuns la situații de criză, este îndreptățit să preia această funcție conform lanțului de comandă al instituției principale.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale și în limitele prevăzute de lege, conducătorul intervenției poate emite ordine executive scrise sau verbale, cu caracter obligatoriu, inclusiv cu privire la alocarea de forțe suplimentare sau de resurse materiale, către orice autoritate sau instituție publică, operator economic sau persoană fizică în scopul limitării sau al lichidării consecințelor și efectelor situației de criză.

(5) Conducătorul intervenției se subordonează direct conducătorului operațiilor.

(6) Nicio persoană nu poate împiedica fără drept activitatea conducătorului intervenției, desfășurată în vederea asigurării răspunsului la o situație de criză.

21

Articolul 21. Evacuarea

(1) Toate autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici, organizațiile neguvernamentale, precum și alte entități au obligația pregătirii pentru evacuarea persoanelor în cazul manifestării unor situații de criză.

(2) Supravegherea pregătirii pentru evacuarea la nivel național, precum și pregătirea pentru evacuare la nivel de raion sau de mai multe raioane sunt în responsabilitatea organului de supraveghere de stat în domeniul protecției civile.

(3) În cazul unei evacuări la scară largă, autoritățile vor coopera cu organizațiile internaționale, cu statele vecine și cu societatea civilă pentru a asigura circulația sigură și ordonată a persoanelor și accesul la asistența de urgență.

(4) Guvernul decide, printr-o hotărâre, condițiile și procedurile pentru pregătirea, derularea și sprijinirea autorităților locale în cazul evacuării la nivel de raion sau de mai multe raioane.

22

Articolul 22. Recuperarea după situații de criză

(1) Recuperarea după situații de criză implică refacerea infrastructurilor, sprijinirea populației și evaluarea post situație de criză, inclusiv implementarea lecțiilor identificate, luând în considerare principiul „a reconstrui mai bine”.

(2) Comisia Națională de Management al Crizelor, la propunerea instituțiilor principale și a celor de sprijin, coordonate de către Centrul Național de Management al Crizelor, decide asupra măsurilor și a planurilor de recuperare după situații de criză.

(3) După încetarea efectelor unei situații de criză, instituția principală, sub coordonarea Centrului Național de Management al Crizelor, cu sprijinul instituțiilor de sprijin, are responsabilitatea efectuării unei evaluări post situație de criză. Această evaluare ar cuprinde cel puțin următoarele:

a) evaluarea măsurilor de răspuns, de coordonare și de alocare de resurse;

b) identificarea obstacolelor întâlnite de autoritățile și instituțiile publice în procesul de răspuns la situația de criză;

c) identificarea bunelor practici în activitățile întreprinse drept răspuns la situația de criză;

d) recomandări pentru îmbunătățirea politicilor publice, a planurilor, a metodologiilor și a procedurilor;

e) analiza prejudiciilor aduse vieților omenești, sănătății publice, economiei și mediului înconjurător.

(4) Rezultatele evaluării post situație de criză sunt analizate în mod obligatoriu pentru a fi integrate în evaluarea riscurilor viitoare, precum și în planurile de management al situațiilor de criză.

(5) Centrul Național de Management al Crizelor creează și gestionează un registru cu lecțiile identificate ca urmare a managementului situațiilor de criză.

Capitolul IV STAREA DE ALERTĂ

23

Articolul 23. Declararea stării de alertă

(1) Starea de alertă se declară de către Guvern la nivel național, în unul sau mai multe unități administrativ-teritoriale, atunci când analiza indicatorilor de risc indică faptul că limitarea consecințelor crizei este imposibilă fără implementarea unor măsuri de management care implică restrângerea unor drepturi și libertăți individuale, precum și alocarea de resurse materiale și umane suplimentare față de cele disponibile în mod normal.

(2) Starea de alertă poate fi declarată pentru o perioadă de până la 30 de zile și poate fi prelungită de către Guvern ori de câte ori analiza indicatorilor de risc indică necesitatea menținerii răspunsului amplificat, cu o perioadă suplimentară care nu poate fi mai mare de 30 de zile.

[Art.23 al.(2) modificat prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(3) În cazul necesității prelungirii stării de alertă cu mai mult de 30 de zile, Guvernul transmite Parlamentului propunerea de prelungire, iar acesta adoptă hotărârea corespunzătoare în termen de 3 zile de la data primirii propunerii.

[Art.23 al.(3) modificat prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(4) Parlamentul poate aproba, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă în forma în care a fost propusă de Guvern sau cu modificări. În cazul în care Parlamentul respinge prelungirea stării de alertă, aceasta încetează.

(5) Decizia de declarare a stării de alertă se ia în baza unor analize concludente, realizate de instituțiile responsabile și integrate la nivelul Centrului Național de Management al Crizelor.

(6) Guvernul informează, în termen de cel mult 72 de ore, Parlamentul și Președintele Republicii Moldova asupra deciziei și a motivelor declarării sau încetării stării de alertă, asupra acțiunilor de răspuns și recuperare, precum și asupra măsurilor de prevenire și a lecțiilor identificate.

[Art.23 al.(6) modificat prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art. 348; în vigoare 28.07.26]

(7) Guvernul aduce de îndată la cunoștința populației hotărârea de declarare a stării de alertă, precum și prevederile acestei hotărâri prin mijloacele de informare în masă.

(8) Starea de alertă încetează înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită printr-o hotărâre a Guvernului, atunci când analiza indicatorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menținerea unui răspuns amplificat.

(9) La declararea stării de alertă se analizează cumulativ următorii indicatori de risc:

a) impactul crizei, respectiv, manifestarea generalizată a unui sau mai multor riscuri la nivel regional sau național;

b) intensitatea crizei, respectiv, viteza de evoluție, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive și gradul de perturbare a stării de normalitate;

c) insuficiența și/sau inadecvarea capabilităților de răspuns;

d) densitatea demografică în zona afectată de criză;

e) existența și gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate pentru managementul situației de criză.

(10) Hotărârea prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cea prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprinde, dar nu se limitează la următoarele elemente:

a) baza legală;

b) perioada și teritoriul pe care se instituie starea de alertă;

c) măsurile pentru creșterea capacității de răspuns, pentru asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc care trebuie aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri;

d) autoritățile și instituțiile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz;

e) măsurile de informare a populației;

f) motivele care au stat la baza declarării sau a prelungirii stării de alertă.

24

Articolul 24. Autoritățile și instituțiile publice responsabile

(1) Pe perioada stării de alertă, coordonarea și implementarea răspunsului la criză se realizează de Guvern, de Consiliul Național de Securitate, de Comisia Națională de Management al Crizelor și de structurile locale și teritoriale desemnate, de Centrul Național de Management al Crizelor, de instituțiile principale și instituțiile de sprijin în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(2) Pe perioada stării de alertă, toate entitățile sunt obligate să se conformeze dispozițiilor autorităților și instituțiilor publice responsabile.

(3) Centrul Național de Management al Crizelor notifică Consiliul Concurenței despre măsurile și restricțiile adoptate la declararea stării de alertă.

[Art.24 al.(3) introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

25

Articolul 25. Restricții pe perioada stării de alertă

(1) Restricțiile cu privire la restrângerea anumitor drepturi și libertăți se vor dispune de către Guvern sau de o autoritate publică centrală ori locală împuternicită de Guvern, la propunerile instituțiilor responsabile integrate de Centrul Național de Management al Crizelor sau, după caz, de structurile locale și teritoriale desemnate.

(2) Asigurarea implementării restricțiilor impuse pe perioada stării de alertă, inclusiv aplicarea de sancțiuni în cazul nerespectării acestora, revine autorităților și instituțiilor publice potrivit competențelor legale.

(3) Restricțiile sunt impuse doar pe baza principiului proporționalității în raport cu evoluția crizei și sunt supuse unei analize periodice pentru a se verifica necesitatea menținerii acestora.

(4) Parlamentul poate decide, printr-o hotărâre, ridicarea parțială sau totală a restricțiilor în orice moment dacă constată că acestea nu sunt proporționale cu amploarea și intensitatea situației de criză.

(5) Guvernul sau instituția împuternicită are obligația de a revoca restricțiile de îndată ce situația care a determinat impunerea acestora a încetat.

(6) Toate restricțiile impuse sunt aduse în mod obligatoriu și de îndată la cunoștința publicului.

(7) Restrângerea unor drepturi și libertăți trebuie să fie conformă cu obligațiile ce rezultă din tratatele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte, și nu poate presupune afectarea demnității umane, discriminarea unor persoane sau a unor grupuri de persoane exclusiv din considerente de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice alte opinii, de origine națională sau socială, de apartenență la o minoritate națională, de avere, de naștere sau din orice alte considerente.

(8) Cetățenilor sau persoanelor ce locuiesc legal pe teritoriul Republicii Moldova, care suferă prejudicii ca urmare a crizei sau a măsurilor impuse în cadrul gestionării crizei, inclusiv strămutarea, pierderea proprietății sau accesul restricționat la mijloacele de subzistență, ori în legătură cu efectuarea lucrărilor impuse de managementul acesteia li se atribuie temporar spațiu locativ, li se repară prejudiciul material cauzat, li se acordă asistență pentru încadrarea în muncă, precum și alte tipuri de asistență necesară. Modul și condițiile de atribuire temporară a spațiului locativ, de reparare a prejudiciului și de acordare a altor tipuri de asistență se stabilesc de către Guvern.

26

Articolul 26. Atribuțiile autorităților și instituțiilor publice pe perioada stării de alertă

La declararea stării de alertă, autoritățile și instituțiile publice pot fi împuternicite de Guvern:

1) să utilizeze resursele umane și materiale disponibile ale forțelor armate în sprijinul autorităților și instituțiilor publice implicate în managementul crizei, în conformitate cu planurile și cu legislația în vigoare ce reglementează domeniul de activitate al instituției solicitante, atunci când capacitatea instituției principale este depășită și doar pentru:

a) activități de căutare și salvare a persoanelor;

b) evacuarea provizorie a persoanelor din zonele ce prezintă un pericol pentru viața sau sănătatea lor;

c) asigurarea respectării regimului de securitate în zonele de iminență sau de declanșare a unor evenimente ce pot pune în pericol viața sau sănătatea persoanelor;

d) asigurarea implementării măsurilor de ordine publică sau de control al frontierei de stat în sprijinul forțelor Ministerului Afacerilor Interne;

2) să utilizeze mijloacele repartizate din fondurile Guvernului sau stocurile din rezervele de stat în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația în vigoare care reglementează aceste domenii;

3) să suspende parțial sau în totalitate aplicarea oricărui act emis de autoritățile publice centrale sau locale, dacă acesta conduce la îngreunarea semnificativă a activităților de răspuns la criză;

4) să dispună efectuarea unor activități necesare de către orice persoană sau agent economic, în scopul asigurării resurselor umane și materiale necesare pentru răspunsul la criză, în următoarele condiții:

a) dispunerea efectuării acestor activități se face doar atunci când resursele aflate la dispoziția conducătorului operațiilor nu sunt suficiente pentru răspunsul la criză și doar pe durata minimă necesară pentru a preveni, diminua sau lichida consecințele crizei ce pun în pericol sau afectează viața ori sănătatea persoanelor;

b) durata maximă pentru efectuarea acestor activități necesare nu poate depăși, fără acordul persoanei, 60 de ore într-o perioada de 7 zile consecutive și 14 zile consecutive în decurs de o lună;

c) persoanele care nu posedă abilitățile sau cunoștințele necesare efectuării acestor activități trebuie mai întâi să fie pregătite în acest sens;

d) autoritățile și instituțiile publice trebuie să pună la dispoziția persoanelor care urmează să efectueze aceste activități instrumentele utile desfășurării acestora, cu excepția situației în care acestea sunt puse la dispoziție voluntar de către persoane sau de operatori economici;

e) persoanelor desemnate conform prezentului punct le vor fi asigurate pauze adecvate în timpul programului de lucru, pauze de recuperare a capacității de muncă de cel puțin 11 ore neîntrerupte, precum și pauze de 24 de ore neîntrerupte într-o perioadă de 7 zile consecutive;

f) persoanelor desemnate conform prezentului punct care urmează să efectueze aceste activități în afara localității de reședință trebuie să le fie acordate, la cerere, spații adecvate de cazare;

g) persoanele și operatorii economici desemnați conform prezentului punct vor fi recompensați pentru munca depusă și pentru resursele logistice puse la dispoziție ori consumate ca urmare a efectuării acestor activități, în modul stabilit de Guvern;

5) să stabilească liste de bunuri și/sau de servicii de strictă necesitate pentru persoane, autorități și instituții publice, precum și pentru operatorii economici și pentru reglementarea producției, distribuției, comercializării și a prețurilor, în scopul asigurării stabilității sociale;

6) să pregătească specialiști care pot sprijini autoritățile și instituțiile publice în limitarea sau lichidarea consecințelor crizei în cadrul grupurilor de lucru sau al centrelor operaționale de coordonare (COC);

7) să introducă reguli speciale privind admisia, șederea și documentarea străinilor, aplicând și respectând măsurile specifice dispuse de autoritățile competente.

27

Articolul 27. Categoriile de restricții pe perioada stării de alertă

Pe perioada stării de alertă pot fi impuse următoarele categorii de restricții:

a) un regim special de trecere a frontierei, inclusiv interzicerea părăsirii teritoriului național pentru persoanele care dețin expertiză în anumite domenii necesare rezolvării crizei. La impunerea acestei măsuri, persoanele cu experiență în domeniu, aflate în afara țării pot fi chemate, cu acordul lor, să sprijine autoritățile și instituțiile publice pentru rezolvarea crizei, cu compensare financiară, în modul stabilit de Guvern;

b) obligativitatea cetățenilor de a deține un act de identitate asupra lor atunci când se află într-un spațiu public, precum și obligativitatea legitimării la solicitarea instituțiilor abilitate, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

c) restrângerea temporară a libertății unei persoane sau a unui grup de persoane de a se afla într-o anumită zonă sau teritoriu ori de a părăsi о anumită zonă sau teritoriu, precum și impunerea unor reguli sau condiții generale privind libertatea de circulație a persoanelor în spații publice, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

d) restrângerea temporară a dreptului de a organiza evenimente sau întruniri publice cu scopul de a proteja sănătatea populației sau pentru a combate o amenințare la adresa ordinii publice ori a securității naționale, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

e) impunerea obligativității pentru orice entități media sau care dețin instrumente de comunicare publică, inclusiv cele electronice, să publice de îndată, în mod nealterat și fără impunerea de costuri, orice mesaje destinate informării populației, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

f) restricționarea accesului persoanelor la serviciile de telecomunicații sau doar la o parte a acestor servicii, dacă acest lucru este necesar pentru detectarea sau pentru contracararea unei amenințări semnificative la adresa securității naționale sau a ordinii constituționale ori care poate afecta în mod grav ordinea publică;

g) impunerea obligativității funcționării unor operatori economici sau publici în anumite condiții și pe o anumită perioadă, precum și a prezenței la locul de muncă peste programul normal de lucru pentru angajații din domeniul public sau privat, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

h) interzicerea demisiei unor anumite categorii de angajați din autoritățile și instituțiile publice sau a unor operatori economici și dispunerea revenirii obligatorii la locul de muncă din timpul liber, dacă acest lucru este necesar pentru a limita sau a contracara efectele crizei;

i) modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor operatorilor economici și ai autorităților și instituțiilor publice;

j) impunerea unui regim special de utilizare a spațiului aerian;

k) impunerea de restricții sau condiții speciale privind producerea, comercializarea, stocarea și consumul de energie;

[Art.27 lit.k) introdusă prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art. 348; în vigoare 28.07.26]

l) efectuarea achizițiilor publice în condiții speciale, cu derogare de la legislația în vigoare, în măsura necesară pentru gestionarea situației de criză.

[Art.27 lit.l) introdusă prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art. 348; în vigoare 28.07.26]

271

Articolul 271. Încetarea efectelor măsurilor dispuse pe perioada stării de alertă și a stării de urgență

(1) Actele normative și administrative emise exclusiv pentru aplicarea măsurilor pe durata stării de alertă sau a stării de urgență își încetează de drept efectele la data încetării stării respective, dacă nu se prevede expres altfel.

(2) Menținerea, după încetarea stării de alertă ori a stării de urgență, a unor măsuri dispuse în perioada acesteia poate fi prevăzută numai printr-un act normativ adoptat în procedură ordinară.

[Art.271 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

272

Articolul 272. Punerea în aplicare a măsurilor dispuse pe perioada stării de alertă și a stării de urgență

Măsurile prevăzute de prezenta lege se pun în aplicare prin acte administrative sau normative emise de autoritățile competente, în condițiile legii.

[Art.272 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

273

Articolul 273. Dispunerea măsurilor de către Comisia Națională de Management al Crizelor pe perioada stării de alertă și a stării de urgență

Comisia Națională de Management al Crizelor poate dispune măsuri obligatorii în limitele competențelor și împuternicirilor stabilite prin lege sau delegate de Guvern.

[Art.273 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

28

Articolul 28. Angajamentele internaționale

(1) În conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova care rezultă din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în cazul declarării stării de alertă, Guvernul informează, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite și Secretarul General al Consiliului Europei asupra restrângerii drepturilor și libertăților persoanelor, restrângere ce constituie o abatere de la angajamentele ce decurg din documentele menționate, precum și asupra volumului și cauzelor acestei restrângeri.

(2) Guvernul informează, de asemenea, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite și Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la ridicarea stării de alertă și cu privire la reluarea aplicării integrale a prevederilor Pactului internațional și ale Convenției europene menționate la alin. (1).

Capitolul V STAREA DE URGENȚĂ

29

Articolul 29. Declararea stării de urgență

(1) Starea de urgență se declară de Parlament la propunerea Guvernului sau a Președintelui Republicii Moldova, la nivel național, în unul sau mai multe unități administrativ-teritoriale ori pe un anumit teritoriu, atunci când analiza indicatorilor de risc indică faptul că limitarea consecințelor crizei este imposibilă fără implementarea unor măsuri de management care implică restrângerea unor drepturi și libertăți individuale prevăzute de prezenta lege, precum și alocarea de resurse suplimentare față de cele disponibile în mod normal.

(2) Starea de urgență poate fi declarată pe o perioadă de la 30 de zile până la 90 de zile, în funcție de analiza indicatorilor de risc, și poate fi prelungită prin hotărâre a Parlamentului, la solicitarea motivată a Președintelui Republicii Moldova sau a Guvernului, pentru perioade succesive care nu vor depăși 60 de zile, doar dacă se mențin circumstanțele care au determinat declararea acesteia.

[Art.29 al.(2) în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(3) Prevederile art. 23–27 referitoare la starea de alertă se aplică în modul corespunzător stării de urgență.

(4) Împuternicirile speciale și dreptul de a impune restricții pot fi acordate autorităților publice sau Comisiei Naționale de Management al Crizelor prin hotărârea Parlamentului de declarare a stării de urgență.

[Art.29 al.(4) introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

30

Articolul 30. Angajamentele internaționale

(1) În conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova care rezultă din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în cazul declarării stării de urgență, Parlamentul sau Președintele Republicii Moldova informează, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite și Secretarul General al Consiliului Europei asupra restrângerii drepturilor și libertăților persoanelor, restrângere ce constituie o abatere de la angajamentele ce decurg din documentele menționate, precum și asupra volumului și cauzelor acestei restrângeri.

(2) Parlamentul sau Președintele Republicii Moldova informează, de asemenea, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite și Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la ridicarea stării de urgenta și cu privire la reluarea aplicării integrale a prevederilor Pactului internațional și ale Convenției europene menționate la alin. (1).

31

Articolul 31. Atribuțiile autorităților și ale instituțiilor publice pe perioada stării de urgență

La declararea stării de urgență, autoritățile și instituțiile publice pot fi împuternicite:

a) să aplice oricare dintre restricțiile ce pot fi impuse pe durata stării de alertă;

b) să efectueze, conform legii, rechiziția de bunuri în scopul prevenirii și al lichidării consecințelor situațiilor care au impus declararea stării de urgență;

c) să suspende parțial sau în totalitate aplicabilitatea unui act normativ dacă acesta conduce la îngreunarea semnificativă a activităților de răspuns la situația de criză;

d) să suspende organizarea proceselor electorale de toate tipurile, inclusiv a referendumurilor republicane și locale;

e) să solicite persoanelor prestarea de servicii în interes public;

f) să modifice procedurile de numire, suspendare, concediere, eliberare și de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu ale conducătorilor autorităților și ai instituțiilor publice, ai întreprinderilor de stat și municipale;

g) să modifice destinația și modul de activitate ale autorităților și instituțiilor publice și ale operatorilor economici în funcție de necesitățile impuse de răspunsul la criză.

32

Articolul 32. Restricții pe perioada stării de urgență

Pe perioada stării de urgență pot fi impuse următoarele categorii de restricții:

a) oricare dintre categoriile de restricții ce pot fi impuse pe perioada stării de alertă;

b) restrângerea libertății de mișcare a populației la nivel național, inclusiv prin impunerea unor reguli sau condiții de aflare în anumite spații publice;

c) restricționarea oricăror drepturi și libertăți fundamentale ce nu sunt prevăzute de prezenta lege, cu aprobarea Parlamentului, în situația în care orice alte măsuri au fost epuizate și doar atunci când restricționarea este absolut necesară pentru a contracara o amenințare semnificativă sau a înlătura un pericol ce afectează sau poate afecta securitatea națională, ordinea constituțională, ordinea publică, economia națională, mediul înconjurător, viața, sănătatea sau proprietatea persoanelor;

d) suspendarea parțială sau totală a activității economice, a activității nonprofit sau a activității politice a unor companii, organizații nonguvernamentale sau partide;

e) impunerea obligativității pentru anumiți operatori economici de a opri furnizarea de bunuri și servicii sau de a furniza bunuri și servicii în anumite cantități sau limite, sau respectând anumite condiții speciale, inclusiv în ceea ce privește importul sau exportul, către populație sau autoritățile și instituțiile publice, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a lichida efectele crizei;

f) interzicerea publicării unor informații sub orice formă, în publicații online sau fizice, precum și interzicerea sau închiderea unor entități media ori a oricăror mijloace de diseminare a informațiilor cu scopul de a contracara dezinformarea;

g) restricționarea accesului la anumite categorii de informații;

h) restrângerea dreptului la confidențialitatea comunicațiilor de către instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii publice sau al securității naționale;

i) restrângerea dreptului la inviolabilitatea domiciliului și la viață privată de către instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii publice sau al securității naționale, pentru protejarea vieții și a sănătății persoanelor.

321

Articolul 321. Controlul parlamentar asupra actelor, restricțiilor și măsurilor adoptate pe durata stării de urgență

(1) Parlamentul exercită controlul parlamentar asupra hotărârilor, deciziilor, ordinelor și altor acte, asupra restricțiilor și măsurilor care afectează drepturile și libertățile fundamentale, adoptate pe durata stării de urgență de către Guvern, de autoritățile și instituțiile publice împuternicite de Guvern sau de Parlament, de Comisia Națională de Management al Crizelor și de Centrul Național de Management al Crizelor.

(2) Actele, restricțiile și măsurile adoptate în temeiul stării de urgență se comunică Parlamentului în termen de cel mult 72 de ore.

(3) Comisiile parlamentare permanente au dreptul de a examina, în orice moment pe durata stării de urgență, actele, restricțiile și măsurile prevăzute la alin. (1) și de a propune Parlamentului spre aprobare un raport privind concluziile controlului parlamentar desfășurat. La aprobarea raportului, Parlamentul poate propune Guvernului sau autorității emitente modificarea sau abrogarea totală ori parțială a actului, a restricției sau a măsurii vizate.

(4) În termen de 30 de zile de la expirarea perioadei pentru care a fost declarată starea de urgență sau de la încetarea acesteia înainte de termen, Guvernul prezintă Parlamentului, pentru examinare în plen, un raport care cuprinde:

a) informații privind activitatea desfășurată și măsurile adoptate în gestionarea stării de urgență;

b) informații privind impactul măsurilor adoptate în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor factorilor care au impus declararea stării de urgență;

c) informații privind situația existentă la data încetării stării de urgență;

d) lista actelor emise pe perioada stării de urgență.

(5) Controlul parlamentar exercitat în temeiul prezentului articol nu exclude controlul de constituționalitate și cel judecătoresc, după caz, asupra actelor, restricțiilor și măsurilor adoptate.

[Art.321 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

Capitolul VI COMISIA NAȚIONALĂ DE MANAGEMENT AL CRIZELOR

33

Articolul 33. Înființarea Comisiei Naționale de Management al Crizelor

În scopul exercitării de către autoritățile și instituțiile publice a coordonării, comenzii și a controlului strategic pentru managementul crizelor se instituie Comisia Națională de Management al Crizelor, având rolul de definire a efectelor strategice ce se doresc a fi obținute ca urmare a răspunsului la criză și a recuperării după criză, de asigurare a deciziei la nivel strategic a autorităților și instituțiilor publice responsabile de răspunsul la criză și de recuperarea după criză, precum și de adoptarea deciziilor cu caracter excepțional necesare pentru a răspunde la crize.

34

Articolul 34. Responsabilitățile Comisiei Naționale de Management al Crizelor

Responsabilitățile Comisiei Naționale de Management al Crizelor sunt următoarele:

a) decide asupra măsurilor imediate de gestionare a situațiilor de criză, precum și asupra opțiunilor strategice de pregătire și răspuns;

[Art.34 lit.a) în redacția LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

b) emite decizii obligatorii pentru conducătorii autorităților și ai instituțiilor publice, ai operatorilor economici sau ai altor entități, precum și pentru persoane cu scopul de a asigura coordonarea strategică a pregătirii răspunsului la crize și a recuperării după crize;

c) analizează produsele informative puse la dispoziție de Centrul Național de Management al Crizelor cu privire la riscurile și amenințările identificate sau cu privire la intensitatea, impactul și efectele unei crize manifestate și propune Guvernului, Președintelui Republicii Moldova, Consiliului Național de Securitate sau altor autorități și instituții publice luarea unor măsuri și adoptarea unor decizii, inclusiv de suplimentare a resurselor, în vederea prevenirii, reducerii sau eliminării efectelor curente sau potențiale ale crizei;

d) analizează datele și rapoartele puse la dispoziție de Centrul Național de Management al Crizelor sau transmise de alte autorități și instituții publice cu privire la modul în care activitățile de pregătire și de răspuns la situațiile de criză conduc la îndeplinirea efectelor strategice stabilite și emite decizii corective.

35

Articolul 35. Organizarea Comisiei Naționale de Management al Crizelor

(1) Comisia Națională de Management al Crizelor este prezidată de Prim‑ministru și din componența sa fac parte directorul general al Centrului Național de Management al Crizelor, conducătorul operațiilor, miniștri și șefi ai autorităților și instituțiilor publice responsabile, în funcție de tipul crizei.

(2) Comisia Națională de Management al Crizelor se reunește la convocarea Prim-ministrului ori de câte ori este nevoie și în componența propusă de acesta, la propunerea oricărui membru al comisiei.

(3) Deciziile Comisiei Naționale de Management al Crizelor se iau cu majoritatea membrilor prezenți, iar pentru ca decizia să fie validă, la ședință trebuie să participe cel puțin o jumătate din numărul membrilor desemnați.

(31) Deciziile Comisiei Naționale de Management al Crizelor sunt obligatorii pentru autoritățile publice și entitățile vizate și pot fi contestate în condițiile legislației privind contenciosul administrativ.

[Art.35 al.(31) introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

(4) Sprijinul logistic și operațional pentru Comisia Națională de Management al Crizelor este asigurat de secretariatul Centrului Național de Management al Crizelor.

(5) Constituirea, componența și regulamentul de funcționare ale Comisiei Naționale de Management al Crizelor și ale comisiilor locale de management al situațiilor de criză de nivelul întâi, de nivelul doi și din unitatea teritorială autonomă se aprobă prin hotărâre de Guvern.

36

Articolul 36. Managementul crizelor generate de amenințări la adresa securității naționale

În situația în care o criză este generată de o amenințare la adresa securității naționale sau care afectează securitatea națională, ordinea publică și apărarea națională, coordonarea și decizia strategică privind răspunsul integrat necesar pentru contracararea amenințării și lichidarea consecințelor crizei este luată de Consiliul Național de Securitate.

37

Articolul 37. Comisiile regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză

(1) Pentru a asigura aplicarea principiului subsidiarității, la nivel regional, se înființează comisii regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză, având rolul de pregătire pentru urgențe și crize, de definire la nivel regional a efectelor strategice care se doresc a fi obținute ca urmare a răspunsului la criză și a recuperării după criză, de asigurare a coordonării la nivel strategic a autorităților publice locale responsabile de răspunsul la criză și de recuperarea după criză, precum și de adoptarea unor decizii cu caracter excepțional la nivel local, necesare pentru a răspunde la crize.

(2) Comisiile regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză se înființează pentru pregătirea și răspunsul la crize, precum și pentru asigurarea cooperării dintre instituțiile principale și cele de sprijin, pe de o parte, și autoritățile și instituțiile publice, pe de altă parte.

(3) Constituirea, componența și regulamentele de funcționare ale comisiilor regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză se aprobă prin hotărâre de Guvern.

(4) Responsabilitățile comisiilor regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză sunt următoarele:

a) coordonează îndeplinirea funcțiilor de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la și de recuperare după urgențe sau crize de către instituțiile principale, cele de sprijin și de către autoritățile locale la nivel de zonă/regiune, raion, municipiu, oraș și sat;

b) transmit propuneri Comisiei Naționale de Management al Crizelor și autorităților și instituțiilor publice cu privire la avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la și recuperarea după urgențe sau crize;

c) coordonează activitățile de asigurare a funcționării continue a funcțiilor vitale ale statului în teritoriu;

d) aprobă planul pentru exercițiile de management al urgențelor sau al crizelor la nivel regional, raional sau local;

e) analizează evaluările de risc și planurile de răspuns privind domeniul lor de activitate;

f) formează grupuri de lucru permanente și ad-hoc și aprobă regulamentul de procedură al acestora;

g) dacă este necesar, înființează subcomisii teritoriale ori sectoriale permanente sau temporare;

h) aprobă programul anual de lucru;

i) îndeplinesc alte funcții privind avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la și recuperarea după urgențe sau crize, desemnate prin planul Guvernului de management al crizelor.

(5) La nivel regional, conducerea comisiilor regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză va fi asigurată de către președinții de raion, care vor fi asistați de subdiviziunile teritoriale ale instituției principale.

(6) Înființarea și asigurarea funcționării centrelor operaționale de coordonare (COC) care vor sprijini activitatea comisiilor regionale sau teritoriale de management al situațiilor de criză cad în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

38

Articolul 38. Comisiile locale de management al situațiilor de criză

(1) La nivel de municipiu, de oraș și de sat se înființează comisii locale permanente de management al situațiilor de criză pentru asigurarea funcției de coordonare pentru avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la și recuperarea după urgențe sau crize.

(2) Mai multe orașe sau sate pot forma o comisie locală comună de management al situațiilor de criză.

(3) Responsabilitățile comisiilor locale de management al situațiilor de criză sunt următoarele:

a) coordonează îndeplinirea funcțiilor de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la și de recuperare după crize de către instituțiile principale și cele de sprijin;

b) transmit anual comisiei regionale un raport al activităților desfășurate în domeniul managementului situațiilor de criză;

c) îndeplinesc alte funcții privind avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la și recuperarea după urgențe sau crize, desemnate prin planul Guvernului de management al crizelor.

Capitolul VII CENTRUL NAȚIONAL DE MANAGEMENT AL CRIZELOR

39

Articolul 39. Înființarea Centrului Național de Management al Crizelor

(1) Centrul Național de Management al Crizelor (denumit în continuare și Centru) este o autoritate administrativă centrală, aflată în subordinea Guvernului, care coordonează la nivel național ansamblul activităților de management al crizelor.

(2) Centrul este o persoană juridică de drept public, dispune de conturi în Trezoreria de Stat, de ștampilă cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova și de alte atribute necesare stabilite de legislație pentru funcționare.

(3) Structura și efectivul-limită ale Centrului, precum și alte aspecte de organizare și funcționare se aprobă prin hotărâre de Guvern.

40

Articolul 40. Organizarea și funcționarea Centrului Național de Management al Crizelor

(1) Centrul este condus de un director general, care deține o funcție de demnitate publică, fiind numit, eliberat sau destituit din funcție de către Guvern, la propunerea Prim-ministrului. Numirea și/sau destituirea din funcție a directorului general are loc după recepționarea avizului președintelui Consiliului Național de Securitate. Directorul general al Centrului poate dobândi sau menține statutul special sau pe cel militar în condițiile legii.

(2) În activitatea sa, directorul general al Centrului este asistat de un director general adjunct care este numit, eliberat sau destituit din funcție de către Guvern, în condițiile legii.

(3) Directorul general al Centrului este numit în funcție pentru un mandat de 5 ani și nu poate deține mai mult de două mandate consecutive.

(4) Organizarea internă a Centrului este realizată pe două domenii de activitate: planificarea activităților de management al crizelor și, respectiv, planificarea și integrarea informațiilor necesare pentru managementul crizelor.

(5) În cadrul Centrului se organizează Camera de criză, cu funcționare permanentă, responsabilă de monitorizarea 24 de ore din 24, 7 zile din 7 a nivelului riscurilor ce pot conduce la manifestarea unei situații de criză, precum și a consecințelor acesteia și a modului de răspuns al autorităților pe perioada crizei.

41

Articolul 41. Personalul Centrului Național de Management al Crizelor

(1) Centrul beneficiază de personal propriu și de personal detașat, constituit din funcționari publici, funcționari publici cu statut special, inclusiv ofițeri de informații și securitate, militari și personal contractual.

(2) Pe perioada detașării, personalul detașat primește un salariu care nu poate fi mai mic decât salariul de la locul de muncă de bază.

(3) Cu sprijinul instituțiilor principale, directorul general al Centrului identifică, în cadrul autorităților și instituțiilor publice, personalul specializat ce poate sprijini Centrul și include persoanele identificate, cu acordul lor expres, pe listele de rezervă constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, pentru a fi delegați sau trimiși, la nevoie, în cadrul Centrului. Centrul asigură testarea și pregătirea acestora.

(4) În cazul în care directorul general al Centrului constată că este necesară o creștere a capacității operaționale a Centrului sau o expertiză suplimentară, acesta poate solicita autorităților și instituțiilor publice delegarea, pe o perioadă determinată, a oricărui specialist sau expert de pe lista de rezervă.

(5) Dacă avizează pozitiv solicitarea directorului general al Centrului, menționată la alin. (4), autoritățile și instituțiile publice au obligația, în termen de 5 zile lucrătoare, să trimită expertul la Centru.

(6) De la constatarea unei situații de criză și până la încetarea acesteia, directorul general al Centrului poate solicita delegarea oricăror persoane aflate pe lista de rezervă fără acordul instituțiilor deținătoare și fără acordul persoanelor detașate. Durata delegării experților nu se va extinde mai mult decât este necesar pentru a răspunde la criză.

411

Articolul 411. Funcționarii publici cu statut special din cadrul Centrului Național de Management al Crizelor

(1) Funcționarii publici cu statut special exercită atribuții specifice de gestionare a situațiilor de criză, care implică exercitarea prerogativelor de autoritate publică, disponibilitate operațională și îndeplinirea misiunilor în condiții speciale.

(2) Funcțiilor publice cu statut special li se aplică prevederile Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

(3) Funcționarilor publici cu statut special li se acordă grade speciale, uniformă de serviciu, însemne distinctive și legitimație de serviciu.

(4) Directorului general și directorului general adjunct ai Centrului li se pot acorda grade speciale sau militare în virtutea funcției deținute.

(5) Ierarhia gradelor speciale, condițiile de acordare, promovare, retragere și echivalare a acestora, precum și modelul uniformei, al însemnelor distinctive și al legitimației de serviciu și regulile de utilizare a acestora se stabilesc de Guvern.

[Art.411 introdus prin LP150 din 24.07.26, MO338/28.07.26 art.348; în vigoare 28.07.26]

42

Articolul 42. Finanțarea Centrului Național de Management al Crizelor

(1) Bugetul Centrului se elaborează, se aprobă, se execută și se raportează în conformitate cu principiile, regulile și procedurile stabilite de Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014.

(2) Finanțarea activității Centrului se efectuează din:

a) alocații de la bugetul de stat, inclusiv resursele aferente proiectelor finanțate din surse externe;

b) bunuri materiale sau fonduri puse la dispoziție, prin donații, de persoane fizice, persoane juridice, de organizații necomerciale, de organizațiile internaționale la care Republica Moldova este parte, de Uniunea Europeană sau de statele membre ale Uniunii Europene, de alte state cu care Republica Moldova are încheiate acorduri de cooperare internațională;

c) fonduri accesate prin proiectele derulate de organizații necomerciale, de organizațiile internaționale la care Republica Moldova este parte, de Uniunea Europeană sau de statele membre ale Uniunii Europene, de alte state cu care Republica Moldova are încheiate acorduri de cooperare internațională.

43

Articolul 43. Bunurile Centrului Național de Management al Crizelor

(1) Bunurile Centrului, inclusiv clădirile, construcțiile, utilajele, create sau care urmează a fi create, procurate sau care urmează a fi procurate pe seama mijloacelor bugetului de stat, precum și al altor mijloace legale, sunt bunuri proprietate publică.

(2) Bunurile Centrului sunt administrate în conformitate cu principiile bunei guvernări.

44

Articolul 44. Platforma Națională de Răspuns la Crize

(1) Centrul înființează și menține operațională Platforma Națională de Răspuns la Crize, constituită ca centru operațional, fără activitate permanentă, ce poate fi activat în cazul în care se constată iminența sau manifestarea unei situații de criză.

(2) Platforma Națională de Răspuns la Crize este o structură care se activează la constatarea unei crize prin decizia Prim-ministrului și este compusă din experți desemnați de instituțiile implicate în managementul crizei.

(3) La activarea Platformei Naționale de Răspuns la Crize, prin decizia conducătorului operațiilor sau a directorului general, pot fi delegați sau trimiși în mod temporar experți din mediul privat, cel academic sau din societatea civilă, care posedă expertiza necesară sprijinirii eforturilor de răspuns la situația de criză.

45

Articolul 45. Competențele Centrului Național de Management al Crizelor în faza de prevenire și de pregătire pentru crize

Competențele Centrului în faza de prevenire și de pregătire pentru crize sunt următoarele:

a) colectează în mod permanent de la autoritățile și instituțiile publice informații cu privire la riscurile generate de pericole sau amenințări la adresa ordinii publice și/sau a securității naționale, le analizează și informează Prim-ministrul, Președintele Republicii Moldova, Comisia Națională de Management al Crizelor, precum și Consiliul Național de Securitate privind aspectele relevante ale procesului decizional, inclusiv privind nivelul acestor pericole sau amenințări, perspectivele de evoluție pe termen lung, potențialul de manifestare, impactul preconizat și măsurile recomandate de prevenție sau de răspuns;

b) sprijină direct Consiliul Național de Securitate în activitatea de planificare a priorităților naționale de informații pentru securitatea națională și asigură implementarea planurilor și a deciziilor aferente;

c) sprijină direct Consiliul Național de Securitate în activitatea de elaborare a strategiilor, planurilor și a opțiunilor de pregătire pentru crizele generate de amenințări la adresa securității naționale;

d) informează Prim-ministrul, Președintele Republicii Moldova, Comisia Națională de Management al Crizelor și Consiliul Național de Securitate cu privire la manifestarea sau iminența manifestării unor crize și propune opțiuni strategice de răspuns;

e) coordonează mecanismul de întocmire și actualizare a Registrului național de riscuri și întocmește evaluarea națională de risc;

f) coordonează procesul de întocmire a planurilor naționale de management al crizelor;

g) sprijină Guvernul în întocmirea planurilor de management al urgențelor și crizelor;

h) propune Guvernului politici publice sau adoptarea de acte normative în domeniul managementului crizelor;

i) întocmește anual o evaluare națională privind stadiul de pregătire a autorităților și instituțiilor publice pentru managementul crizelor;

j) asigură funcțiile de interoperabilitate, coordonare, îndrumare și de verificare a procesului de pregătire pentru crize ale autorităților și instituțiilor publice, inclusiv în ceea ce privește avertizarea timpurie, colectarea, analiza și diseminarea informațiilor;

k) asigură managementul sistemului național de avertizare instituțională în caz de criză;

l) înființează Platforma Națională de Răspuns la Crize ce poate fi activată în cazul manifestării unor crize pentru a facilita coordonarea și conducerea operațiilor la nivel național de către instituția principală în cooperare cu instituțiile de sprijin;

m) înființează și gestionează lista de rezervă cu experți din mediul public, privat și cel academic care pot contribui la managementul urgențelor sau al crizelor;

n) organizează, independent sau în cooperare cu alte autorități și instituții publice, module de pregătire standardizate în domeniul managementului crizelor, asigurând instruirea continuă a persoanelor implicate în prevenirea, managementul și răspunsul la situații de crize;

o) întocmește programul național de exerciții în domeniul managementului crizelor și organizează sau oferă suport autorităților și instituțiilor publice care organizează exerciții naționale în domeniul menționat;

p) convoacă, facilitează și coordonează reuniuni de lucru regulate cu reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, la nivel de experți și de factori decizionali, pe probleme de pregătire și de avertizare timpurie pentru criză, inclusiv în ceea ce privește crizele ce pot fi generate de amenințări la adresa securității naționale, sub coordonarea Consiliului Național de Securitate;

q) centralizează și organizează rețeaua națională a punctelor de contact disponibile 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru solicitarea de sprijin internațional în situații de criză.

46

Articolul 46. Competențele Centrului Național de Management al Crizelor în faza de răspuns la crize și de recuperare după crize

Competențele Centrului în faza de răspuns la crize și de recuperare după crize sunt următoarele:

a) monitorizează, prin intermediul sistemului național de avertizare instituțională, modul de evoluție a riscurilor ce pot genera crize, analizează alertele, informațiile și propunerile transmise de autoritățile și instituțiile publice și înștiințează de îndată pe Primul-ministru, Președintele Republicii Moldova și instituțiile publice responsabile cu privire la manifestarea sau iminența manifestării unei situații de criză;

b) propune Prim-ministrului activarea Platformei Naționale de Răspuns la Crize, numirea conducătorului operațiilor și/sau declararea stării de alertă;

c) în situația în care se impune, propune Prim-ministrului solicitarea declarării stării de urgență ca urmare a unei crize generate de un pericol sau propune Președintelui Republicii Moldova solicitarea declarării stării de urgență ca urmare a unei crize generate de o amenințare la adresa securității naționale sau a ordinii publice, în coordonare cu Consiliul Național de Securitate;

d) colectează informații de la autoritățile și instituțiile publice privind intensitatea, impactul, consecințele și perspectivele de evoluție ale crizei în scopul întocmirii imaginii situaționale integrate, informează în acest sens pe Prim-ministru, Președintele Republicii Moldova, Comisia Națională de Management al Crizelor și Consiliul Național de Securitate și propune acestora opțiuni strategice de răspuns;

e) asigură funcționarea Platformei Naționale de Răspuns la Crize și sprijină conducătorul operațiilor în conducerea și coordonarea la nivel național a răspunsului la criză;

f) supraveghează modul de acțiune pentru răspunsul la criză, întocmește rapoarte către Prim-ministru, Președintele Republicii Moldova și către Comisia Națională de Management al Crizelor și propune măsuri corective, dacă este cazul;

g) supraveghează activitatea conducătorului operațiilor și se asigură că activitatea de coordonare pentru managementul crizei și implementarea deciziilor aferente se realizează în mod oportun și coerent;

h) analizează cererile instituției principale sau ale celor de sprijin pentru alocarea de resurse materiale sau umane suplimentare și se asigură, dacă consideră necesar, de alocarea acestora, fie direct, fie în cooperare cu autoritățile și instituțiile publice responsabile;

i) colectează informații de la autoritățile și instituțiile publice privind consecințele crizei și privind modul de intervenție al autorităților, informează în acest sens Prim-ministrul, Președintele Republicii Moldova, Comisia Națională de Management al Crizelor și Consiliul Național de Securitate și propune acestora măsuri de revenire la starea de normalitate;

j) supraveghează procesul de implementare a lecțiilor identificate ca urmare a răspunsului la criză;

k) colectează de la instituția principală propuneri privind acordarea de ajutoare sau de compensații pentru persoanele sau operatorii economici afectați în mod direct și substanțial de criză și propune Guvernului, autorităților publice și/sau Comisiei Naționale de Management al Crizelor, după caz, implementarea unor soluții corespunzătoare;

l) convoacă, facilitează și coordonează reuniuni de lucru regulate cu reprezentanții autorităților și instituțiilor publice la nivel de experți și de factori decizionali pentru asigurarea coordonării unor măsuri de contracarare a amenințărilor la adresa securității naționale;

m) sprijină direct Consiliul Național de Securitate în activitatea de implementare a opțiunilor de răspuns la situațiile de criză generate de amenințări la adresa securității naționale;

n) acordă suport instituțiilor principale, celor de sprijin, precum și altor autorități ale administrației publice centrale și locale în declanșarea mecanismelor de asistență internațională.

47

Articolul 47. Mecanismul de constatare a unei situații de criză

Mecanismul de constatare a unei situații de criză este următorul:

a) toate autoritățile și instituțiile publice vor fi conectate la sistemul național de avertizare instituțională și au obligația monitorizării situațiilor de risc ce pot conduce la manifestarea unei urgențe sau crize;

b) la identificarea unor informații privind manifestarea sau iminența manifestării unei situații de criză, punctul de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 din cadrul autorității/instituției publice care a luat la cunoștință de informațiile respective informează de îndată punctul de contact ierarhic superior, care ulterior informează Camera de criză a Centrului Național de Management al Crizelor;

c) punctul de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru problematica managementului situațiilor de criză din cadrul autorității sau al instituției publice responsabile cu managementul situațiilor de criză informează imediat toate instituțiile de sprijin și comunică Camerei de criză primele măsuri luate pentru răspunsul la criză;

d) instituțiile principale sau cele de sprijin pot solicita, în orice moment, Camerei de criză activarea Platformei Naționale de Răspuns la Crize, desemnarea unui conducător al operațiilor și, după caz, luarea primelor decizii strategice pentru a răspunde la criză;

e) pe baza informațiilor primite, Camera de criză informează concomitent directorul și directorul adjunct al Centrului și propune, dacă este cazul, constatarea unei situații de criză, activarea Platformei Naționale de Răspuns la Crize, numirea conducătorului operațiilor și, după caz, luarea primelor decizii la nivel strategic pentru a răspunde la criză;

f) Camera de criză va proceda la completarea informațiilor primite prin solicitări de informații suplimentare, adresate autorităților și instituțiilor publice sau operatorilor economici care le dețin sau au responsabilitatea colectării acestora;

g) dacă, din informațiile deținute la nivelul celulei de informații integrate a Centrului, se constată iminența sau declanșarea unei crize, Camera de criză poate proceda la completarea informațiilor și/sau la informarea directorului general și a adjunctului Centrului pentru a propune constatarea stării de criză, activarea Platformei Naționale de Răspuns la Crize, desemnarea unui conducător al operațiilor și, după caz, luarea primelor decizii la nivel strategic pentru a răspunde la criză;

h) directorul general al Centrului informează de îndată pe Prim-ministru și pe Președintele Republicii Moldova;

i) Prim-ministrul poate decide, după caz, constatarea unei situații de criză, activarea Platformei Naționale de Răspuns la Crize, numirea conducătorului operațiilor și/sau convocarea Comisiei Naționale de Management al Crizelor;

j) dacă situația de criză este generată de o amenințare la adresa securității și apărării naționale și a ordinii publice, Președintele Republicii Moldova poate dispune convocarea Consiliului Național de Securitate pentru a discuta și a trasa direcțiile strategice necesare neutralizării amenințărilor identificate;

k) Camera de criză informează, prin sistemul național de avertizare instituțională, toate autoritățile și instituțiile publice relevante, inclusiv pe Președintele Republicii Moldova, cu privire la deciziile luate de Prim-ministru.

Capitolul VIII DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

48

Articolul 48. Monitorizarea

(1) Centrul Național de Management al Crizelor are responsabilitatea de verificare a respectării prevederilor legale ce revin fiecărei autorități și instituții publice cu atribuții în managementul crizelor.

(2) Centrul Național de Management al Crizelor întocmește anual, până la data de 1 septembrie, raportul cu privire la stadiul pregătirii în domeniul managementului situațiilor de criză la nivel național, pe care îl prezintă Guvernului.

(3) Centrul Național de Management al Crizelor sesizează autoritățile și instituțiile publice competente în domeniu în cazul constatării unor deficiențe în aplicarea prevederilor prezentei legi.

49

Articolul 49. Consecințele încălcării dispozițiilor prezentei legi

Nerespectarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă și penală, conform cadrului normativ în vigoare.

50

Articolul 50. Alocații bugetare

Activitățile autorităților și ale instituțiilor publice care au un rol în prevenirea, pregătirea, răspunsul și recuperarea după criză sunt finanțate din bugetul de stat, din bugetele locale și din alte surse legale, în limita alocațiilor stabilite în acest scop prin legea/decizia bugetară anuală, conform modului stabilit de Guvern.

51

Articolul 51. Dispoziții finale

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2025.

(2) Guvernul, autoritățile și instituțiile publice implicate în managementul situațiilor de criză, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor elabora actele normative necesare pentru implementarea acesteia și vor aduce actele lor normative în concordanță cu aceasta.

(3) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Afacerilor Interne propune un proiect de hotărâre de Guvern care să reglementeze modul de organizare și funcționare a comisiilor regionale sau teritoriale și a celor locale de management al situațiilor de criză. Până la înființarea acestor comisii, precum și a centrelor operaționale de coordonare (COC) pentru managementul situațiilor de criză, rămân în vigoare dispozițiile legale referitoare la managementul situațiilor excepționale.

(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va pune la dispoziția Centrului Național de Management al Crizelor un imobil corespunzător pentru îndeplinirea în bune condiții a atribuțiilor sale.

(5) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:

a) noțiunea „stare de urgență” prevăzută la art. 1 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război;

b) dispozițiile privind starea de urgența prevăzute la capitolul II din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război;

c) capitolul III din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război.

(6) Anexa la Legea nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 194–196, art. 637), cu modificările ulterioare, se completează cu o poziție nouă cu următorul cuprins:

„Director general al Centrului Național de Management al Crizelor”.

PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI Igor GROSU

Nr. 248. Chișinău, 10 iulie 2025.